Senat: Comisia juridică, verde pentru alegerea președinților de CJ indirect

By Martie 31, 2015 516

Senatorii juriști au avizat favorabil, marți, în unanimitate, propunerea legislativă pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Conform proiectului, primarii comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și primarul general al Capitalei se aleg pe circumscripții electorale prin scrutin uninominal. Președinții și vicepreședinții de CJ, precum și viceprimarii se aleg prin vot indirect de către Consiliile județene, respectiv Consiliile locale.

Prevederile actului normativ referitoare la Consiliile locale și la primari, precum și cele privitoare la circumscripțiile electorale comunale, orășenești, municipale și de sector al municipiului București se aplică în mod corespunzător și Consiliului General al Municipiului București și primarului general al Capitalei, precum și circumscripției electorale și municipiului București, dacă nu se dispune altfel.

Potrivit senatorului PNL Victor Paul Dobre, Comisia de cod electoral a analizat un număr important de amendamente depuse atât de parlamentari, cât și de primari, președinți de CJ, structuri asociative, ONG-uri, în final rezultând "un proiect de lege complex, un proiect nou și care are câteva modificări importante".

"În primul rând, menținem alegerea primarului printr-un singur tur, în al doilea rând președintele Consiliului Județean se alege prin vot indirect, de către consilierii județeni. Menționez, consilierii locali și consilierii județeni se aleg prin vot direct, ca și primarul, într-un singur tur. Partidele și candidații independenți urmează să depună liste de susținători pentru fiecare listă de candidați, atât pentru consilieri locali, cât și Consiliul Județean. Un lucru extrem de important, pe care îl prevede legea, este introducerea sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și pentru evitarea votului multiplu — o problemă care a creat atâtea discuții, dezbateri de-a lungul anilor. De asemenea, sunt o serie întreagă de prevederi noi, care reglementează lucruri ce de-a lungul timpului au necesitat intervenții la nivelul Biroului Electoral Central, sesizate de Autoritatea Electorală Permanentă", a declarat Victor Paul Dobre.

El a menționat că proiectul de lege cuprinde prevederi clare referitoare și la prezența și modul de vot în secțiile de votare.

Directorul STS, Marcel Opriș, a vorbit despre cadrul general cu privire la un sistem informatic de prevenire și combatere a votului multiplu, care se bazează pe scanarea cărții de identitate, identificarea CNP-ului și introducerea acestuia într-un sistem care împiedică un alegător să voteze de mai multe ori. Acest cadru, care a fost prezentat de șeful STS pe 10 martie în cadrul Comisiei de cod electoral, este susținut de AEP.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.