Compania Națională de Investiții Rutiere a publicat anunțul pentru licitația pentru atribuirea contractului având ca obiect ”Proiectare și execuție Drum Expres Craiova-Pitești Tronsonul 4”, a anuntat deutatul PSD de Arges Mircea Draghici.

“Tronsonul 4 cu o lungime de aproximativ 31 km, va fi construit între limita administrativă dintre județele Olt și Argeș și intersecția cu autostrada 1 București – Pitești. Acest tronson va tranzita teritoriile localităților Lunca Corbului, Albota, Costești, Bradu, Suseni și Oarja. Pentru argeseni este o veste deosebita si dovada ca guvernarea PSD se tine de cuvant”, a mentionat Mircea Draghici. 

Valoarea estimată a contractului este de 909.669.122 lei fără TVA. Drumul ar trebui proiectat și construit în 3 ani.  Data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 24 octombrie 2019.

În urma susținerii examenului de admitere la Academia de Poliție - Facultatea de Jandarmi, în fruntea celor ce au fost declarați admiși se află un tânăr argeșean, cu aspirații înalte.
Filipov Mihai Constantin este argeșeanul în vârstă de 21 de ani care a reușit anul acesta să promoveze examenul de admitere la Facultatea de Jandarmi din cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” București cu media 9,60, fiind astfel primul admis. Acesta este absolvent al Colegiului Național “Ion C. Brătianu” din municipiul Pitești și a susținut pentru prima dată examenul de admitere la Academia de Poliție, reușind să obțină cel mai mare punctaj. Acesta a spus cu o vizibilă emoție că ce l-a determinat cel mai mult să acceadă într-o structură militară a fost faptul că a vrut să- și demonstreze că poate mai mult și că poate face față cu brio provocărilor și rigorilor militare.
Din cei 67 de tineri admiși în acest an la Facultatea de Jandarmi, 9 sunt argeșeni, și toți sunt baieți.

 

Pe site-ul Academiei de Poliţie au fost publicate rezultatele concursului de admitere la această instituţie.

Piteșteanca Ruxandra-Maria Gondoiu, a fost prima admisă cu media de 9,90, la Ordine şi Siguranţă Publică în cadrul Academiei de Poliției. De remarcat că la Ordine și Siguranță Publică a fost cea mai mare concurenţă (6,5 pe loc după probele eliminatorii – examen psihologic, contravizită medicală şi traseu aplicat). Piteșteanca a obținut 10 la Limba Română, 10 la Limba Străină și 9,70 la Istorie.

Ruxandra va avea 30 de colegi din Argeș, și ei numărându-se printre cei admiși pe cele 234 de locuri.

Patru unităţi de învăţământ din Argeş nu au autorizaţii sanitare de funcţionare. Una dintre ele este Colegiul Pedagogic Carol I din Câmpulung, o unitate de prestigiu a județului însă conform prefectului Emilian Dragnea, unitatea școlară este în procedura de a primi această autorizație.

Din cele 484 de unități de învățământ din Argeș, doar 4 nu au autorizații de funcționare, și 36 nu au grupuri sanitare care să respecte reglementările, la unele dintre acestea însă fiind încă în lucru.

În afară de Colegiul Pedagogic Carol I, nu au autorizații Școala primară Tufanu din Mălureni ( care nu are apă potabilă curentă în incintă), școala Poienița din Bălilești ( care nu are apă potabilă curentă în incintă și planul de conformitate a expirat din 2017) și, din același motiv, școala primară Valea Bădenilor din Stoenești.

Informații au fost date de prefectul Emilian Dragnea, în cadrul unei videoconferințe cu toate județele condusă de vicepremierul Mihai Fifor al cărei teme a fost chiar situația școlilor. Comparativ, Argeșul stă destul de bine față de alte județe.

 

 Turiștii care au trecut prin zona Arefu - Vidraru au avut ocazia să fie întâmpinați, la poalele Cetății Poienari chiar deȚepeș Drăculea. Și, stând la o vorbă cu Vodă sau la un selfie ori poate la amândouă, oaspeții s-au putut înfrupta și cu bucate alese și s-au distrat pe muzică. Gândiți-vă: ceapă, brânză, roșii, slană, varză la ceaun, mămăligă coaptă pe grătar...un festin!

Totul, în cadrul celei de-a XI-a ediții "Dracula Fest", eveniment organizat sub egida "Sărbătorilor Argeșului si Muscelului",

Alături de Vodă s-au aflat și mândrii arefeni, care, gătiți în straie de sărbătoare, au încântat asistența cu maiestria cântului popular, în special la solz de pește. Specialiștii Muzeului Județean Argeș și profesorul arefean Cezar Bădescu au împărtășit celor prezenți din bogăția de legende si istorie a locurilor, dintre care povestea lui Vodă Drăculea si a celor șapte frați arefeni, în memoria cărora încă se mai aprind an de an focurile pe vârfurile celor șapte munți dăruiți lor de temutul voievod.

Andrei Păunescu, fiul lui Adrian Păunescu, a oferit un recital de folk adaptat momentului, dar extrem de relaxant și în același timp incitant. După lăsarea serii, un moment deosebit a fost proiecția, pe ecranul special amplasat, a filmului istoric "Vlad Țepeș", realizat in 1978, în regia lui Doru Năstase.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.