Procurorii DIICOT fac verificări și analizează dacă se impune deschiderea unui dosar penal după declaraţiile lui Liviu Dragnea.  Preşedintele PSD a spus că protestul din 10 august a fost finanțat din străinătate.

Liviu Dragnea a declarat la Antena 3 că are informaţii că protestele violente ar fi fost finanţate din exterior şi cerea procurorilor de la Parchetul General sau DIICOT să verifice aceste date. „Noi pe 10 august am avut suficiente elemente ca să putem vorbi de o tentativă de lovitură de stat. Au fost proteste finanțate din străinătate, săptămâna viitoare vor ieși dovezi, așa am auzit. Au fost organizați tip paramilitar. Sper ca DIICOT și Parchetul General să-și facă datoria față de țară, nu față de un individ, față de grupuri de interese”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.
PSD cere instituţiilor statului să investigheze informaţiile cu privire la finanţarea externă a protestelor de stradă, a anunţat un comunicat al formaţiunii transmis marţi AGERPRES.

"PSD cere instituţiilor statului să investigheze de urgenţă informaţiile de o gravitate excepţională care au apărut în spaţiul public cu privire la finanţarea externă a protestelor de stradă şi premeditarea acţiunilor violente de la mitingul din 10 august. Cetăţenii României, mai ales participanţii de bună credinţă la aceste manifestaţii, au dreptul să ştie întreg adevărul din spatele acestor mişcări de stradă, cine sunt autorii manipulărilor şi intoxicărilor publice, cine a plătit şi cu scop real s-a urmărit provocarea unei reacţii emoţionale împotriva instituţiilor statului român şi a ordinii constituţionale. PSD consideră că informaţiile apărute în presă cu privire la mitingul din 10 august conţin indicii temeinice cu privire la acţiuni subversive menite să vulnerabilizeze siguranţa naţională şi autoritatea statului român", precizează comunicatul PSD.

Potrivit sursei citate, astfel de chestiuni nu pot rămâne neinvestigate de organele de anchetă.

"Nu este o dispută de ordin politic, ci un risc major care vizează România. În egală măsură PSD apreciază că se impune realizarea unui cadru legal care să asigure transparenţa totală a surselor de finanţare şi a intereselor celor care iniţiază, întreţin şi amplifică proteste de stradă în România", se arată în comunicat.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat pe 9 septembrie că are informaţii că evenimentele din 10 august au fost finanţate din exterior.

El a declarat, la Antena 3, că există posibilitatea să fie făcute publice dovezi că evenimentele din Piaţa Victoriei au fost susţinute din afara ţării.

"Sunt suficiente elemente ca să putem vorbi de o tentativă de lovitură de stat. Au fost proteste finanţate, se pare că şi din extern. Eu sunt absolut convins că săptămâna viitoare vor ieşi informaţii despre modul că s-au finanţat aceste proteste, despre faptul că au fost organizat tip paramilitar, despre faptul că, şi s-a văzut asta de fapt, că au vrut să ocupe sediul Guvernului şi au provocat în permanenţă jandarmii", a afirmat Dragnea.

Finanțări din străinătate. Sute de mii de conturi care au rolul de a propaga și de manipula pe Facebook, dar și amănunte despre cine sunt cei din umbra #rezist și cum lucrează. Dezvăluiri explozive făcute de un fost membru al grupării care stă în spatele #rezist au fost făcute publice. Acesta explică inclusiv felul în care cei care sunt în umbra #Rezist au manipulat prezența celorlalți oameni prezenți în piață și au transformat un protest normal într-un adevărat teatru de război cu multe lupte violente. Redactia Lumeajustitiei.ro incepe publicarea unui serial de dezvaluiri despre organizatorii si finantatorii gruparilor #rezist, care au incercat in data de 10 august 2018 dărâmarea guvernului. Publicația a făcut publice mai multe inregistrari audio in cadrul carora, un fost membru al gruparii #rezist, care a participat din interior la organizarea evenimentelor anti-guvernamentale din Piata Victoriei, a decis sa rupa tacerea, dupa ce a realizat ca este antrenat in activitati ilegale, cu care nu doreste sa aiba de a face.


Fragmentul 1:

 

“Ca fost membru al grupului #REZIST am participat la mai multe intalniri in care se organizau proteste impotriva actualei guvernari. Pentru organizarea mitingului din 10 august s-a discutat in primul rand de emotia care trebuie sa o straneasca.
Cristian Dide a vrut pentru protestul din 10 august sa creeze emotie prin miscari violente. El a dorit ca instigatorii, diferit de februarie 2017 sa nu mai stea in primul rand, ci sa stea in spate, in randul 7 – 10. Si de acolo sa provoace Jandarmeria, stiind altfel ca acestia nu au cum sa extraga grupul violent si ca vor folosi gaze si alte materiale... In 10 august s-au folosit grupuri de 5 – 8 persoane, organizati foarte bine, dispersati in toata piata, care la un anumit semnal care se dadea de pe platforma auto montata in Piata Victoriei, incepeau sa arunce in jandarmi, nu simultan, dorindu-se in acest mod crearea de brese in cordonul de jandarmi”...

Fragmentul 2:

 


“Angi Serban este o protestara pe care o vedem de aproximativ doi ani in spatiul public, care reuseste sa tina logistica grupului #rezist in frau si participa la toate evenimentele care sunt impotriva PDS, le organizeaza...”

(inregistrare de la intalnirile de taina ale #rezist)

Angi Serban: Cateodata suntem presati sa reactionam pentru ca suntem presati din EXTERIOR sa punem osul la treaba, dar daca ar fi fost dupa noi, protestele ar fi fost mult mai rare...

Voce membru #rezist: Avem sperante ca de 10 august o sa facem ceva ce... macar sa semene cu 20 ianuarie?... pentru ca nimeni nu a pornit nimic.. cum ati facut data trecuta cu excel-ul ala, ba care vreti sa primiti oameni...

Angi Serban: In primul rand logistica acestui miting daca nu apare intr-o saptamana, e un mare fas, pentru ca in spatele unui eveniment de o asemenea anvergura sta o logistica de nu iti imaginezi... Desi s-ar putea ca PACT-ul, care tot danseaza pe langa voi, ii vedeti... PACT-ul s-ar putea sa se ocupe de o linie de logistica...

Voce membru #rezist: Cine-i asta PACT-ul?

Angi Serban: PACT-ul este partidul lui Sebastian Burduja, baiatul bancherului Gheorghe Burduja, ala care a construit BANCOREX-ul.

Voce membru #rezist: A... OK, super!

Angi Stefan: Da, ideea e ca acolo sunt numai copii de bani gata, de securisti. Ei sunt foarte destepti, foarte misto, da.... sunt destui prin tara... uite si aici o lista...

Fragmentul 3:
“Am cunostinte ca in anul 2017 si cred ca si in anul 2018 au fost facute plati din Anglia, Belgia, Franta si Olanda catre persoane fizice din grupul #rezist, unul dintre ei fiind Florin Badita, fost consilier al Monicai Macovei. Sumele care veneau din Anglia si Belgia erau cuprinse intre 1000 si 2500 euro, in timp ce din
Franta si Olanda sumele erau mai mari si erau cuprinse intre 3000 si 5000 euro. Stiu ca din Franta platile erau facute de catre o asociatie, care este formata din fosti judecatori si procurori, prieteni ai Monicai Macovei, scopul acestui ajutor fiind destabilizarea politica, distrugerea partidelor puternice si cresterea unui partid mic, care ar putea fi controlat foarte usor, in asa fel incat cei din Franta sa aiba acces politic si economic mult mai usor in Romania. Din Olanda, interesul economic este principalul motiv pentru care se sustin activitatile de destabilizare, platile facandu-se catre mai multi membri din #rezist, dar in special catre Florin Badita”...
Sursa: luju.ro

Ministrul de Interne Carmen Dan a prezentat duminică date din raportul privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, din care rezultă că au fost deschise 21 de dosare penale, trei cu autor necunoscut, fiind identificate cinci cazuri de abuzuri împotriva unor persoane care nu erau vioente. Ministrul a cerut scuze tuturor celor care au avut de suferit în urma evenimentelor.

Carmen Dan a precizat că, dacă i se va solicita, va prezenta documentul în comisiile parlamentare dre apărare şi în CSAT.  Dan a cerut scuze tuturor celor care au avut de suferit în urma incidentelor violente din Piaţa Victoriei. potrivit News.ro.

Vreau să fie foarte clar, acest raport nu are rolul de a stabili vinovății. Încep prin a prezenta scuzele mele tuturor celor care au avut de suferit în urma violentelor. Nu am nicio ezitare să prezint raportul Guvernului României, CSAT-ului, dacă mi se va cere. Până în prezent, nu am primit nicio invitație oficială în acest sens

Au fost deschise 21 de dosare, 3 dintre ele cu autor necunoscut. Sunt cercetate 20 de persoane, 3 au fost arestate preventiv, 2 plasate sub control judiciar. Au fost aplicate 64 de de amenzi. Poliția și Jandarmeria va asigur că a lucrat în toate aceste zile, însă parchetele civile au avut doar două zile de lucru, luni și marți. De mâine vom începe și vom merge la parchetele civile și cu alte sesizări și informații obținute în aceste zile în care la noi s-a lucrat serios”, a spus ministrul.

Carmen Dan a precizat că a fost începută o verificare internă la Jandarmeria Română, fiind identificate cinci situații în care există posibilitatea ca jandarmii să fi săvârșit abuzuri.

Jandarmeria a identificat sute de persoane care au comis violențe. Se află în proces de identificare. Față de acțiunile jandarmilor, a fost începută o verificare internă. Au fost identificate cinci situații susceptibile. Protestul nu a fost asumat de organizații și asociații civice, nu a existat un organizator care să-și asume responsabilitatea legală”, a declarat Carmen Dan.

În pregătiriea misiunii, MAI a solicitat oficial date privind posibilele riscuri asociate acestui protest. După protest, am solicitate date, informații noi, evaluări privind celor care au generat acte de violență în Piața Victoriei. Cazan a avut la dispozitive resurse suplimentare, dar și jandarmi din București, Constanța, Craiova”, a spus Carmen Dan.

Datele primite de Ministerul Afacerilor Interne de la serviciile de informaţii înainte de mitingul diasporei din 10 august nu au arătat o situaţie de criză de ordine publică, a declarat duminică ministrul de Interne Carmen Dan.

Conform datelor cuprinse în raport şi care pot fi făcute publice, în pregătirea misiunii din 10 august, MAI a solicitat oficial serviciilor de informaţii partenere date privind posibilele riscuri asociate acestui protest. Fluxul informaţional a vizat aspecte generale, fără a avea caracter de noutate pentru economia misiunii şi nu de natură a surprinde aspecte grave care ar fi impus decizii sau acţiuni cu caracter special”, a declarat Carmen Dan duminică, în prezentarea raportului final referitor la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei.

Ministrul a subliniat că informaţiile primite de la servicii nu au indicat o posibilă situaţie de criză care să afecteze situaţia politică sau socială sau valorile constituţionale ale ţării.

În legătură cu activarea Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică, precizez că informaţiile primite anterior datei de 10 august nu au indicat o situaţie generatoare a unei crize de ordine publică care, prin complexitate, amploare sau intensitate să ameninţe situaţia politică, socială, economică, ordinea şi valorile constituţionale, aşa cum defineşte Hotărârea 1052/2014. Neexistând date acţiuni generatoare de consecinţe deosebite, nu s-a impus activarea acestui centru”, a explicat Carmen Dan.

Ministrul de Interne a precizat că a cerut date noi serviciilor de informaţii şi după miting.

În completarea şi sprijinul activităţilor deja derulate de structurile Ministerului Afacerilor Interne, după protest am solicitat aceloraşi instituţii, date, informaţii noi sau evaluări privind persoanele, grupurile de persoane sau entităţile care au generat acte de violenţă în Piaţa Victoriei”, a spus Carmen Dan.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.