Creșterea porcilor ar putea fi interzisă în gospodăriile din România. Autoritățile s-ar pregăti să ia o decizie în acest sens, potrivit agrointel.ro, care prezintă un document ce cuprinde o serie de măsuri aprobate de responsabilii statului în contextul epidemiei de pestă porcină africană.

Măsurile, care ar fi fost prezentate de președintele ANSVSA, după discuțiile purtate în cadrul Grupului Național de Experți privind combaterea și răspândirea peste porcine africane, includ sacrificarea controlată a porcilor și interzicerea repopulării. Astfel, oamenii care plănuiau să cumpere alți porci cu banii primiți despăgubire după sacrificarea animalelor afectate de pesta porcină, nu vor mai putea face acest lucru.

Potrivit sursei citate, este vorba despre un document care are statut ”nesecret”, care a fost elaborat pe 29 august, însă prevederile lui nu au fost popularizate.

În spațiul public s-a vorbit despre posibilitatea de interzicere a creșterii porcilor în gospodării încă de la apariția primelor focare de pestă porcină africană în România, pe motiv că micii crescători de suine nu respectă normele de biosecuritate.

Asociatia Crescatorilor si Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din Romania a cerut adoptarea modelului polonez care, în lupta cu pesta porcină, a interzis cresterea suinelor, dar a subventionat in locul lor achizitiile de bovine si ovine.

Petre Daea, ministrul Agriculturii a dat asigurări că guvernul nu va impune ca suinile să nu mai fie crescute în gospodăriile din România.

Alertă europeană pentru brânza românească de oaie. Atenţionarea apare în sistemul rapid de alertă al Comisiei Europene. Alerta a fost trimisă de autorităţile italiene.
Astăzi, într-o conferință de presă, președintele ANSVSA a avertizat cetățenii să nu mănânce lactate de la firma Brădet ce au fost produse în luna februarie. De asemenea, produsele acestei firme românești vor fi retrase din alte trei țări din Uniunea Europeană.
Întrebat dacă ANSVSA a găsit E.coli în alte produse de la Brădet, președintele insituției a răspuns că da, într-un cașcaval, pe 7 martie. Despre faptul că probele au fost luate pe 1 martie, dar că pe 7 martie s-a găsit E.coli în cașcaval, Andrei Butaru a spus că primele probe au fost negative. „După discuția cu ACDC am extins la mai multe sortimente. Tot ce înseamnă produs lactat. Am luat eșantioane din fiecare. Și cașcaval. Nu în toate loturile poate să existe”, a precizat el.

Inspectorii din Argeş, pe 28 au mers la unitate pentru verificări. Lotul de brânză a fost de 25 kilograme, produse pe 22.02, cantitate care n-a mai fost găsită la producător sau la comercializare.

Măsura dispusă au fost sistarea activității în secția de brânzeturi unde a fost realizată brânza proaspătă, până la elucidarea situației. Firma Brădet, pe 28, anunță că încetează benevol activitatea secțiilor de producție. Pe 29.02 au fost recepționate la ISPV 37 de eșantioane din probe prelevate în Argeş, Dolj și Bacău.

Din cele 194 de eșantioane analizate, s-a găsit E.coli grupul O26 din proba de pui spate cu gât, recoltat din frigiderul uneia dintre persoanele incriminate în anchetă.

În 1 martie s-au prelevate probe și din alte produse lactate ale firmei Brădet, pe care s-a pus sechestru sanitar-veterinar și de la cele doi spitale cu care firma avea contract.

În 2 martie s-a verificat ferma furnizoare de lapte și s-au prelevat probe de lapte crud materie primă, trimise la ISPV pentru analiză.

Pe 3.03 2016, participarea ANSVSA la conferința ACDC, cu următoarele recomandări: se va extinde ancheta și va preleva probe din unitățile de procesare ingredienți utili în proc tehnologic, ambalaje, probe de sanitație de pe filtrele de pasteurizare de la fermele furnizoare de lapte și probe de fecale.

În 4.03, ANSVSA informează MS despre cele întreprinse. În 5.03, ferma Brădet anunță retragerea voluntară a tuturor produselor fabricate în februarie.

În 6.03 ni se furnizează de ANSVSA listele de distribuție ale clienților din România, și aici se găsesc 20.364 kg, întreaga cantitate retrasă și distrusă, și din statele membre: Spania 10.385, Germania: 1.410 kg, Belgia 1.108, Italia: 6.517 kg.

După declanșarea alertei în Italia, au fost primite documente de retragere din Madrid 1.112 kg, Italia 546, restul documentelor urmează să sosească pe măsura finalizării retragerii.

Pe 7.03, listele de distribuție au fost transmise Comisiei Europene de a se stabili încadrarea în tipul de notificare. ANSVSA identifică dispozițiile de retragere și rechemare a loturilor de produse prin care s-a depistat prezenta genelor verotoxigene.

În acest moment putem spune doar cantitățile pentru care am primit documente de distrugere. Din România, tot ce înseamnă produse ale firmei incriminate, 20.364 kg, iar din Spania - 1.112, Italia - 546,4 kg.

În ceea ce privește acțiunea de retragere de pe piața națională a produselor Brădet, toate produsele fabricate în februarie. Acum putem spune clar că sunt retrase pe lanțurile comerciale. Există posibilit să mai fie în case. Îi anunțăm că nu trebuie să consume produsele incriminate.”

 


Jumătate din misterul care a împărțit moarte și durere în județul nostru a fost elucidat: s-a descoperit cauza, dar nu și sursa. Bebelușii din Argeș s-au îmbolnăvit dintr-oo tulpină a bacteriei E.coli.
La aproape o lună de la scandal, s-a trezit și ANSVSA Argeș, condusă de tehnocratul de la PDL, via PSD, Daniel Lupu, și au demarat ample controale pentru a verifica și de unde provine bacteria. Două lanțuri de magazine din Argeș sunte verificate, produsele vizate fiind fructele, legumele, lactatele şi cele de carne.
Informaţia privind cauza îmbolnăvirii a fost confirmată şi de şefa secţiei de Nefrologie de la Marie Curie, Mihaela Bălgrădean. Verotoxina, care indică prezenţa acestei bacterii, a fost izolată în probele de coprocultură prelevate de la copii. "Cauza îmbolnăvirilor este o infecţia cu E-Coli 0 26, o tulpină diferită de cea obişnuită găzduită în interiorul intestinelor, care se poate transmite interuman", a completat dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.
Între timp, șeful spitalului de Pediatrie, Vasile Stan este apărat de personalul medical, care amenință că va demisiona în bloc dacă acesta va fi demis, așa cum au cerut ministrul Sănătății, Achimaș Cadariu, și prefectul Cristian Soare. Oricum, el poate fi demis doar de Consiliul de Administrație. Și, pe surse, se aude că dacă va fi demis înainte să își termine mandatul, Vasile Stan va beneficia de o despăgubire extrem de consistentă, conform unei clauze existente în contract.
În același timp, Sorina Honțaru, care a dormit pe ea, nu se dă nici ea demisă, spunând că așteaptă demiterea din partea Ministerului Sănătății.
Inspectorii din cadrul Direcţiilor Sanitar Veterinare Argeş şi Dolj și cei ai DSP iau probe din produsele vizate, pe care le vor trimite Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară.
"Sunt echipe mixte formate din inspectori DSP şi DSV care contolează două lanţuri de magazine", a spus Aura Copciag.
La rândul său, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş, Daniel Lupu, a declarat că specialiştii prelevează probe din produsele lactate, carnea de vită şi pasăre şi fructe.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.