Iohannis, felicitat pentru președinția României la Consiliul Uniunii Europene deținută de Guvernul României

Înjurăturile din campania electorală se dovedesc a fi fost o glumă de prost gust, după ce, la finalul președinției Consiliului Uniunii Europene deținută de România prin Guvernul nostru, astăzi s-a consumat o zi în care laudele nu mai conteneau. Până și Iohannis a tras concluzia că România s-a descurcat foarte bine, deși în campania electorală spunea că guvernul Dăncilă este incapabil să își asume acest rol, existând chiar discuția ca țara noastră să cedeze acest statut. Cu toate acestea, guvernul condus de Viorica Dăncilă a reușit să închidă 90 de dosare. Mai mult, Juncker și Tusk au lăudat și ei România. Politica de la Bruxelles este și ea similară cu cea de pe malurile Dâmboviței. Liderii europeni urechează sau laudă țara noastră doar în funcție de interesele politice de moment. Tot așa cum se laudă sau se pupă și politicienii noștri. Și într-adevăr, se poate spune că România a avut o președinție rotativă destul de bună, ținând cont că s-a aflat în premieră în această postură. 

Remarc faptul că președintele Iohannis a acceptat toate laudele pentru președinția României la Consiliul Comisiei Europene, chiar dacă nu a avut niciun fel de beneficiu. A cules roadele muncii a sute de specialiști din structurile centrale ale administrației. Oameni din ministere, diplomați, miniștri și secretari de stat. Să  ne amintim cum președintele țării noastre nu rata niciun moment ca să spună că guvernul țării noastre nu este capabil să asigure acest rol? Că a propus la un moment dat chiar să renunțăm la această calitate în favoarea altei țări? Sigur, atunci era în campanie electorală pentru PNL. Chiar dacă asta a însemnat denigrarea propriei țări, a subliniat Mircea Drăghici.
În fine, astăzi, predintele Klaus Iohannis a avut o conferință de presă comună cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker și predintele Consiliului European, Donald Tusk, dupa reuniunea Consiliului European.
Principalele declaraţii:

Donald Tusk: S-a discutat despre economie şi despre Brexit. Acordul de ieşire nu va fi renegociat. Vreau să îi mulţumesc preşedintelui Iohannis şi echipei sale pentru o preşedinţie de succes. Data trecută procesul de selecţie al preşedintelui Comisiei Europene a fost mai transparent.

Jean Claude Juncker: Mulţumesc pentru felul în care România a colaborat cu Uniunea Europeană. Am reuşit să stabilizăm uniunea monetară. Azi am adoptat deciziile privind Mecanismul European de Stabilitate. Acesta trebuie integrat în dreptul UE. Nu vom renegocia acordul privind Brexit

Klaus Iohannis: Am discutat chestiuni vitale pentru viitorul UE. La cererea mea s-a acceptat menţionerea Republicii Moldova în textul concluziilor. Nu poţi crea o moştenire în doar 6 luni, dar poţi face treabă bună. Puţini au avut aşteptări foarte mari, mulţi se aşteptau să fim mediocri, dar eu am luat în serios aprecierile luI Tusk şi Juncker. Preşedinţia română a încheiat 90 de dosare.  Preşedinţia română a avut rezultate mult mai bune decât se aşteptau toţi. România e mult mai bună decât imaginea pe care o are.

Donald Tusk: Întotdeauna voi ţine minte ziua europeană de la Sibiu. Am avut aşteptări mari şi a fost ce mă aşteptam să fie. Privind situaţia din zona Golfului, uneori e mai bine să nu intervii Privind Brexit, aşteptăm numirea noului premier britanic, trebuie să fim foarte exacţi şi răbdători. Poziţia noastră rămâne aceeaşi. Poate că procesul de Brexit va fi şi mai interesant ca înainte.

Klaus Iohannis a fost întrebat joi dacă se gândeşte la o şedere mai lungă la Bruxelles în contextul informaţiilor legate de preluarea postul de preşedinte al Consiliului European. ”Dacă aceasta este opinia cuiva, este în regulă, dar nu cred că este momentul să comentăm zvonuri. Am început negocieri pentru poziţia de Preşedinte al Comisiei Europene şi nu avem deocamdată progres suficient în aceste negocieri, aşa că trebuie să mai aşteptăm şi să urmărim cum evoluează discuţia astăzi, posibil mâine, posibil la finalul săptămânii viitoare. Suntem în faza negocierilor politice. Este prea devreme să spunem că va fi acesta, sau acela, sau altul. Să sperăm că toţi vor fi de acord să avem negocieri rapide, pentru a avea cât mai repede numele pentru aceste poziţii. Acesta ar fi cel mai bun rezultat – să negociem intens, dar să finalizăm aceste discuţii într-o perioadă decentă de timp”, a replicat Klaus Iohannis.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.