Reacția lui Mircea Drăghici după refuzul lui Iohannis: Păcat! Românii vor vedea cum sacrificați progresul țării pentru miza personală a unui nou mandat.

 Deputatul de Argeș Mircea Drăghici a reacționat la scurt timp după ce Klaus Iohannis a anunțat că respinge nominalizarea sa pentru ministerul Transporturilor. Mircea Drăghici susține că Iohannis a ratat șansa, în acest an în care România a preluat președinția Consiliului Uniunii Europene, de a dovedi că dorește să fie constructiv și să dea dovadă de normalitate. Două dintre subiectele cele mai importante, la care Mircea Drăghici a și făcut refereri, sunt Autostrada Pitești-Sibiu și drumul Pitești-Craiova. Secretarul Camerei Deputaților susține că este dezamăgit că președintele Klaus Iohannis, prin acțiunile și declarațiile sale, a decis să intre în cursa pentru un nou mandat de președinte prin sacrifiarea oricăror relații de conlucrare cu Guvernul sau Parlamentul și prin blocarea proiectelor care ar putea aduce proges țării.

Păcat, domnule Președinte Iohannis! Am fi avut amândoi ocazia să intrăm în istorie! Dumneavoastră ați fi dat un semn de normalitate și ați fi arătat că doriți să colaborați, iar eu aș fi putut demonstra că sunt un bun partener în proiectele pentru țară.
Din păcate, ați ales altceva! Ați ales să refuzați, fără nicio rațiune, fără nicio logică, fără să faceți o analiză!
E păcat, domnule Președinte Iohannis, să veniți după atât timp să spuneți că echipa dumneavoastră nu a terminat analiza asupra numirilor. Dacă nu ați terminat analiza asupra numirilor, cum ați putut refuza?!
Îmi permit să vă spun însă, unde ați greșit prin acest refuz. Ambii, și eu, și dumneavoastră, eram cei mai îndreptățiți aleși să unim Piteștiul de Sibiu printr-o autostradă! De asemenea, Olguța Vasilescu și cu mine am fi fost cei mai îndreptățiți aleși să unim Piteștiul de Craiova printr-o autostradă, amândoi din pozițiile de ministru pentru care am fost propuși.
Și, domnule Președinte Iohannis, amândoi, și eu, și dumneavoastră, eram exact persoanele potrivite așa încât unul să ceară spre aprobarea CSAT o strategie de diminuare a vulnerabilității naționale în infrastructura rutieră și de transport la care am lucrat, iar celălalt sa o pună pe ordinea de zi spre aprobare. Sunt convins că puteam astfel debloca cu celeritate investițiile și achizițiile publice.
Și sunt doar câteva argumente pentru care refuzul nu poate fi unul de oportunitate.
Și dacă am terminat cu oportunitatea, să vorbim și despre legalitate. Probabil că o să motivați că sunt un penal de rang înalt, așa cum tot spuneți și despre ceilalți colegi din PSD și așa cum s-au străduit procurori de pe lângă ÎCCJ să demonstreze pe repede-înainte în această perioadă.
Așa cum ați arătat prin acțiunile și declarațiile din ultimul timp, domnule Președinte, nu binele României și proiectele pentru țară sunt prioritatea dumneavoastră. Ci, așa cum v-ați și început declarația de astăzi, interesul dumneavoastră este pur politic și electoral. Iar românii vor vedea cum sacrificați progresul țării pentru miza personală a unui nou manda, a scris pe pagina sa de Facebook Mircea Drăghici.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.