Actualul interimar la șefia DNA, Anca Jurma, a decis să se retragă din această funcție, iar procurorul general Augustin Lazăr a fost nevoit să aleagă un nou interimar. Adjunctul Călin Nistor, fostul șef al DNA Pitești a fost numit interimar la conducerea structurii centrale. este unul din procurorii cu cea mai mare vechime din DNA, structura centrală, a instrumentat dosare importante, nu face parte din echipa cu care Laura Codruța Kovesi a condus DNA, în ciuda funcției de procuror-șef adjunct. În ultimii ani, Călin Nistor s-a opus măsurilor luate de către Laura Codruța Kovesi și a refuzat să dea curs comenzilor primite. De altfel, Laura Codruța Kovesi a cerut și anchetarea sa alături de Mihaiela Iorga Moraru, procuroare pe care Călin Nistor a sprijinit-o.

În 2013, presa scria despre Călin Nistor cum a anchetat 45 de dosare de corupție în 7 ani, fără nicio achitare. Atunci, Daniel Morar îl nominalizase pentru conducerea DNA.

Recent, Călin Nistor vorbea despre achitările din instanță. În august 2018, când a fost stabilit un grup de lucru în DNA, în contextul achitărilor pe bandă rulantă, Călin Nistor spunea că ”Pentru procurori, cel mai mare rebut profesional este o achitare. Când trimiţi în judecată o persoană, trebuie să te asiguri că ai toate probele care să justifice legalitatea şi temeinicia trimiterii în judecată. Achitările pot fi clasificate pe două categorii: imputabile pentru procuror, care sunt cele mai grave şi neimputabile (...).”
Călin Nistor are o vechime de 23 de ani în magistratură. Din 2006, se află în DNA.
Călin Nistor a făcut parte din echipa Laurei Codruţa Kovesi, dar relaţiile cu fosta şefă a DNA s-au răcit cu mai bine de un an înainte ca aceasta să fie revocată din fruntea structurii anticorupție pe fondul diferenţelor de viziune privind așa-zisele „abuzuri" din DNA, potrivit g4media.ro.

Mandatul de conducere al lui Călin Nistor la DNA expiră în mai 2019. El a ocupat timp de 6 ani acest post. În trecut, a fost şeful DNA Piteşti şi s-a evidenţiat prin anchetele împotriva fostului şef al CJ Argeş, Constantin Nicolescu, sau fostului primar din Craiova, Antonie Solomon.

De asemenea, prim-adjunctul DNA, Călin Nistor, a candidat pentru un post de simplu procuror la Secţia de anchetare a magistraţilor.

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) trebuia să dezbată luni propunerea de prelungire a delegării Ancăi Jurma la conducerea Direcției Naționale Anticorupție, însă aceasta a anunțat, printr-o scrisoare transmisă CSM, că nu mai dorește încă un mandat interimar la conducerea DNA. Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Tudorel Toader.

Purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a declarat că președintele Klaus Iohannis a revocat-o pe Laura Kovesi de la șefia DNA. Ca urmare a decretului prin care președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a dispus revocarea din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție a doamnei Laura Codruța Kovesi și a publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, a emis astăzi ordinul de delegare în această funcție a doamnei ANCA JURMA, procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Purtătorul de cuvânt al Administrației Prezidențiale, Mădălina Dobrovolschi, a anunțat luni dimineață că președintele Iohannis a semnat astăzi decretul de revocare a Laurei Kovesi din funcția de procuror șef DNA.

Declarațiile purtătorului de cuvânt:

- Președintele Klaus Iohannis a declarat că România nu poate face pași înapoi de la statutul de țară în care există supremația Constituției.

- Într-un stat de drept deciziile CCR trebuie toate respectate

 

- Hotărârile CCR trebuie aplicate nu numai de către preşedintele României, dar şi de către majoritatea parlamentară

- CCR a decis, citez, ”Președintele României urmează să emită decretul de revocare a şefei DNA Laura Codruța Kovesi

- Preşedintele Iohannis a anunţat mereu că respectă Constituția şi legile ţării

- Preşedintele României a semnat azi decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi din funcţia de procuror şef DNA

- Lupta anticorupţie nu trebuie în niciun fel oprită

- Indiferent de numele procurorului şef DNA, aceasta instituţie trebuie să asigure lupta anticorupţie la cel mai înalt nivel de performanţă.

 

Ca urmare a decretului prin care președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a dispus revocarea din funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție a doamnei Laura Codruța Kovesi și a publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, a emis astăzi ordinul de delegare în această funcție a doamnei ANCA JURMA, procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție.  Anca Jurma a îndeplinit pe parcursul a două mandate atribuțiile de procuror șef al Serviciului de cooperare internațională și programe din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, iar ulterior a fost numită consilier al procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, domnul Augustin Lazăr, transmite un mesaj de încredere privind continuarea cu fermitate a activităţii anticorupție, care reprezintă o prioritate a Ministerului Public, în îndeplinirea rolului său constituţional. În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, anunta Parchetul General.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.