ALDE Argeș a început să ia primele măsuri după rezultatele la alegerile europarlamentare, considerate nesatisfăcătoare. Sâmbătă, 8 iunie, în ședința comună a Biroului Permanent Județean Argeș și a Biroului Politic Municipal Pitești, s-a decis cu majoritate de voturi, reorganizarea structurilor de conducere în mai multe localități, precum și a structurilor de conducere din organizațiile urbane din Curtea de Argeș, Câmpulung, Topoloveni, Mioveni și Pitești.

Decizia a venit în urma unei analize a rezultatelor alegerilor europarlamentare din județul Argeș. În perioada următoare vor fi făcute analize punctuale pentru găsirea celor mai eficiente măsuri, în contextul în care toate organizațiile au ca obiectiv, în următoarele două luni, creșterea numărului de membri și întărirea structurilor organizatorice, având în vedere viitoarele alegeri, se arată într-un comunicat de presă ALDE Argeș, remis Proarges.ro

Președintele ALDE Câmpulung, Sergiu Cicu, a anunțat luni, 18 ianuarie, că organizația pe care o conduce a declanșat procedura de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum pe plan local în care locuitorii municipiului să decidă dacă vor fi de acord sau nu cu amenajarea unui centru de cazare pentru imigranţi la Câmpulung.

“Sigur, rezultatul acestui referendum nu va fi obligatoriu de pus în practică, dar eu, dacă aș fi primar - și cred că oricine va fi primar ar avea această presiune și responsabilitate - aș face orice ca să determin autoritățile centrale să respecte poziția locuitorilor din municipiul Câmpulung. În Slovacia de exemplu, au fost multe localități unde autoritățile centrale nu au putut aduce refugiați pentru că s-au lovit de refuzul majorității locuitorilor de acolo.
Nu vrem să tragem foloase electorale folosindu-ne de acest subiect, vreau să atragem atenția asupra lui și mai ales, să ascultăm și vocea poporului. Poporul este suveran nu doar când pune ștampila pe buletinul de vot. Este suveran și atunci când decide într-o problemă de mare interes pentru localitatea, județul sau țara sa.

Din păcate, la nivelul Câmpulungului este o nesfârșită luptă pentru cine să îl conducă, iar pentru administrația de la București nu contăm.
Niciunul din actualii miniștri nu a venit în Câmpulung. Cred că au aflat de noi în momentul în care au pus un bold pe hartă în dreptul orașului nostru și au spus: mai trimitem și aici vreo 400!

Vreau să subliniez că nu suntem nici împotrivă, nici în favoarea aducerii aici a imigranților. Cred că prin acest demers pe care îl facem, atât autoritățile locale, cât și locuitorii din Câmpulung, vor avea măcar ocazia să se informeze corect. Am înțeles că imigranții care ar urma să fie aduși aici vor avea regim semi-deschis, vor putea să se plimbe prin Câmpulung oricând cu un bilet de voie.
După ce am văzut cu toții ce s-a întâmplat la Koln sau în alte orașe mari, unde femeile au fost atacate, jefuite și agresate sexual, eu, ca tată de fată și ca soț, nu îmi doresc sub nicio formă să îmi supun familia la un astfel de risc de securitate.

Desigur că vorbim și despre implicații sociale, culturale și economice. Guvernanții nu au venit investit în locuri de muncă în Câmpulung, dar ne trimit imigranți. După ce că am ajuns într-o situație aproape disperată cu locurile de muncă, cumva, trebuie să acoperim și necesitățile acelor familii de refugiați”, a afirmat Sergiu Cicu, președintele ALDE Câmpulung.

 

Copreședintele ALDE, Aurel Iacșa, a afirmat că în teritoriu a încpeut în forță realizarea fuziunii între PLR și PC, pe fiecare organizație. Debutul l-au avut orașele. La Câmpulung, de pildă, liderul PLR, Sergiu Cicu, este președintele ALDE, iar liderul PC, Emanuel Zenovie, este președinte executiv.  Am început munca foarte serios în privința fuziunii, mai ales în teritoriu, unde trebuie completate toate documentele. Am început cu orașele. Până acum nu am întâmpinat probleme în privința conducerii. La Câmpulung s-a stabilit că Sergiu Cicu va fi președinte și Emanuel Zenovie să fie președinte executiv.
Vom face fuziunile oficial. Și la Mioveni sunt avansate discuțiile. Avem o serie de termene pe care trebuie să le respectăm. Dacă sunt neînțelegeri care nu pot fi depășite se poate merge până la destituiri din funcții, dar în Argeș nu sunt astfel de probleme, a afirmat Iacșa. În 60-70% din organizații oamenii deja s-au întâlnit și au căzut la înțelegeri, a completat și Simona Brătulescu.

Președintele PLR Pitești, Robert Tudorache, a anunțat că în scurt timp va fi realizat și fuziunea în municipiul reședință de județ. "Suntem în discuții avansate și la Pitești. Probabil că în două săptămâni vom finaliza și aici. Ne interesează întărirea organizației, nu funcțiile sunt importante. Conform statutului, alegerile pentru funcții vor fi în 2017, până atunci vom funcționa în sistem de copreședinți sau președinte plin și președinte executiv", a afirmat Tudorache.

Bogdan Badea, care este coordonator al PLR Argeș, s-a arătat convins că ALDE Argeș va fi un exemplu pentru restul filialelor din țară. "În plan politic, lucrurile merg bine, inclusiv la Argeș. Se va stabili formula de conducere, suntem în discuții avansate. Eu voi fi în continuare alături de filiala Argeș, voi fi tot mai des prezent în județ, din postura de coordonator pe Argeș în cadrul PLR. Sunt convins că ALDE Argeș va fi un exemplu și pentru celelalte filiale, pentru că este foarte puternică", a arătat Bogdan Badea.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.