Deputatul de Argeș, Nicolae Georgescu, s-a alăturat Pro România conduse de Victor Ponta. Nicolae Georgescu a anunțat că a semnat luni, 22 aprilie, adeziunea la Pro România. 

 ”Am decis să mă alătur unei echipe pe care o cunosc și în care mă regăsesc în ceea ce privește respectarea principiilor social-democrate adevărate. Sunt dezamăgit că în județul Argeș am ajuns ca valorile de stânga să fie reprezentate de un personaj precum Cătălin Rădulescu – ”Mitralieră”. Voi susține lista PRO România pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, pentru că am încredere că oameni precum comisarul european Corina Crețu vor ști să se bată la Bruxelles pentru a aduce mai multe fonduri europene necesare inclusiv dezvoltării județul Argeș”, a declarat Nicolae Georgescu.
În Argeș, Pro România este condus de Bogdan Ivan. Acesta a fost omul care îi căra, literalmente, valiza lui Radu Berceanu la ministerul Transporturilor, apoi a devenit omul lui Daniel Constantin de la PC. Acum, Constantin și Ponta au pus secretara lui Berceanu să conducă Pro România. Un traseu oarecum similar, despre care am mai scris în trecut, l-a avut și Nicolae Georgescu: din profesor a ajuns director la Școala Nr 20 din Tudor Vladimirescu sigur, după ce a devenit membru PDL. Când era evident că PDL se scufundă, la fel ca și Bogdan Ivan, a plecat la alt partid. Spre deosebire de omul lui Berceanu, Georgescu a găsit o portiță la PSD. Sinceri să fim, nu ni s-a părut a merita efortul să luăm reacții pentru acest transfer care ar păli oricând în fața unui primar de comună.
Cu toate aceastea, am remarcat că președintele PSD Pitești, Cristian Gentea, regretă faptul că l-a adus în partid pe Nicolae Georgescu. "Evident că sunt dezamăgit. Eu sunt cel care l-a şi primit în partid. A fost şmecher şi a făcut trecerea la PSD cu o jumătate de an înainte de a pierde PDL alegerile. Modul în care se comportă de un an de zile, faţă de mine, de organizaţie, prevestea această mutare. Este unul dintre cei mai mari profitori al politicii argeşene", a declarat Cristian Gentea pentru institutiilestatului.ro
Acum, evident că cei mai mulți dintre cei care fac politică sunt niște profitori! Cei de la PSD Pitești nu au decât să își pună cenușă pe cap asumându-și această achiziție de top despre care nu s-a mai scris până acum decât că au existat anumite chestiuni discutabile în privința declarației de avere. Nicolae Georgescu știe ceva despre educație, dar politic vorbind, nu a făcut nimic. Nu a avut nicio influență la nivel național pentru a remedia ceva. Iar în plan local, Cristian Gentea nu are de ce să se plângă. De când a ajuns deputat, Nicolae Georgescu nu mai aduce voturile pe care le avea când era director. De fapt, astăzi, lumea nu știe cine este Nicolae Georgescu, indiferent dacă este la PSD, la Pro România, la PMP sau PNL. 
VEZI AICI REACȚIA PSD ARGEȘ

Liviu Păunoiu, un tânăr de 31 de ani, membru al Pro România Argeș a murit sâmbătă seara în urma unui accident auto petrecut în comuna Poiana Lacului pe drumul DN 67B Piteşti - Vedea,. Autoturismul în care se afla acesta a intrat în coliziune cu un altul, iar impactul i-a fost fatal lui Liviu Păunoiu, în ciuda încercărilor de resuscitare ale salvatorilor.
Liviu Păunoiu este un om fildel al lui Daniel Constantin. I-a fost acestuia alături și în PC, și la ALDE, iar acum devenise membru Pro România.
Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Daniel Constantin, prim-vicepreşedintele Pro România, a scris:
„Drum bun catre o lume mai buna, Liviu.
Am aflat cu stupoare ca Liviu Paunoiu a trecut la cele vesnice la o varsta frageda... Ii multumesc inca o data pentru prietenie, colegialitate si devotament! Condoleante familiei pentru pierderea de neinlocuit!
Liviu este unul din acei oameni care au fost alaturi neconditionat in toate proiectele politice!
Pro Romania Arges a pierdut un reper moral!
Odihneste-te in pace, om bun!”,

Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea, deputat de Argeș, îl face praf pe Daniel Constantin (fost deputat de Argeș), care a plecat din ALDE pentru a-și face, alături de acoliții săi, un alt partid. Fostul ministru al Agriculturii în al cărui mandat s-a dat liber la cumpărarea terenurilor agricole de către străini a afirmat că liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu se pregătește să rupă coaliția cu PSD. Andrei Gerea i-a reamintit lui Constantin că a ajuns în Parlament grație faptului că Tăriceanu l-a promovat în campania electorală și că activitatea sa parlamentară este una extrem de slabă. În plus Andrei Gerea a făcut și o recapitulare a momentelor în care Constantin și-a trădat pe toți partenerii care l-au susținut de-a lungul timpului, catalogându-l drept oportunist și șantajist.

"Citeam articolele care au apărut în presa centrală după emisiunea lui Călin Popescu-Tăriceanu de la Antena 3 de marți seară. Nu mică mi-a fost surprinderea să văd că printre părelologii de serviciu s-a numărat și „Ăla Micu”, pentru cei care îl cunosc, pentru restul cetățenilor Daniel Constantin.

Acest personaj cunoscut mai degrabă prin porecla pe care și-a dobândit-o grație „calităților” sale de lider politic, s-a trezit (oare pentru a câta oară?) să muște mâna care l-a hrănit. „Ăla Micu” uită cum în 2016 datorită imaginii lui Călin Popescu-Tăriceanu a mai câștigat un loc călduț în Parlament, acolo unde face umbră scaunului de parlamentar, pentru că relevanța activității sale ca parlamentar este egală cu zero.
De la un fost ministru, unul foarte bun cum îi place să creadă despre el, m-aș fi așteptat ca aportul său la activitatea Parlamentului, la îmbunătățirea domeniului pe care l-a păstorit ca ministru, cel al agriculturii, să fie însemnat. Însă, Daniel Constantin e tare în clonț doar când vine vorba să îi atace pe liderii politici adevărați.

Daniel Constantin se scaldă de o bună perioadă de timp într-un anonimat politic în care nimeni nu îl mai bagă în seamă. „Ăla Micu” e capabil doar de lucruri mărunte, și anume să mintă, să trădeze și să acuze. Sub nicio formă nu poate Daniel Constantin să facă analize politice.
Oportunistul și șantajistul domn Constantin vorbește de trădarea lui Călin Popescu-Tăriceanu a partenerilor din PSD. E ca și cum ar vorbi de funie în casa spânzuratului. Adică trădătorul alegătorilor ALDE, al colegilor săi de partid vine și face scenarii abracadabrante despre coaliția de guvernare. Până acum, Daniel Constantin a reușit să îi umple de lehamite pe toți partenerii politici cu care s-a aliat, iar prin scenariile fantasmagorice de astăzi continuă să o facă. Să stea fără de grijă Daniel Constantin, coaliția este solidă și funcționează foarte bine.

P.S. În locul ăluia Micu mi-aș face griji pentru viitorul politic, pentru că ulciorul nu merge de multe ori la apă. În 2016 a avut noroc cu Călin Popescu-Tăriceanu de a ajuns în Parlament", a scris Andrei Gerea pe contul său de Facebook.


Andrei Gerea și Călin Popescu Tăriceanu sunt în ofensivă totală. Nume grele din PNL trec la ALDE! Deputatul Andrei Gerea – vicepreședinte al ALDE – a oferit luni o declarație pentru PSnews.ro despre recentele sosiri în Alianța Liberalilor și Democraților din Partidul Național Liberal (PNL).

Este vorba despre pierderile suferite de către PNL în ultimele săptămâni în favoarea ALDE: senatorii Ion „Iani” Popa, Daniel Zamfir și aparent și Marius Nicoară, precum și deputatul Daniel Olteanu.

În acest context, Andrei Gerea a dat vina pe președintele PNL, Ludovic Orban, și pe stilul acestuia de a-și conduce partidul. „În primul rând, ne bucurăm că acești oameni au ales să-și ia soarta-n propriile mâini și să refuze de a mai face parte dintr-o construcție politică bolnavă – așa cum este noul PNL sub comanda lui Ludovic Orban. Sunt oameni cu care am vorbit de foarte multă vreme și care și-au exprimat nu o dată nemulțumirile față de ceea ce se întâmplă în PNL, dar care au încercat foarte mult să îndrepte lucrurile acolo. Când s-au lămurit că nu prea au șanse într-un viitor apropiat, au făcut pasul către noi – cu regret, aș putea spune; la fel cum și noi când am plecat din PNL, am făcut-o cu regret, dar cu convingerea că acesta este lucrul cel mai bun, pentru că România are nevoie de un partid liberal autentic, care să lupte pentru drepturi și libertăți cetățenești, și nu de un pseudopartid liberal, care să fie un instrument în mâna unor băieți deștepți care se joacă cu viața oamenilor”, a declarat Gerea pentru PSnews.ro.

Pe de altă parte, vicepreședintele ALDE a negat că partidul lui Călin Popescu-Tăriceanu le-ar fi promis ceva nou-sosiților, ca să-i atragă în rândurile lui.

„Absolut nimic. Este foarte simplu: în politică vii de bunăvoie și te asociezi cu oameni alături de care împărtășești o idee comună, valori comune și așa mai departe. Asta e prima condiție: în momentul în care ești într-un partid în care te sufoci, în care ai un lider precum Ludovic Orban, care nu face nimic altceva în afară de circ; când te pune în situații jenante, când te forțează să nu-ți mai votezi propriile legi, dacă ești inițiator, nu poți să mai stai, nu mai ai nevoie de altceva, de alt stimulent. Când îl auzi pe președintele partidului instigând la nerespectarea Constituției… Nu se poate! Te duci unde vezi cu ochii. Și dacă ai norocul să ai o variantă, unica liberală de pe scena politică românească, este evident ce alegi”, a afirmat fostul ministru al Energiei.

Confruntat cu faptul că Tăriceanu a avut momente în care și-a arătat lipsa de îngrijorare cu privire la creșterea ROBOR și la abuzurile comise de bănci în raport cu debitorii, iar acum în ALDE a sosit Daniel Zamfir, cu puncte de vedere total diferite pe aceeași temă, Andrei Gerea a oferit un răspuns pacifist.

„Mă rog: nu sunt chiar atât de diferite (punctele de vedere – n.r.)… Vedeți: ăsta este un argument în plus că într-un partid liberal ai voie să vorbești și să gândești. Una e ca partidul să ia o hotărâre la care și tu ai participat, dar n-o respecți; iar alta este să-ți spui propriile păreri, inițiative…. Este normal. Așa e într-un partid liberal: să ai opinii.

Ați văzut că încet-încet lucrurile au căpătat o nuanță legată și de implicarea băncilor, și de ROBOR… Ne-am mai lămurit cu toții”, a spus vicepreședintele ALDE.

Întrebat ce riscuri există ca eventualele divergențe de opinii dintre Călin Popescu-Tăriceanu și nou-veniți să degenereze până într-acolo încât aceștia să fie excluși din partid, pe modelul lui Daniel Constantin, Andrei Gerea s-a arătat sceptic cu privire la o astfel de ipoteză, susținând că nu ar fi imposibil ca fostul co-președinte al ALDE să fie dat afară chiar și din Pro România.

„Nu se poate pune semnul «egal» în nicio situație de genul acesta. Comparăm mere cu pere. Eu cred că Daniel Constantin o să sfârșească prin a fi zburat și din Pro România, pentru că omul e imposibil prin firea lui. Ce să mai discutăm? Dar repet: în ALDE fiecare dintre noi are dreptul la o opinie și eu spun că Daniel Zamfir se va regăsi în interiorul acestui partid și eu sper ca el să-și aducă în continuare contribuția din punct de vedere legislativ pentru cetățeni, în primul rând. Noi am apreciat și pozițiile noastre publice au fost nu o dată în favoarea domnului Zamfir. Așa că eu zic că lucrurile sunt în ordine din acest punct de vedere”, a opinat Gerea.

În încheiere, Andrei Gerea a adus în discuție recenta declarație pentru PSnews.ro a fostei șefe a PNL Alina Gorghiu, în care senatoarea de Timiș a negat că s-ar afla în negocieri cu ALDE și chiar s-a oferit să îl înlocuiască pe Tăriceanu în fruntea acestei formațiuni politice, pentru a realiza fuziunea de pe dreapta eșichierului politic.

„Am văzut că ați avut o discuție cu Alina Gorghiu legată de venirea sa în ALDE și că ea a dat mesajul că ar veni în ALDE doar în locul lui Tăriceanu și că ar dori o fuziune pe zona de dreapta. I-aș transmite ceva pe calea asta – tot în același ton relaxat: dacă vrea să contribuie la o coagulare a dreptei și dacă tot nu vine în ALDE, să se ocupe de PNL și să-l trimită în vacanță pe domnul Orban, că are tare multă nevoie!” a conchis Gerea.

În urma declarațiilor făcute de Daniel Constantin în cadrul interviului acordat ziarului Adevărul în data de 23 mai, vicepreședintele ALDE Andrei Gerea a postat pe pagina sa de Facebook un drept la replică devastator la adresa fostului copreședinte al partidului, acum plecat alături de Victor Ponta.

După ce escrocheria politică a lui Daniel Constantin de anul trecut din interiorul ALDE a eșuat, acesta își încearcă norocul la ruleta politicii prin atacuri de cea mai joasă speță, gesturi care de altfel îl caracterizează. De mai bine de un an, Daniel Constantin se scaldă într-un anonimat public, deoarece nimeni nu îl mai bagă în seamă. Părerea mea este că achitarea dată de Înalta Curte în dosarul președintelui ALDE Călin Popescu -Tăriceanu a deranjat pe mulți. Probabil și pe Daniel Constantin. 

Pentru a mai scoate capul în lumea politică din când în când, singura variantă a acestuia e să aibă atacuri josnice la adresa celor care i-au asigurat un loc în Parlamentul României. Trădătorul votanților ALDE, al foștilor colegi de partid, al celor de alianță, vine azi să creeze scenarii privind o trădare a coaliției de către ALDE. Fac precizarea, pentru ca și domnul Constantin să bage la cap, că actuala coaliţie funcţionează foarte bine şi la nivel guvernamental şi la nivel politic şi, de asemenea, relaţia pe care conducerea noastră o are cu conducerea PSD este una foarte bună. Este greu de înțeles ce înseamnă un parteneriat politic, ce înseamnă colaborare și ce înseamnă să îți ții cuvântul pentru domnul Constantin.

În toată cariera sa politică, Daniel Constantin s-a comportat asemenea unui parazit. Acesta a pus interesul personal și al clicii sale personale mai presus de orice, apelând la șantaj doar pentru a obține funcții pentru sine și pentru trepădușii din jurul său. A trădat când era la Partidul Conservator, l-a trădat pe Dan Voiculescu, a trădat partenerii din USL, atunci când făcea parte din ACD și a trădat colegii din ALDE, dar și electoratul ALDE. Toate proiectele politice din care a făcut parte au câteva elemente comune: trădarea și șantajul pentru funcții. După ce a ajuns în Parlament, datorită muncii depuse de colegii din ALDE, Constantin a crezut că îi va merge șantajul la adresa coaliției PSD-ALDE. Această încercare nu i-a reușit, iar acum speră ca pe spatele lui Victor Ponta să supraviețuiască în politică. Însă, un personaj care nu excelează prin nimic altceva decât prin oportunism și șantaj nu are cum să aibă succes în politică.

Pădurea are uscăciunile ei, iar ALDE a scăpat de această uscăciune odată cu excluderea lui Constantin. Atitudinea lui Daniel Constantin a lăsat de dorit, ea scoțând la suprafață adevăratul caracter al acestuia în ceea ce înseamnă jocul politic. Prin ceea ce face, Daniel Constantin se descalifică și confirmă că decizia luată de colegii din conducerea ALDE a fost cea corectă, deoarece el este mai preocupat de interesele sale personale, decât de a veni cu soluții pentru români, de a lucra în echipă.

Pentru Daniel Constantin, loialitatea și cuvântul față de parteneri, față de colegi sunt lucruri necunoscute. Peste tot pe unde a fost, el a trădat și a generat tensiuni. Cât va dura până când ambițiile acestui domn își vor face din nou apariția în cadrul noii formațiuni din care face parte? Probabil va fi din nou într-o situație de oportunism pentru el. Constantin, cunoscut opiniei publice drept un manipulator și un șantajist, încearcă să atragă atenția prin jigniri și invective”.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.