Primarul Panțurescu anunță contracte de milioane de euro pentru modernizarea și dotarea Spitalului de la Curtea de Argeș

Primarul municipiului Curtea de Argeș Constantin Panțurescu a anunțat că marți a semnat contractul de execuție pentru modernizarea Spitalului municipal. Este vorba despre o investiție de 3,8 milioane de euro, din fonduri guvernamentale. Tot marți a fost publicată licitația pentru alte dotări ale spitalului, în valoare de 2 miliarde de lei vechi, din fonduri guvernamentale. Nu sunt singurele investiții. În curând vom mai semna un contract, tot pe fonduri europene, tot în valoare de 3,8 milioane de euro și tot pentru dotări. "Le mulțumesc deputatului Mircea Drăghici, ministrului Dezvoltării, Dan Suciu, ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb și întregului guvern pentru sprijinul acordat. Avem aici șansa ca acest spital să se ridice cu adevărat la standarde europene, ceea ce înseamnă condiții mai bune de muncă pentru cadrele medicale și, în primul rând, servicii medicale mai bune pentru toți pacienții Spitalului din Curtea de Argeș", a precizat Constantin Panțurescu.
La rândul său, managerul Viorel Popescu a anunțat că instituția pe care o conduce a fost nominalizată de Uniunea Europeană în Top 100 spitale din spațiul comunitar.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.