Conducerea Parlamentului a aprobat, sâmbătă, calendarul dezbaterii bugetului de stat pe 2019. Amendamentele vor fi depuse până luni, la ora 12.00, iar votul final este programat vineri.

Potrivit programului de dezbatere și adoptare a bugetului de stat pe anul 2019, aprobat în ședința Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului, parlamentarii vor putea depune amendamente până luni, la ora 12.00, urmând ca până la ora 14.00 acestea să fie centralizate.

Bugetul pe anul acesta adoptat de Guvernul României este, la capitolul investiții în infrastructură, probabil cel mai consistent de până acum pentru județul Argeș. Secretarul Camerei Deputaților, argeșeanul Mircea Drăghici, propus de PSD pentru a prelua portofoliul de la ministerul Transporturilor, a prezentat pe pagina sa de Facebook alocările din bugetul pe 2019 care vizează investițiile în infrastructura din județul Argeș.

Autostrada Pitești-Sibiu: 110.170.000 lei (aferenta secțiunilor 1,4 și 5 – proiectare și execuție lucrări)
Pentru secțiunea 3 Cornetu-Tigveni, luna aceasta va fi lansată proceduri pentru realizarea de studii geotehnice suplimentare.
Pentru secțiunea 4 Tigveni- Curtea de Argeș, se așteaptă validarea de către ANAP a documentației pentru lansarea licitației pentru proiectare și execuție
Pentru secțiunea 5, Curtea de Argeș – Pitești, ofertele sunt evaluate, semnarea contractelor pentru proiectare și execuție este estimată în primul trimestru al anului acesta.

Drumul Expres Pitești-Craiova: 151.175.000 lei
Reluarea procedurilor de licitație se va face după anularea procedurii ințiate în 2017, cu termen estimat de transmitere a documentației la ANAP în primul trimestru al acestui an.
DN 73 Pitești- Câmpulung-Brașov: 50.000.000 lei pentru continuarea lucrărilor de modernizare
DN 7C Oești- Bâlea Lac (Transfăgărășan): 1.093.000 lei
Pregătire documentație pentru procedura de atribuire realizarea expertizei tehnice, pentru reabilitare / modernizare. Estimare lansare procedură: februarie 2019.
DN 67B, Scoarța – Pitești (Gorj, Valcea, Olt, Argeș): 4,1 milioane de lei
Procedura de licitație pentru elaborarea unei expertize tehnice este în derulare.
Varianta de ocolire Pitești Vest: martie 2019, termen de finalizare a documentației pentru realizare studiu de prefezabilitate și studiu de fezabilitate.
Modernizare DN65D Albota - Bascov:  Studiu Fezabilitate revizuit. Necesită PUZ.
Drum de legătura A1 - DN 7 (Titu) (DJ 711A): 361.000 lei
Contractul de proiectare faza revizuire studiu de fezabilitate, elaborare proiect tehnic și detalii de execuție în curs de semnare.


Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.