Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea a avut o reacție vehementă la adresa senatoarei Cristina Trăilă, venită în PNL din PDL ca urmare a fuziunii. Acesta adusese în discuție sursele de finanțare ale partidelor în perioada campaniei electorale. A fost momentul în care chestorul Camerei Deputaților i-a readus aminte Cristinei Trăilă fostă președintă a Autorității Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) de dosarele penale și de condamnările suferite de lideri PDL pentru luare de mită, bani pe care susțin procurorii i-au folosit în campaniile electorale ale partidului. Sunt deja de notorietate mai multe dosare, inclusiv cel al lui Blejnar sau al Elenei Udrea.
PNL vrea să se întoarcă în vremurile lui Băsescu când se făcea campanie electorală cu valiza cu bani? Faptul că acum sunt niște reguli în baza cărora statul dă niște bani astfel încât toate cheltuielile să fie transparente, că sunt pedepse pentru cei care folosesc bani la negru vă deranjează nu? Asta se întâmplă peste tot în Europa. Dar dvs vă este dor de valizele cu bani pentru campanie din perioada Băsescu, nu? Cu mici excepții, singurii politicieni condamnați sunt din timpul guvernării dumneavoastră!, a reacționat vicepreședintele ALDE la emisiunea Punctul de Întâlnire moderată de Radu Tudor la Antena 3.

Andrei Gerea a comentat la Antena 3, la emisiunea 100 de minute, moderată de Alesandra Stoicescu,  declarațiile președintelui Klaus Iohannis, cel care a evitat să răspundă întrebărilor incomode însă a schimbat catalogarea de penali cu cea de infractori, adresată celor de la putere.
"Dincolo de anumite neconcordonțe, de faptul că președintele a intrat în campanie electoarală și de discursul neadecvat, am dorit să punctez că dintre "apostolii statului de drept" avem majoritatea condamnaților, și nu din rândul partidelor care sunt mereu acuzate de o anumită zonă politică. Dintre oamenii lui Băsescu avem infractorii, penalii și hoții din țara asta, cei care au săvârșit și protocoalele secrete și cei care au pus bazele ascultărilor. Văd că s-a cam uitat acest lucru în ultima perioadă și nu este normal. Nu este corect să arăți cu degetul către o clasă politică.
Până acum au fost penali, acum sunt infractori, dar realitatea este că în spatele omului care arată cu degetul lucrurile nu sunt clare. Eu înțeleg că am avut ghinion, dar să vedem până unde merge acest ghinion. Poate este momentul să ne gândim până unde mergem cu această nebunie a penalilor. Dacă nu vom aduce în dezbaterea publică și alte teme, precum cele economice, nu ne va fi bine", a afirmat Andrei Gerea.

Adrian Țuțuianu, un social-democrat care este nu doar un apropiat puciștilor, ci chiar unul dintre liderii grupării împotriva actualei conduceri a PSD, a susținut că dinspre partid ar fi fost plătite sume considerabile pentru diverse televizuni, astfel încât să nu mai apară. Adrian Țuțuianu susține că a fost blocat la Antena 3 împreună cu vicepremierul Paul Stănescu pentru că s-ar fi plătit 2 milioane de Euro publicitate spre postul de stiri pentru protecția guvernului și a conducerii PSD.

Liviu Pleșoianu susține ironic că înțelege supărarea colegului său de partid deoarece a avut o experiență similară aseară când a fost programat în SUA și la FOX News dar nu a mai aparut din acelasi motiv.
Deputatul de Argeș Mircea Drăghici, care este și trezorierul PSD și care, teoretic, ar fi trebuit să știe dacă partidul ar fi plătit sume pentru publicitate, mai ales că vorbim despre astfel de sume colosale, a negat însă informațiile pe care Tutuianu le-a lansat în spațiul public.

"În această seară au fost vehiculate în spațiul public sume de bani care nu au nicio legătură cu realitatea! Vreau să dezmint categoric aceste informații absolut false.
În calitate de trezorier al partidului pot să vă asigur că este o imensă exagerare! Ca termen de comparație, suma maximă plătită vreodată de PSD unui post de televiziune, în perioadele de vârf din timpul scrutinelor electorale, a fost de cel mult 5-10% din valoarea vehiculată.
PSD nu ar plăti nici măcar un euro pentru a bloca aparițiile în emisiuni TV ale vreunui membru al partidului. Ar fi un gest absurd, pentru simplul fapt că s-ar găsi imediat nu un post, ci trei posturi concurente care să-l invite!", a fost reacția lui Drăghici pe pagina sa de Facebook.

Țuțuianu consideră că apariția înregistrărillor sunt coordonate de la centrul partidului, după ce a semnat declarația războinică împotriva lui Liviu Dragnea. Țuțuianu vorbește despre milioane de euro care ar fi fost date pentru ca el să nu mai apară la televizor! El acuză România TV și Antena 3 că s-au implicat în jocul denigrării sale.
Ciutacu șterge pe jos cu Țuțuianu, Antena 3 îl dă în judecată
Replica televiziunilor vizate nu s-a lăsat așteptată. Victor Ciutacu, cel în ale cărui emisiuni au difuzat înregistrările cu Țuțuianu, a răbufnit la adresa liderul PSD Dâmbovița. ”Nu inteleg ce e denigrator in ce a fost dat. Sunt exact spusele domniei sale care nu au fost contestate. In afara de eternele vorbe coase din context, scuză de care m-am săturat din 1990 până acum, eu nu vad nici o negare a monologului dat pe post... pentru că pe domnia sa nu il contrazice nimeni în ceea ce a fost dat.
Despre apucăturile securistice ale colegilor sai si problemele pe care le are in organziatie e problema lui. Înteleg ca e revoltat cu privire la propriile vorbe, dar nu l-am auzit sa fie asa suparat atunci cand colegii lui au avut probleme cu întregistrări video. Știu doar de domnii Boscodeala si Arsene. Nu l-am auzit atunci sa zica ceva. Altfel... de ce acum aceste inregistratrari, de ce domnia sa... asta ramane sa se regleze intre ei.
De ce Tutuianu? Pentru că are gura mare si proasta. Nu eu m-am laudat cu ce fac, ci el. Ca se inregistreaza intre ei, asta ține si de careacterul lor, de modul de actiune politică si de mintea pe care o au. Spre deosebire de inregistrarile de la liberali care pe timpul USL se inregistrau intr-o veselie, la PSD se aud inregistrarile mult mai bine pentru că au scule mai performante. La liberali era un adevarat chin ca sa stai sa titrezi ce ziceau prin sedintele lor.
Altfel... succes în viață și la CEX unde înțeleg va fi un punct important de pe ordinea de zi”, a spus Victor Ciutacu pentru STIRIPESURSE.RO
Antena 3 a anunțatț, la rândul său, că îl dă în judecată pe Țuțuianu. „Toate afirmațiile făcute de domnul Adrian Țuțuianu la adresa postului nostru de televiziune, a fondatorului trustului și a celorlalte persoane la care se face referire sunt complet false. Întrucât declarațiile sunt complet denigratoare și nu au niciun fundament real, postul nostru de televiziune a luat decizia de a-l acționa în instanță pe domnul Adrian Țuțuianu și îi vom cere despăgubiri de 2 milioane de euro.
Totodată, Antena 3 condamnă ferm propagarea unor astfel de informații mincinoase fără o minimă verificare în prealabil a veridicității afirmațiilor făcute de persoana în cauză.
În virtuatea dreptului la o corectă informare, postul nostru de televiziune solicită tuturor celor care au mediatizat alegațiile domnului Adrian Țuțuianu să publice, în egală măsură,  precizările postului nostru de televiziune”, se spune într-un comunicat prezentat de postul de televiziune.

Inspecţia Judiciară a încheiat verificările în cauza deschisă în urma solicitării formulate de DNA la Curtea de Apel Ploieşti, în ultimul termen al procesului Kovesi vs. Antena 3. Raportul a fost transmis Plenului CSM pentru a dispune în conformitate cu dispoziţiile art. 30 din Legea 317/2004. "Inspectorii judiciari au concluzionat că formularea unei cereri de către Direcţia Naţională Anticorupţie în maniera şi circumstanţele descrise poate constitui o atingere adusă independenţei magistraţilor", precizează Inspecţia Judiciară. CSM anunţa pe 12 martie că sesizarea formulată de jurnaliştii Emanuel-Mihai Gâdea, Tudor Radu, Bianca Grigore, Mugur-Cristian Ciuvică şi Răzvan-Ovidiu Savaliuc, cu referire la incidentele care au avut loc la termenul din 6 martie 2018, în legătură cu soluţionarea dosarului nr.6043/3/3015 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti a fost trimisă Inspecţiei Judiciare. La ultimul termen al procesului în care mai mulţi jurnalişti Antena 3 au fost condamnaţi la plata a 300.000 daune morale şefei DNA, doi procurori DNA au solicitat instanţei să li se transmită toate documentele din dosar, în vederea soluţionării unui dosar penal.

 Curtea de Apel Ploieşti a decis, marţi, că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, va primi suma de 300.000 lei cu titlu de daune morale, în solidar, de la pârâţii Mihai Gâdea, Bianca Grigore, Mugur Ciuvică şi SC Antena 3. 

Sentinţă într-un dosar ce se judecă deja de mai bine de trei ani. Procurorul-sef al DNA, Laura Codruţa Kovesi va primi 300.000 de lei daune morale, în dosarul în care aceasta ceruse despăgubiri de un milion de lei. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Ploiești.

Curtea de Apel Ploieşti a decis că şefa DNA va primi suma de 300.000 lei cu titlu de daune morale, în solidar, de la pârâţii Mihai Gâdea, Bianca Grigore, Mugur Ciuvică şi SC Antena 3.

 Nu e niciun război. E o execuţie. Nu e legalitate de arme. DNA a palmat orice fel de probleme ale lui Mircea Băsescu până la emisiunile noastre. Kovesi s-a enervat şi ne-a executat cu ajutorul unor judecători fricoşi. Cu ce armată să mă determine ei pe mine să îmi cer scuze? Voi fi solidat şi financiar cu colegii mei de televiziune şi de emisiune. Banii îi poate lua teoretic, dar nu mă poate face să îmi cer scuze. O fi considerat că eu am 100% dreptate, de aia nu m-a introdus şi pe mine în procesul ăsta. Kovesi se umileşte pe ea din poziţia pe care o are pentru această acţiune penibilă. Nu a demonstrat prejudiciul. Kovesi a executat la noi tot ce se putea executa. Pe fondatorul trustlui, sediile noastre care stau în paragină acum, şi acum acest proces. Face un abuz în serviciu incredibil. Noi suntem Greu de ucis partea a cincea - a afirmat Mircea Badea.

Suntem complet șocați să aflăm așa ceva. În nicio țară din lume șeful unei instituții de forță nu dă în judecată jurnaliști și cere despăgubiri atât de importante.

Este absolut șocant! Pe de altă parte ținând cont de modul în care șefa DNA a cerut dosarul înainte de ultimul termen, totul a devenit o acțiune de intimiare.

Totul este la vedere de acum: după ce ne-au luat sediile, acum ne iau și apartamentele, pentru că cine se așteaptă ca niște jurnaliști să aibă o sumă exorbitantă, cum este aceasta de 300.000 de lei. Care este mesajul care se transmite tuturor jurnaliștilor liberi din România, în acest moment? Li se spune foarte clar tuturor că dacă nu faci parte din unitățile militare, din unitățile de elită ești intidimidat și atacat.

Acest proces se va transforma într-un război pentru libertatea de exprimare. Vom merge în instanțele superioare, vom merge la CEDO, pentru a ne lupta pentru dreptul nostru la liberă exprimare.

E limpede, este o intimidare, vor să transmită un mesaj de forță și acest mesaj este destul de clar: v-am luat sediile, acum vă luăm și banii, pentru că suma este cea mai mare într-un proces de acest gen. Eu le transmit să nu se bazeze pe lașitatea noastră, să nu se bazeze pe faptul că vom ceda”, a declarat Mihai Gâdea, la Antena 3.

"În acest apel nu s-a administrat nicio probă în plus faţă de fond. Ni s-au respins pe bandă rulantă. A fost o frică a instanţelor. Am arătat cu decizii ale CEDO că sunt obligaţi să accepte probe. Nu aveau cum să ne pedepsească. Ne-au scos ca să nu se rişte prea mult la mine şi la Radu. La ceilalţi s-a dat pedeapsa maximă. E un atentat. Mai există şi recursul", a afirmat Răzvan Savaliuc.

Tribunalul Bucureşti hotărâse, în 2015, ca șefa DNA să primească daune morale în valoare de 250.000 de lei. În plus, prin decizia de azi, magistraţii obligă postul de televiziune să publice decizia instanţei în trei zile consecutiv şi să-i prezinte scuze publice procurorului şef al DNA.

Curtea de Apel Ploieşti a stabilit pentru 20 martie termenul de pronunţare în dosarul deschis de şefa DNA împotriva postului Antena 3 şi a unor angajaţi a acestuia şi care are ca obiect „acţiune în răspundere delictuală”. În urmă cu cinci zile, în 15 martie, instanţa a respins o cerere de recuzare depusă de unul dintre pârâţi, dar şi o cerere de abţinere formulată de una dintre judecătoarele care fac parte din completul de judecată.

Curtea de Apel Ploieşti - a treia Curte de Apel după cea din Bucureşti şi cea din Piteşti pe rolul căreia a ajuns procesul dintre Laura Codruţa Kovesi  şi Antena 3 - trebuie să ia o decizie în acest dosar în condiţiile în care în luna ianuarie a acestui an Laura Codruţa Kovesi a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere privind tergivesarea procesului, plângere care a fost admisă. Şefa DNA a cerut ICCJ să dispună continuarea procesului după ce, în decembrie anul trecut, acesta fusese suspendat prin decizie a judecătorilor de la Curtea de Apel Ploieşti.

În 16 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti a decis ca şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, să primească 250.000 de lei daune morale, în dosarul în care a dat în judecată Antena 3, cerând despăgubiri de un milion de lei, pentru acuzaţiile de muşamalizare a anchetei în dosarul lui Mircea Băsescu care i-au fost aduse pe post. Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea Laurei Codruţa Kovesi şi a obligat în solidar Antena 3 şi pe Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Bianca Nae, Radu Tudor şi Răzvan Savaliuc să-i plătească procurorului-şef al DNA 250.000 de lei.

Decizia de atunci a fost atacată cu apel, acesta judecându-se iniţial la Curtea de Apel Bucureşti. Ulterior, dosarul a fost strămutat, la cerera pârâţilor, de la Curtea de Apel Bucureşti la Curtea de Apel Piteşti, iar de acolo la Curtea de Apel Ploieşti.

 

Pagina 1 din 3

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.