Mircea Drăghici desființează planul Pro România

Într-un moment de demagogie totală, Pro România, prin Victor Ponta, propune eliminaea subvențiilor partidelor politice, invocând grija pentru pensii și salarii sau alocații. Culmea este că, în perioada în care a fost președinte al PSD, a susținut din plin adoptarea acestei legi care, printre altele, a pus România în acord cu cerințele GRECO în privința luptei împotriva corupției.

Deputatul de Argeș Mircea Drăghici, unul dintre inițiatorii legii, a demonstrat, punctual, de ce este nevoie de această subvenție, care există peste tot în statele europene și de ce propunerile partidului format din oameni care au fugit sau au fost dați afară din PSD și PC sunt demagogice. 
"Independența partidelor politice este unul dintre pilonii unei democrații. E și motivul pentru care statele democratice le oferă acestora, prin susținere financiară publică, libertate față de finanțarea privată - din păcate, adesea condiționată de interese de multe ori ascunse și de cele mai multe ori toxice.

Suedia, de exemplu, unul dintre cele mai democratice state din lume, alocă circa 0,09% din Produsul Intern Brut pentru finanțarea formațiunilor politice. Spre comparație, partidele din România au marja de alocare intre 0,01%-0,04% din PIB!

Sunt necesare subvențiile de stat? DA! Pentru că eliberează partidele de o dependență nesănătoasă față de donațiile unor grupuri de interese cu putere financiară, oferind în același timp statului un control mai mare asupra modului în care banii acestora sunt obținuți și cheltuiți.

3 motive pentru care subvențiile sunt necesare:

1. Alocarea subvențiilor se face în funcție de rezultatele din alegeri. Este respectat votul cetățenilor, care nu mai poate fi sechestrat de interese din umbră.
2. Interesele private nu mai pot domina proiectele publice. Este păstrată sănătatea aparatului legislativ și administrativ.
3. Politica rămâne a partidelor, nu a intereselor de grup. Este redus riscul de corupție din activitatea politică", a scris secretarul Camerei Deputatilor pe pagina sa de Facebook.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.