Oficial! Creșterea porcilor în gospodării ar putea fi interzisă în România. Daea se opune

By Septembrie 11, 2018 1765

Creșterea porcilor ar putea fi interzisă în gospodăriile din România. Autoritățile s-ar pregăti să ia o decizie în acest sens, potrivit agrointel.ro, care prezintă un document ce cuprinde o serie de măsuri aprobate de responsabilii statului în contextul epidemiei de pestă porcină africană.

Măsurile, care ar fi fost prezentate de președintele ANSVSA, după discuțiile purtate în cadrul Grupului Național de Experți privind combaterea și răspândirea peste porcine africane, includ sacrificarea controlată a porcilor și interzicerea repopulării. Astfel, oamenii care plănuiau să cumpere alți porci cu banii primiți despăgubire după sacrificarea animalelor afectate de pesta porcină, nu vor mai putea face acest lucru.

Potrivit sursei citate, este vorba despre un document care are statut ”nesecret”, care a fost elaborat pe 29 august, însă prevederile lui nu au fost popularizate.

În spațiul public s-a vorbit despre posibilitatea de interzicere a creșterii porcilor în gospodării încă de la apariția primelor focare de pestă porcină africană în România, pe motiv că micii crescători de suine nu respectă normele de biosecuritate.

Asociatia Crescatorilor si Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din Romania a cerut adoptarea modelului polonez care, în lupta cu pesta porcină, a interzis cresterea suinelor, dar a subventionat in locul lor achizitiile de bovine si ovine.

Petre Daea, ministrul Agriculturii a dat asigurări că guvernul nu va impune ca suinile să nu mai fie crescute în gospodăriile din România.

Meteo

Clear

0°C

Pitesti

Clear
Humidity: 96%
Wind: WNW at 12.87 km/h
Tuesday
SP_WEATHER_RAIN_AND_SNOW
-2°C / 3°C
Wednesday
SP_WEATHER_RAIN_AND_SNOW
0°C / 4°C
Thursday
SP_WEATHER_RAIN_AND_SNOW
-1°C / 1°C
Friday
Mostly cloudy
-6°C / 2°C