Mai este un singur pas până la Dreptate până la capăt. Senatul a adoptat legea desecretizării hotărârii CSAT care a stat la baza protocoalelor SRI-PÎCCJ

 
A fost votată legea pentru desecretizarea hotărârii CSAT cu referire directă la protocoale. Legea îi are ca inițiatori pe Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului și deputatul PSD de Argeș Mircea Drăghici, secretar al Camerei Deputaților. Propunerea legislativă privind declasificarea unor documente a fost adoptată de senatori cu 79 de voturi „pentru”şi 17 voturi „împotrivă”.
Comisia juridică a Senatului a dat, luni, raport de admitere în forma adoptată de Comisia pentru apărare, cu amendamentul lui Traian Băsescu, asupra proiectului de lege iniţiat de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu pentru declasificarea hotărârii CSAT 17/2005 privind combaterea corupţiei. Legea va intra în dezbatere, tot în procedură de urgență, la Camera Deputaților, for decizional.

"DREPTATE PÂNĂ LA CAPĂT! Asta am promis în programul electoral din 2016, când românii ne-au acordat votul și încrederea lor.
Astăzi ne ținem de cuvânt: cu majoritate covârșitoare de voturi, Senatul a adoptat proiectul de lege privind declasificarea protocoalelor secrete care au dus la nenumărate abuzuri și au luat atâtor oameni dreptul la apărare și la o justiție independentă și corectă.
Mai este doar un pas. După ce decizia declasificării Hotărârii CSAT nr. 17/2005 va trece de Camera Deputaților, documentele și probele obținute pe baza ei vor fi publice. Acela va fi momentul care le va oferi persoanelor ale căror drepturi și libertăți fundamentale au fost încălcate șansa reală la reabilitare și la o judecată dreaptă", a precizat inițiatorul proiectului, secretarul Camerei Deputaților Mircea Drăghici.
"Se desecretizează de la data intrării în vigoare a legii toate planurile de cooperare realizate între DNA și SRI în baza art. 15 din Protocolul de cooperare dintre PICCJ și SRI pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale nr. 003064 din 04.02.2009", prevede amendamentul lui Traian Băsescu depus la proiectul de lege pentru declasificarea hotărârii CSAT nr 17/2005 privind combaterea corupției.
„Noi am avut în dezbatere acest proiect de act normativ. Ne-am pronunțat săptămâna trecute pe câteva amendamente aduse de unul dintre inițiatori. Colegii de la apărare s-au pronunțat de asemenea, dar avem un amendament în plus, formulat în cadrul Comisiei pentru apărare de domnul senator Traian Băsescu, introducerea unui articol șase. Propun un raport de admitere în formula textului așa cum a trecut la apărare”, a spus președintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc, în timpul dezbaterilor.

USR a votat împotriva adoptării raportului în cadrul Comisiei juridice a Senatului.

Președintele Comisiei, Robert Cazanciuc, i-a răspuns senatorului USR, afirmând că probabil Traian Băsescu „și-a dat seama că a greșit”. "Persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim, de efectele produse de documentele prevăzute la articolul 1 au posibilitatea, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să se adreseze instanțelor competente pentru constatarea încălcării drepturilor și libertăților fundamentale și repararea prejudiciului suferit”, prevede modificarea adusă articolului 4, de unul dintre inițiatorii proiectului, deputatul PSD, Mircea Drăghici.

Termenul inițial era de șase luni.

De asemenea, o altă modificare adusă propunerii legislative se referă la revizuirea documentului.

"Cauzele în care au fost pronunțate hotărâri definitive și în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale, în perioada de existență a documentelor prevăzute la articolul 1 și până la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt supuse revizuirii. Competența revine primei Instanțe care a soluționat fondul cauzei", prevede articolul 5.

Pe 29 iunie, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea şi deputatul Mircea Gheorghe Drăghici au depus pentru dezbatere şi adoptare propunerea legislativă pentru declasificarea hotărârii CSAT nr. 17/2005 privind combaterea corupţiei.


Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.