Legea Dragnea împotriva dublului standard la alimente: Firmele care practică dublu standard vor plăti amenzi de 4% din cifra de afaceri

Propunerea legislativă privind dublul standard, care va fi depusămarţi la Parlament, prevede o ''amendă de 4% din toate încasările şi confiscarea tuturor produselor'', în cazul firmelor care practică dublul standard în România, a anunţat Liviu Dragnea.
"Acestea sunt sancţiunile pe care le-am inclus în propunerea legislativă pe care o voi depune azi în Parlamentul României. Este primul pas major al PSD împotriva companiilor care vând în România produse asemănătoare, dar de o calitate inferioară faţă de cele vândute în Occident. Este însă nevoie şi de patrioţi în Parlamentul European care să se asigure ca dublul standard privind calitatea alimentelor, medicamentelor şi a altor bunuri de larg consum vândute pe piaţa europeană va fi complet eradicat.La fel cum ne-am luptat în România să creştem pensiile şi salariile pentru a reduce decalajele dintre cetăţenii români şi cei europeni, tot aşa ne vom bate în Parlamentul European pentru ca România să fie respectată şi să aibă un tratament egal cu celelalte state ale Uniunii Europene", a scris Liviu Dragnea pe pagina sa de Facebook. Proiectul de lege a fost publicat marţi pe site-ul Camera Deputaţilor şi ar urma să intre în dezbatere în procedură de urgenţă. Acesta prevede sancţionarea celor care vând produse sau servicii "falsificate supuse dublului standard" cu amendă de maxim 4% din cifra de afaceri. În caz de abatere repetată se suspendă autorizaţia de funcţionare a comerciantului pe 6 luni. Mai mult, comercializarea produselor cu standarde duble constituie o ”practică înşelătoare şi poate atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală”, scrie Hotnews. Prevederile proiectului de lege se aplică tuturor persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară relaţii comerciale cu produse de larg consum, produse agroalimentare, carburanţi, servicii de telefonie şi internet, servicii finaciare, servicii turistice, indiferent de forma de comerţ. Potrivit proiectului, produsele supuse dublului standard vor fi confiscate şi retrase de la vânzare. ”În sensul prezentei legi, prin dublu standard de calitate a produselor sau serviciilor pentru consumatori se înţelege producerea şi comercializarea unui produs/serviciu ca fiind identic cu aceleaşi produs vândut în alte state membre, în condiţiile în care, în realitate, respectivul produs are în mod semnificativ o compoziţie sau caracteristici diferite nejustificate”, arată proiectul.

Comandat de Partidul Social Democrat – PSD; executat de SC Macazin Muntenia SRL; CUI mandatar financiar coordonator: 41190008

Comercializarea produselor şi serviciilor pentru consumatori cu standarde duble de calitate "constituie o practică înşelătoare şi atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală după caz". Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor ar urma să fie făcute de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) şi după caz Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Conform documentului, ANPC va strânge probe în vederea efectuării analizelor de laborator pentru produsele susceptibile de dublu standard.
 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.