După 10 ani în care a fost președinte și 30 de ani de politică, s-a trezit și CNSAS să ne spună că Băsescu ar fi fost colaborator al Securității. Ce nume de cod avea

Sunt unele instituții care par că lucrează pierdute în timp! Asemeni procurorilor care se tot căznesc să facă un dosar al Revoluției care să treacă totuși de prima instanță de judecată, și cei de la CNSAS s-au trezit acum să ne spună că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității. De parcă mai erau prea mulți prin țara asta care credeau altceva.

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a verificat toți candidații la alegerile europarlamentare dacă au colaborat cu Securitatea. Pentru cei care nu au colaborat, CNSAS a dat undă verde, dar un singur candidat a fost respins, iar acesta este Traian Băsescu. Dosarul ar fi fost identificat de un fost angajat al SRI, în prezent la CNSAS.

Conform Mediafax, dosarul de la Securitate pe care apare numele lui Traian Băsescu este gol, dar există două note informative care au fost utilizate în alte dosare. Pe copertă apare numărul dosarului, numele lui Traian Băsescu și numele conspirativ: Petrov.

Colegiul CNSAS nu poate da direct o decizie de poliție politică, fiind obligat să apeleze la instanța de contencios administrativ, singura în măsură să stabilească dacă e vorba de o colaborare cu Securitatea ca poliție politică. CNSAS a anunțat pe site trimiterea în judecată, potrivit articolului 3, lit b și art 5, al 1 din lege, respectiva literă indicând că e vorba de un parlamentar.

"Note de Constatare - Colaboratori ai Securităţii: Colegiul a aprobat Nota de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane: art. 3 lit. b, art. 5 alin.1 (deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European) - 1 persoană", se arată într-un comunicat al CNSAS.

În anunțul CNSAS nu apare în clar numele lui Traian Băsescu, ci doar că este vorba despre un senator în funcție.

Traian Băsescu a fost verificat din oficiu, în postura de candidat la europarlamentare, iar cercetarea ar fi fost făcută de un angajat al Direcției de Investigații. Acesta ar fi lucrat individual, fără să spună nimănui nimic, iar marți a pus raportul pe masa Colegiului CNSAS, relatează sursele Europa Liberă. Potrivit acestora, respectivul ar fi fost angajat al SRI înainte să vină la CNSAS.

Perioada la care se referă investigația nu este cea în care Traian Băsescu a lucrat la Anvers, ci aceea în care era student la Institutul de Marină din Constanța.

Traian Băsescu a declarat în repetate rânduri că nu a fost ofițer de Securitate și nu are niciun angajament.

Traian Băsescu a fost verificat de mai multe ori de către CNAS, ultima adeverință, de necolaborarea cu Securitatea, fiind din februarie 2014. Celelalte sunt din 2002, 2004, 2006 și 2009.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.