Ionică revine la așezarea comunistă și plusează: Vor fi nu una, ci două scene în centrul Piteștiului de Simfonie!

La un momente dat, când Sorin Apostoliceanu era prima interimar, s-a anunțat că vom scăpa în sfârșit de organizarea comunistă și că nu vor mai fi scene. Nimeni nu poate bănui că Proarges.ro este o publicație care i-a adus prea multe laude lui Apostoliceanu. Din contră. Dar atunci când totuși a venit și cu inițiative decente, am punctat acest lucru.
Între timp, Cornel Ionică s-a întors, s-a întors și mentalitatea din ultimii 25 de ani. Și încă cum. Ca să se scuze că a reintrodus scena pentru oficialități, Ionică a mai inventat una, pentru spectatori. Dar numai la primărie. Iar la Casa Cărții, va mai fi una. Adică nu vom avea două, ci trei.

Probabil că lui Cornel Ionică i-e teamă că nu va mai apărea în fotografii. Dar nu avea motive de impacientare. La Simfonie nu va lipsi Gabi Zoană, așa că cel puțin o fotografie cu Ionică va apărea în spațiul public, pentru că Gabi Zoană iubește să își facă poze oriunde se duce. Pregătirile vor fi însă cam degeaba. Viorica Dăncilă nu mai vine anul acesta, Liviu Dragnea nici el și, conform programului oficial, se pare că nici Călin Popescu Tăriceanu, președinele Senatului și al doilea om în stat. Se pare că programul acestuia a fost bulversat de o deplasare în străinătate și sunt slabe șanse să ajungă la timp la Pitești pentru a prinde Simfonia. Așa că, dacă nici Tăriceanu nu va veni, Ionică, în ciuda scenelor, își va face fotografii cu Zoană și cu Ludovic Orban!

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.