Platforma de propagandă a celor de la #Rezist ar conține peste 140.000 de conturi de Facebook, iar cel care le administra, Florin Bădiță, primea directive de la Monica Macovei. Asta susține unul din foștii membri ai #Rezist, sub protecția anonimatului, într-un film prezentat de Luju.ro. La un moment dat, platforma a pierdut în jur de 100.000 de conturi, iar cei de la #Rezist au început reconstrucția ei pentru a promova mitingul din 10 august, soldat cu numeroase violențe atât din rândul protestatarilor, cât și din rândul jandarmilor.

Ulterior, susține cel care ar fi fost parte din grupul #rezist, administratorul a fost schimbat, dar platforma ar fi funcționat inclusiv pe 12 august, când se cerea noi ieșiri în stradă.

 

Întors din concendiu, Klaus Iohannis intervine în scandalul momentului și îi ia apărarea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi: Niște penali fac o încercare disperată să atace și să discrediteze DNA

„Bună seara! Avem - oare a câta oară? - un scandal în spațiul public și cred că, de data aceasta, destul de multă lume se așteaptă să-mi expun opinia în această chestiune. Din punctul meu de vedere, lucrurile se pot rezuma la puține cuvinte. Niște penali fac o încercare disperată să atace și să discrediteze Direcția Națională Anticorupție și conducerea acestei direcții. După părerea mea, această încercare este una jalnică și neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoașteți, dar îmi face plăcere să o repet. După părerea mea, Direcția Națională Anticorupție și conducerea DNA fac o treabă foarte bună, iar acest atac, sau această încercare de atac din partea unor penali, este de natură să îmi confirme că DNA face o treabă bună.

Am avut în această după-amiază o întâlnire despre care cred că este bine să știți. Am primit pe doamna Prim-ministru Dăncilă și pe domnul Președinte Dragnea aici, la Cotroceni. Această întâlnire a fost planificată încă din seara în care a avut loc depunerea jurământului din partea noului Guvern și rostul acestei întâlniri a fost de a defini cadrul colaborării instituționale între mine și noul Guvern. Am discutat, în cadrul acestei întâlniri, despre nevoia de colaborare în unele proiecte care sunt de importanță națională, și aș menționa câteva, pe care le-am și discutat. Primul și cel mai important: pregătirea pentru Președinția Consiliului Uniunii Europene. Al doilea mare program național este, evident, Centenarul. Centenarul nu este doar al cuiva, este al României și al românilor și cred că este nevoie de o coordonare a acțiunilor.

O chestiune punctuală a fost, de asemenea, discutată. I-am invitat pentru această toamnă, la un summit, pe mai mulți președinți din regiunea noastră, un summit care se numește „Summitul Celor Trei Mări” și aici, varianta optimală, e nevoie de colaborarea bună cu Guvernul. Și, da, am discutat și despre justiție, și despre ce s-a convenit cu ministrul Justiției și mi-am exprimat și nemulțumirea că există un nou scandal legat de justiție, mai exact de DNA, în spațiul public.

Doamna Prim-ministru mi-a relatat, foarte pe scurt, desigur, că a avut o discuție cu domnul ministru al Justiției, căruia îi  lasă mână liberă în ce privește această chestiune vizavi de DNA. Și, la puțin timp după aceea, ați putut urmări poziția ministrului Justiției care ne-a informat că ne va informa.

Dacă doriți, puteți să puneți câte o întrebare!"

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: Bună seara! V-ați exprimat în această declarație de presă folosind sintagma „niște penali”. Aș vrea să vă întreb foarte specific cum definiți dumneavoastră această sintagmă „niște penali”? Vă referiți la persoane suspecte de anumite fapte penale? Vă referiți la persoane urmărite penal? Vă referiți la persoane inculpate sau la persoane condamnate definitiv? Pentru că, potrivit Constituției și legilor în vigoare, toate beneficiază de prezumția de nevinovăție. Și, în acest context, aș vrea să vă întreb, când, în perioada mandatului dumneavoastră, pentru că potrivit Articolului 80, alin. 2 din Constituție, spune că „Președintele României veghează la buna respectare a Constituției și a funcționării autorităților publice.” Aș vrea să vă întreb, în ultimii 3 ani și 3 luni de când sunteți Președinte, când v-ați exercitat acest rol de mediere, veghind la buna respectare a Constituției, în condițiile în care procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție s-a constatat că a încălcat de două ori două decizii ale Curții Constituționale și când v-ați exercitat rolul de mediator între puterile statului, precum și între stat și societate, când vorbim de buna funcționare a sistemului judiciar?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Asta a fost toată întrebarea? Sau mai e?

Jurnalist: Da, o întrebare din două părți: cu penalii și cu rolul Președintelui potrivit Constituției.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, asta cu penalii am explicat-o de suficiente ori, nu este cazul să revin, iar în chestiunea cu medierea s-a atins un subiect foarte serios și care îmi este foarte drag mie. De fiecare dată când apare o problemă publică, desigur, m-am implicat în felul în care am înțeles să o fac la momentul respectiv să fac medierea.

Jurnalist: Cum definiți dumneavoastră această sintagmă „niște penali”- inculpați, suspecți, urmăriți penali sau persoane condamnate definitiv, pentru că toate beneficiază, domnule Președinte, de prezumția de nevinovăție?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Așa este. Mulțumesc!

Jurnalist: Referindu-mă în primul rând la întrebarea colegei mele, spuneați că v-ați exercitat acest drept, de a media, în diverse ocazii în mandatul dumneavoastră, cum anume ați mediat în acest scandal din Justiție între doamna Kövesi și cei între care există acest scandal, și dacă dumneavoastră nu vedeți o problemă reală în acest moment la Direcția Națională Anticorupție după apariția unor înregistrări extrem de grave, care arată legături între procurori din DNA și penalii despre care faceți dumneavoastră vorbire în declarația dumneavoastră? Și chiar dacă ați spus de multe ori că nu luați în serios acele înregistrări s-a dovedit că cele referitoare la procurorul Negulescu, spre exemplu, erau reale, nu erau făcături.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Justiția, după cum probabil vă amintiți, se înfăptuiește în sala de judecată. În această situație, nu mă vă chemat să meditez între DNA și persoane inculpate, nici nu este nevoie. În această speță, judecătorii își vor spune cuvântul, după care vom afla concluziile.

Jurnalist: Cu înregistrările?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: M-am exprimat destul de clar în prima parte.

Jurnalist: Cei doi factori importanți în această chestiune, ministrul Justiţiei, domnul Tudorel Toader, care a făcut o declarație mai devreme, și doamna Kövesi, au fost chemaţi la Cotroceni la discuții, de exemplu?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: De exemplu, cu domnul ministru al Justiției voi avea în zilele următoare o discuție.

Jurnalist: Și cu doamna Kövesi nu simțiți nevoia?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Dacă va fi nevoie, voi avea o discuţie şi cu doamna Kövesi, şi dacă tot va mai fi nevoie, e posibil să avem o discuție și în trei.

Jurnalist: Dacă veţi primi o propunere de revocare a doamnei Kövesi, de la domnul Tudorel Toader, sau vedeţi în acest moment elemente pentru revocarea doamnei Kövesi? Şi aici vreau să vă întreb, pentru că aţi primit de curând un raport de la Parlament care face referire inclusiv la doamna Kövesi, acel raport după analiza Comisiei pentru alegerile prezidenţiale, care spune că doamna Kövesi, pe atunci Procuror General, a fost acasă la un om politic şi a intervenit în alegeri.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, am primit acel raport, este în studiu. Mulţumesc!

Jurnalist: Domnule Preşedinte, ministrul Justiției a spus în declarația de astăzi că la preluarea mandatului a primit promisiunea că nu vor exista presiuni politice în deciziile sale şi acest lucru se respectă şi acum. După întâlnirea pe care aţi avut-o astăzi şi cu doamna prim-ministru şi cu domnul Liviu Dragnea, aveți, împărtășiți opinia ministrului Justiţiei, aveţi încredere că această analiză a activității DNA şi a conducerii DNA se va face fără presiuni politice?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: V-am relatat care a fost poziția doamnei prim-ministru. În toată discuția pe care am avut-o în această după amiază, nu mi s-a părut că se fac presiuni asupra ministrului Justiției.

Jurnalist: Deci aveți încredere că decizia lui Tudorel Toader va fi una obiectivă şi nu una politică.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Este un profesionist renumit și, cu siguranță, poziția cu care va ieși, atunci când va ieși, va fi bine fundamentată juridic.

Jurnalist: Bună seara! Domnule Preşedinte, aș vrea să vă întreb în legătură cu declarația pe care a făcut-o aseară doamna Kövesi și în care spunea că Inspecția Judiciară a declarat ca fiind false acele înregistrări în care ea ar fi cerut să se ajungă la Premier, acele înregistrări celebre cu decaparea. În realitatea, Inspecția Judiciară a declarat contrariul. În opinia dumneavoastră, ce legitimitate mai are un astfel de șef al unei structuri publice, în condițiile în care a mințit public în legătură cu un document oficial?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cred că vă referiți la chestiuni din auzite. Așa ceva nu comentez.

Jurnalist: Nu sunt din auzite. Procurorul șef DNA spunea că acele înregistrări în care se cerea decaparea dosarelor..

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cred că vă amintiți că nu comentez spusele altora. Îmi spun propriile lucruri.

Jurnalist: Înţeleg, dar cum comentați? Ce opinie aveți în legătură cu faptul că un șef de instituție minte în mod public.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu comentez deloc. Nu vă unde este minciuna și nu știu la ce vă referiți. Eu nu urmăresc toate poveştile de televizor.

Jurnalist: Un lucru spune doamna Kövesi, alt lucru spune Inspecția Judiciară. Acolo este minciuna.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Mulțumesc! Dacă mai are altcineva o întrebare.

Jurnalist: Atât dumneavoastră, cât și doamna Kövesi vă referiți la un atac concentrat al penalilor asupra justiției. În România, corupția este o amenințare la adresa securității naționale. Aș vrea să vă întreb dacă ați primit informări din partea serviciilor cu privire la această operațiune concertată de asalt asupra justiției. În cazul în care nu ați primit, nu vi s-ar părea că este o problemă, având în vedere, cum spuneam, că este o ameninţare la adresa siguranței naționale?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Aceste informări pe care le primesc de la servicii au antetul „secret” sau „strict secret” și știți bine că nu pot nici să confirm, nici să infirm astfel de lucruri.

Jurnalist: Atunci, dacă nu doriți să răspundeți, v-aș întreba de ce l-ați chemat și pe domnul Dragnea astăzi la discuții, având în vedere că și dânsul este un „penal”, conform definiției dumneavoastră și vorbeați despre colaborarea cu Guvernul. Domnul Dragnea nu face parte din guvern.  Sau dacă ați dorit să vorbiți si cu șefii Parlamentului, de ce nu l-ați chemat și pe domnul Tăriceanu?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Aici trebuie să corectez un pic, apropo de chemat. Cu ocazia festivității de învestitură, am fost întrebat dacă după câteva zile de exercițiu al funcțiunii de Prim-ministru voi fi de acord să avem întâlnire între noi trei, și am fost de acord și astăzi am avut această întâlnire.

Jurnalist: Domnule Președinte, ați reușit să parcurgeți stenogramele care au apărut în media în ultimele zile?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu.

Jurnalist: Și nu sunteți interesat de a le urmări?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu.

Jurnalist: Ce așteptări aveți în momentul de față de la domnul ministru Tudorel Toader?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Mai repetați, vă rog?

Jurnalist: Ce așteptări aveți...

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Ce așteptări?

Jurnalist: Da.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Așteptările uzuale pe care le am de la un ministru profesionist. Adică să trateze domeniul cu maximă seriozitate, competență, profesionalism și curaj.

Jurnalist: În contextul în care vedem acest atac al unor lideri PSD și al altor parlamentari PSD la adresa DNA și a șefei DNA, regretați faptul că ați acordat  a treia șansă PSD de a rămâne la guvernare, de a guverna țara după alegerile din 2016?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Este un pic devreme pentru evaluare. Vă dați seama că astăzi am avut prima întâlnire cu doamna Prim-ministru de când a fost investită și va mai dura chiar un pic până când se poate face o analiză a guvernării.

Jurnalist: Din discuția de astăzi cu domnul Dragnea și cu doamna Dăncilă, cu cine ați discutat instituțional mai mult despre Ministerul Justiției și DNA? Cu doamna Dăncilă sau cum domnul Dragnea?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis:  Despre Ministerul Justiției am discutat cu doamna Prim-ministru, în mod natural și evident.

Jurnalist: Am remarcat că ați spus că ați avut prima întâlnire cu doamna Premier. Observ o schimbare a discursului în ceea ce privește relația instituțională cu puterea, am observat și o schimbare a discursului celor de la putere. V-aș întreba dacă ați condiționat cumva această bună colaborare instituțională cu puterea?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu știu exact în ce sens înțelegeți dumneavoastră dacă am condiționat buna colaborare. Eu am colaborat cu toate guvernele și am prins suficiente. Cred că rolul Președintelui este și acesta, să înlesnească colaborarea cu Guvernul pentru a rezolva problemele țării, nu pentru a le complica. Asta, desigur, în măsura în care Guvernul abordează cu seriozitate și competență toate chestiunile de care răspunde.

Jurnalist: Mă refeream, de exemplu, la condiționări de genul bunului mers al justiției sau la modificări legislative la care dumneavoastră țineți și de care ați vorbit în repetate rânduri în trecut.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cred că nu trebuie să amestecăm lucrurile prea tare. Nu am vorbit despre legile justiției, nici nu am de gând să vorbesc cu Premierul despre o chestiune care este demult în cu totul altă fază. Legile justiției sunt în faza în care au fost contestate la Curte, retrimise la Parlament și la momentul oportun voi face declarații publice despre intențiile mele. Nu am nevoie de sfatul Guvernului în această chestiune și nici de colaborarea sau necolaborarea Guvernului.

Jurnalist: V-aș întreba dacă este corect, să spunem, în momentul de față, din ce ați vorbit până acum, că nu o veți revoca pe doamna Kövesi, având în vedere că sunteți mulțumit de activitatea DNA și ne spuneați că, dacă va fi nevoie, veți avea o întâlnire cu dumneaei și cu domnul Toader și, dacă va fi nevoie, și de o întâlnire în trei?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Asta cu revocarea constat că este o preocupare intensă în spațiul public. Momentan, sincer, nu văd motive de revocare. Dar, s-ar putea să existe unele pe care nu le cunosc eu și pe care le cunoaște ministrul Justiției. În acest caz, cu siguranță, domnul ministru va veni extrem, extrem de bine documentat, dacă ar solicita așa ceva. Încă o dată, acum nu cunosc motive de revocare. Cum s-a aflat că nu a existat niciun control la DNA, altul decât cel din vara anului trecut, despre care nu s-a mai auzit mare lucru, probabil s-a terminat cu bine. Nu a existat nici măcar o discuție la nivelul conducerii DNA, m-ar surprinde ca așa, cvasi peste noapte să apară motive serioase și bine fundamentate pentru o ipotetică solicitare de revocare.

Jurnalist: Aș vrea să vă întreb, pentru că e o întrebare la care nu ați răspuns. În momentul învestirii Guvernului Dăncilă, ați avut o discuție cu președintele PSD, Liviu Dragnea. Ce ați discutat în acele minute?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Am avut într-adevăr, o discuție scurtă și confirm cele relatate la momentul respectiv în spațiul media. A fost o discuție scurtă, în două puncte, despre vizita mea pe care urma să o fac la Bruxelles, foarte scurtă, și am convenit această întâlnire cu doamna Prim-ministru.

Jurnalist: Cum vedeți finalizat acest scandal din jurul DNA?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Cum îl văd finalizat? Se va finaliza singur, pentru că după un timp, lucrurile vor merge mai departe. Nu știu câte casete și câte ore de înregistrări o să mai prezinte cei care le-au prezentat până acum, dar nu contează. Acest film l-am mai văzut acum cred că aproximativ un an de zile, tot așa cu un inculpat care a dispărut și au început să apară casete de înregistrări și alte lucruri. Eu cred că aceste chestiuni trebuie lăsate justiției pentru clarificare.

Jurnalist: Au mai fost alte dezvăluiri pe care le-a făcut și Liviu Dragnea, chiar va fi deschisă o comisie de anchetă în Parlament, referitor la Serviciul pentru Protecție și Pază, Lucian Pahonțu este acuzat de Președintele PSD că ar fi folosit această instituție pentru a obține informații în mod ilegal despre demnitari.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Da, am auzit vehiculându-se astfel de chestiuni în spațiul public. Mie nu mi-a relatat așa ceva. Dacă veni vorba, am o opinie destul de clară și despre SPP și activitatea SPP, începând de la director până la ultimul angajat. SPP este un corp de profesioniști care fac o muncă foarte bună, foarte grea. Îi apreciez pentru munca pe care o depun, și nu numai eu, și mulți alții îi apreciază. De exemplu, Organizația Națiunilor Unite apelează frecvent la SPP pentru protecţia unor demnitari care sunt trimiși în zone complicate. Parcă și în Parlament există așa, o intenție de a forma ceva, un fel de comisie pentru a verifica această activitate. Activitatea SPP și a conducerii SPP este analizată de CSAT, iar acest demers în Parlament mi se pare, dacă îmi permiteți să mă exprim un pic mai informal, așa o aflare în treabă politicianistă. Fiindcă dacă s-ar fi vrut să se analizeze activitatea SPP, se putea face fără probleme în comisiile de apărare, conform legii.

Jurnalist: Poate puteți lămuri o întrebare care circulă în spațiul public. Dacă dumneavoastră ați primit informații de la Lucian Pahonţu, informații care să exceadă cadrul legal.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu, nu am primit. Nici nu am solicitat astfel de informații sau informări. Eu am o relație instituțională bună, corectă, cu toată lumea din subordinea mea și nu i-aș expune la așa ceva.

Jurnalist: Dumneavoastră ați afirmat că sunteți mulțumit de activitatea DNA. Legat de activitatea DNA, dumneavoastră, în decursul acestor ani, ați venit și cu o Strategie Națională de Apărare, în care ați inclus problema defrișărilor. Tot la fel de bună este activitatea DNA în momentul în care, de atâția ani, se discută, există plângeri la nivelul Direcției Naționale Anticorupție și nu există niciun dosar legat de tăierile ilegale, de tot ce înseamnă această problemă la nivel național?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Îmi amintesc de o afirmație a doamnei  ministru Pană, înainte să plece din motive de sănătate de la minister, că lucrurile au luat o turnură foarte pozitivă și că aceste defrișări ilegale sunt sub control și datorită legii promovate de domnia sa. Am luat aceste chestiuni de bune.

Jurnalist: Domnule Președinte, având în vedere că s-au exprimat mai multe...

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu vă supărați, fu vorba de o întrebare, dumneavoastră v-ați epuizat timpul de întrebare. Mulțumesc!

Jurnalist: Ceilalți colegi au avut mai multe întrebări.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Mulțumesc.

Jurnalist: Domnule Președinte, potrivit articolului 80, alineatul 2, din Constituția României, care se numește, specific, "Rolul Președintelui", adică rolul dumneavoastră, alineatul 2 spune că trebuie să vă exercitați rolul de mediator atât între puterile statului, cât și între autorități și societate. Societatea discută de câteva săptămâni despre niște lucruri petrecute în niște instituții de Parchet, și mă refer aici la Serviciul Teritorial Ploiești al Direcției Naționale Anticorupție, în care atât justițiabilii, nu penalii, cât şi procurorii, discută despre niște probe false, care ar trebui să existe în dosarele penale. Aș vrea să vă întreb, pentru că certificarea acestor probe false este făcută atât în ordonanța procurorilor DNA Ploiești, cât și în încheierea instanțelor de judecată, aș vrea să vă întreb, ca mediator în societate, între societate și puterea judecătorească, dacă considerați că buna funcționare a justiției, echilibrată, independentă, stă în prezentarea în instanțe de probe false, domnule Președinte.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: O întreb pe doamna Consilier de Stat Bârsan dacă mai sunt colege sau colegi jurnaliști care nu au pus acea întrebare, să îi îndrume spre microfon. Mulțumesc!

Jurnalist: Deci nu îmi răspundeți la această întrebare referitoare la probe false prezentate în instanțele de judecată de către procurori, domnule Președinte? Adică acuzarea, reprezentanții statului român pe care îi reprezentați și dumneavoastră?

Jurnalist: Ca să nu fie niciun dubiu, aș vrea să vă rog să ne precizați ce anume înseamnă sintagma „nişte penali" și să ne spuneți dacă președintele PSD, Liviu Dragnea, poate fi considerat penal?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Aceste chestiuni le-am explicat cu alte ocazii și mai devreme astăzi, mulțumesc.

Jurnalist: Domnule Președinte, în contextul ultimelor evoluții de pe scena politică, dar și după întâlnirea pe care ați avut-o astăzi cu premierul și cu președintele PSD, cât de aproape sunteți de declanșarea acelui referendum pe tema justiției pe care l-ați anunțat încă de anul trecut?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Deocamdată cred că trebuie lămurite legile justiției, care sunt în procedură parlamentară, respectiv, de punere de acord cu decizia Curții Constituționale, după aceea vor ajunge, probabil, la mine, după care, dacă mai sunt neclarități sau puncte unde e nevoie de o aplecare asupra unei modificări, voi face anunțurile respective şi după aceea, dacă este cazul, putem să discutăm și de altceva.

Jurnalist: Domnule Președinte, în mod punctual, în cazul în care va exista o cerere de revocare a Procurorului Șef din partea ministrului, veți ține cont de avizul consultativ al CSM?

Președintele României, domnul Klaus Iohannis: CSM s-a dovedit a fi o instituție foarte dedicată, cum și în Constituție scrie, în sensul garantării și întăririi independenței justiției și ca atare, iau toate demersurile CSM foarte în serios. Vă mulțumesc tuturor, vă doresc o seară bună!

Declarația președintelui Iohannis vine în contextul scandalului privind DNA și după ce ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că va prezenta în plenul Parlamentului raportul privind activitatea DNA, a Ministerului Public și a DIICOT.

"Distinct de raportul pe care îl voi prezenta în Parlament, săptămâna următoare, în cursul zilei de joi, la o oră pe care o voi anunța în timp util, voi face o informare de presă în care voi prezenta conținutul și concluziile raportului cu referire la activitatea DNA", a spus ministrul Justiției. Tudorel Toader a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor.

Procurorul-sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi, sustine miercuri seara, de la ora 19.30, o conferinta de presa, in contextul acuzatiilor lansate in ultimele zile la adresa DNA.

Nu am niciun motiv ca să îmi dau demisia. S-a respectat legea în tot ceea ce s-a făcut. "Sunt în funcţia asta de patru ani. Până nu voi fi revocată, eu sunt în funcţie. Ministrul ştie dacă face sau nu revocarea, eu nu pot răspunde în locul minitrului de Justiţie. Nimeni nu a întrebat. Am informat în scris Procurorul general despre această situaţie. Cererea de extrădare a fost făcută de procurorul de caz.- a spus Laura Codruța Kovesi într-o conferință de presă maraton care a durat 2 ore.

 

Declarații Laura Codruța Kovesi

 

  • Voi incepe cu cateva precizari referitoare la informatiile din spatiul public cu privire la modul de instrumentare a unor dosare pe rolul DNA
  • Am solicitat colegilor de la Ploiesti un raport scris cu privire la stadiul dosarelor in care sunt implicate persoanele care au facut declaratii in spatiul public
  • In urma informatiilor primite azi, voi face cateva precizari
  • Un raport scris a fost trimis si procurorului general
  • La Ploiesti au fost instrumentate mai multe cauze in care Mircea Cosma, Vlad si Andreea Cosma au fost in calitate de martori si inculpati
  • Intr-un dosar, Vlad Cosma a fost trimis in judecata pentru trafic de influienta alaturi de Mircea Cosma, pentru luare de mita si abuz in serviciu
  • Cauza a fost inregistrata la ICCJ prin sentinta penala din noiembrie 2016, cei doi fiind condamanti: Cosma Mircea la 8 ani, Vlad Cosma la 5 ani
  • Acum dosarul este in apel, cu termen saptamana viitoare, 19 februarie
  • Mentionez ca in aceasta cauza cererile si exceptiile de camera preliminara, inclusiv cu privire la legalitatea administratii probelor, au fost respinse
  • Cererile prin care au spus ca procurorii nu au procedat legal au fost respinse, s-a constatat definitiv in camera preliminara ca probele au fost administrate legale
  • Ce inseamna procedura de camera preliminara?
  • E procedura care se deruleaza cand procurorii fac un act de inculpare, e faza in care inculpatii care cred ca procurorii nu au administrat legal probe sau sunt acuzati ca au falsificat probe, judecatorii fac un control asupra modului in care procurorii au respectat legea
  • Acesti inculpati care fac acuzatii nereale au invocat in fata judecatorilor cereri si exceptii, care au fost respinse
  • Vlad Cosma a avut calitate de martor in 12 dosare
  • De foarte multe ori, prezenta sa a fost solicitata de procurori, in special cand a fost audiat ca inculpat, dar de foarte multe ori, din proprie initiativa, s-a prezentat si a formulat denunturi cu privire la fapte de coruptie
  • Dupa pronuntarea sentintei de condamnare, care nu e definitiva, acesti inculpati condamnati in prima instanta au inceput diverse demersuri pentru a obtine un act care sa ii ajute sa obtina o pedeapsa mai mica
  • Vineri, 9 februarie, persoane din anturajul lor s-au prezentat la sediul DNA Ploiesti incercand sa intimideze procurorii sub fgorma unor avertismente de difuzare in presa a unor inregistrari trunchiate de natura sa compromita procurorii
  • Evident ca procurorii nu au cedat pentru ca stiu ca au respectat legea
  • Persoana care s-a prezentat vineri a facut mai multe afirmatii, extrem de relevante
  • A sustinut duminica se iese pe televizor, sa distruga pe toata lumea, o sa iasa un scandal fantastic, e ditamai regia facuta
  • Procurorilor li s-a cerut expres sa ne asezam undeva sa cautam o varianta, sa picam la pace
  • Procurorii nu au cedat pentru ca stiu ca nu au falsificat probe
  • Iata ca duminica seara au aparut exact acele situatii descrise inca de vineri de persoane din anturajul inculpatilor
  • Procurorii si politistii de la Ploiesti nu s-au temut
  • Inculpatii au trecut la aplicarea planului si au devoalat propriile lor fapte de santaj
  • Acesta e unul dintre motivele pentru carelui inculpatului Cosma Vlad care era martor protejat (nr martorul supranumit Serghei Petruș) intr-un dosar i s-a ridic at protectia, pentru ca si-a devoalat singur marturia
  • Procurorii din DNA nu falsifica probe, respecta legea
  • Modul in care lucreaza e supus controlului judecatoresc, in toate dosarele noastre
  • Judecatorii verifica daca s-a respectat legea la administrarea probelor
  • E in curs o verificare a Inspectiei Judiciare. Am fost intrebata ce am facut? Am facut ce prevede legea. Orice suspiciune de abatere se cerceteaza de IJ
  • IJ s-a seziat luni, doi dintre colegii ale caror nume au fost vehiculate in presa au sesizat chiar ei CSM
  • Asteptam sa se verifice modul in care s-a lucrat in acest dosar
  • Am declarat la preluarea mandatului toleranta zero la coruptie, la neprofesionalism in DNA
  • Nu e prima oara cand sunt incidente cu privire la activitatea DNA
  • A fost prima oara in mandatul meu cand un procuror sef a fost investigat pentru coruptie, a fost arestat si condamnat
  • Atunci cand procurorii nu au respectat legea, am sesizat IJ, am cerut CSM revocarea unor procurori care nu si-au indeplinit atributiile
  • La primul semn ca un procuror nu a respectat legea, am reactionat, conform atributiilor legale
  • Avem mecanisme interne de autocuratare
  • Dar asta nu inseamna ca toti procurorii sunt la fel
  • In ultimii 4 ani DNA a obtinut cele mai bune rezultate
  • Peste 70 de demnitari trimisi in judecate, doi prim ministri, ministri, deputati si senatori
  • DNA a dovedit ca legea e egala pentru toti
  • Daca un procuror a incalcat legea, nu inseamna ca toti sunt la fel
  • Nu trebuie sa culpabilizam tot corpul procurorilor si sa spunem ca asa se lucreaza. Nu, nu asa se lucreaza
  • E o coincidenta ca in ultimul an s-au pronuntat sentinte pentru persoane dintr-un partid, in dosare investigate de DNA? Ma intreb
  • Nu se falsifica probe in DNA. Cine incalca legea, imediat se iau masurile legale
  • Nu cred ca acest atac e intamplator. Asistam in ultima perioada la un festival disperat al inculpatilor, care spun neadevaruri, parti de adevar
  • Aici nu e vorba de Kovesi, si va reamintesc ce am zis la primul raport de activite. DNA nu e un om, DNA e o institutie
  • Acest atac nu e despre Kovesi, e despre procurorii care si-au facut treaba. Vizeaza ingenucherea statului roman, umilirea societatii si a poporului roman
  • Suntem atacati ca ne-am facut treaba
  • Justitia e sub un asalt de peste un an
  • Daca ne uitam cine ataca vedem inculpati condamnati, trimisi in judecata, oameni care au bani, resurse, posibilitati si care vor sa decredibilizeze justitia, ce s-a facut corect, sa duca in derizoriu faptele de coruptie
  • Daca esti condamnat azi pentru o fapta de coruptie pare ca nu e atat de grav in opinia unor inculpati
  • Aici vorbim de un mesaj transmis intregii societati si in special justitiei

 

 

Intrebari

 

 

Din ce ati citat acele dialoguri dintre emisarii lui Cosma?

Din raportul scris primit vineri in care procurorii au relatat discutia. Discutia e inregistrata. Toate activitatile s-au derulat conforma legii
Nu pot sa confirm sau sa infirm daca exista ordonanta. S-a respectat legea


Daca DNA face din probe o declaratie publica, nu se incalca legea?

Nu va confirm daca e autorizare din partea judecatorului, CPP prevede mai multe posibilitati de a face o inregistrare

In comunicarea publica respectam ghidul de comunicare publica al CSM. Cei care considera ca am incalcat legea prin modul in care am comunicat public pot adresa o sesizare Inspectiei Judiciare, care va verifica


Veti merge in instanta cu aceste probe?

E un dosar in lucru, procurorul decide ce probe pot fi utile cauzei. Din pacate, nu pot sa raspund la intrebare, e strict raspunderea procurorului de caz ce probe foloseste

Cine a decis ca in comunicat sa apara aceste citate?

Orice comunicat de presa e responsabilitatea mea

Procurorii Onea si Negulescu au marturisit sa vina seful DNA Prahova si ca dvs ati fost foarte incantata. Asa procedati si in alte dosare?

De unde ati citat afirmatia?

Sunt inregistrarile...

Sunt supozitii aparute in spatiul public. Teoretic nu comentez supozitiile. dar va raspund. Nu am avut nicio discutie cu Negulescu, Vlad Cosma despre modul de ancheta, si ce trebuie facut. Aceasta speculatie a aparut intr-o inregistrare care nu e facuta in sediul DNA

Probabil in sediul Curtii de Apel Ploiesti, cand Negulescu nu era procuror, moment in care nu il cunosteam pe Negulescu, deci nu puteam sa am o discutie cu el


A fost la dvs seful DNA Prahova? Ati avut aceasta discutie, ca ati fost foarte incantata?

Nu am avut niciodata o astfel de discutie cu procurorul Onea, nici cu cu Negulescu. In discutiile profesionale nu vorbim de satisfacii, ci de criterii de performanta


Aveti ceva sa va reprosati?

Si ca om ai tot timpul ceva sa iti reprosezi


De cate ori a renuntat Vlad Cosma si a primit reducerea la jumatate a pedepsei? De ce a primit calitate de martor protejat? Va veti da demisia tinand cont ca se imputa atatea lucruri?

Vlad Cosma a facut mai multe denunturi, din motive evidente, nu spun cate sunt, confirm ca a venit din proprie initiativa, nu a fost cautat de procuori, s-a prezentat singur

Nu pot sa confirm in cate dosare a promit identitate protejata

Spun cetatenilor la unele intrebari nu pot raspunde pentru ca sunt chestiuni ce tin de ancheta si nu pot comenta public

Intr-un dosar, in care a fost discutat in ultimele zile, a avut calitate de martor protejat

Potrivit CPP ca nd un martor e amenintat, cand exista riscuri asupra vietii, ca va suferi repercusiuni, legea prevede posibilitatea ca identitatea sa reala sa fie protejata

Aici martorul primeste alta identitate, un alt nume consemnat in ordonanta, cu care apare in proces, numele real fiind protejat

E o procedura care se foloseste peste tot in lume, nu este o procedura inedita
Aceasta ridicare a protectiei are loc cand masurile care au impus luarea protectiei au disparut

Legat de a doua intrebare: Nu e vorba de Kovesi aici, e vorba de asaltul asupra justitiei, de festivalul inculpatilor care vor sa umileasca societatea, romanii. Nu am niciun motiv sa imi dau demisia, am respectat legea in tot ce am facut


Aceste proceduri presupun si conspirarea anumitor dovezi? Si probele pot avea un regim conspirat? Procurorul Negulescu a lucrat in dosarele in care Cosma era martor protejat?

In CPP sunt prevazute mijloacele ce pot fi folosite pentru a obtine probe

In toate dosarele respectam dispozitiile legale

Nu pot sa fac publice metodele prin care protejam identitatea unor persoane

La modul general, cand o persoana, indiferent ca e cu identitate protejata sau reala, are posibilitatea sa puna la dispozitia anchetatorilor documente. Sunt situatii in care martorul aduce documente

Sunt situatii in care, intrebat despre anumite imprejurari, spun: cu privire la acest aspect am documente, nu le am la mine

Legea nu prevede expres ca martorul trebuie sa vina cu documentele. Depunerea se poate face personal, prin posta, fax, email, prin avocat

Daca ne refeirm strict la speta dezbatuta, modul in care au fost depuse documentele la dosar face obiectul verificarii de catre Inspectia Judiciara. IJ va decide daca au fost depuse lagal sau nelegal, e atributul exclusiv al sau. Nu trebuie sa judecam la televizor daca un document a fost depus legal sau nu

Procurorul Negulescu nu a lucrat in aceasta speta in care martorul a avut identitatea protejata


Cand ati aflat despre actiunile procurorului Negulescu?

La momentul incare si-a inceput activitatea in DNA, cred ca avea o vechime de peste 20 de ani in magistratura. Nu era nicio cercetare disciplinara in curs, nu am primit nicio sesizare privind conduita sa

In cadrul DNA se fac controale cu privire la modul in care se lucreaza din punct de vedere al ritmicitatii. Nu se asista la audieri

Nu am primit plangeri, reclamatii, am vazut cu totii ca au aparut anumite inregistrari in care parea ca are un comportament care nu e potrivit pentru un magistrat

La acel moment si-a dat demisia din DNA

E foarte greu pentru seful institutiei, sunt in DNA peste 11.200 de dosare, zilnic sunt 70 - 80 de audieri. Daca persoanele cu care intra procurorul in contact nu au reclamat acest lucru...

Dar repet, la primul semn cand aflam ca un procuror nu a respectat legea, am reactionat. Cand am vazut acele inregistrari si acel comportament cu care personal nu sunt de acord...

Unii au incalcat legea, codul deontologic, aceste lucruri s-au verificat, s-au luat masurile legale. Cand au aparut primele indicii, am dispus masuri


Tudorel Toader spunea ca are un raport si e pregatit cu o masura. La ce raport se refera?

Nu stiu despre ce raport e vorba, nu am avut nicio discutie cu ministrul, singura discutie a fost in fata dvs la CSM, cand s-a dezbatut raportul de control al Inspectiei Judiciare anul trecut.

De la acel moment nu am mai avut nicio discutie cu el. Nu mi s-a cerut niciun fel de date, ca atare imi e foarte greu sa va raspund ce are in vedere. Nu pot sa raspund in locul ministrului de Justitie

Daca tot am vorbit de controlul IJ, anul trecut DNA Ploiesti a fost contorlat de IJ, inclusiv din perspectiva managementului. Nu s-au constatat deficiente, nu s-au facut propuneri de revocare din functie sau alte recomandari


In inregistrari apare un document atribuit lui Sebastian Ghita. Presa spune ca ar fi fost trimis la DNA de catre dl Coldea?

E un aspect care urmeaza sa fie verificat de IJ. Nu pot confirma ca inscrisul prezentat public e identic cu cel de la DNA. IJ va verifica cum au fost depuse la dosar documentele si daca s-a respectat legea si va lamuri cine a trimis documentul si daca a fost trimis legal sau nu


Sebastian Ghita spunea ca ati fost prezent la el acasa. E adevarat? Daca prezinta dovezi, va dati demisia?

Anul trecut, exact pe vremea asta, am raspuns la aceste intrebari. Am spus ca e prima si ultima oara cand comentez afirmatiile nereale ale inculpatilor. Cred ca e momentul sa imi rezerv dreptul ca atunci cand inculpatii fac afirmatii neadevarate sa nu intru in discutii cu acestia


In foarte multe dosare sunt folosite denunturi ale unor persoane condamnate, care sunt luate de bune...

Sunt situatii in care inculpatii fac denunturi, e dreptul lor. Nu putem interzice unor persoane sa faca denunturi, accesul la justitie e liber

Nu luam de bun orice denunt, in spatele denuntului de foarte multe ori sunt alte interese. Orice denunt e verificat, poate fi confirmat prin probe sau poate fi infirmat. Nu inseamna ca un inculpat care face un denunt automat procurorii trimit in judecata


Inregistrarile arata administrarea probelor in dosarul privind campania electorala

Am vorbit despre toate dosarele, in care a fost audiat ca martor si ca inculpat

Dosarul la care fac referire a fost transmis printr-un comunicat de presa, deci probele nu au fost verificate de judcator

Ma refer la dosarul in care cei doi inculpati au fost trimisi in judecata

Pentru dosarele in curs de investigare, oricine considera ca procurorl nu a respectat legea, poate sesiza Inspectia Judiciara


Luati in calcul posibilitatea suspendarii vreunui procuror?

Legea nu prevede nicio posibilitate a procurorului sef de a suspenda procurorii din functie, e competenta CSM. Eu nu pot suspenda procurorii, nu am acest atribut, care este la CSM


Spuneati ca DNA Ploiesti e o structura de elita. Sunteti la fel de multumita?

Eu nu am nicio certitudine ca acele inregistrari sunt reale sau nu. Va intreb, toata activitatea DNA se rezuma la un dosar in care un inculpat condamnat face afirmatii despre un procuror?
Faptul ca un inculpat acuza un procuror nu inseamna ca acuzatia e adevarata. Sa asteptam sa vedem daca se verifica


Ati cerut explicatii procurorului Onea?

Sigur. Sigur ca am vorbit la telefon, vorbesc cu toti colegii la telefon. Am solicitat si explicatii scrise, cum e firesc


Cum a fost posibil ca Vlad Cosma sa faca acele inregistrari, au fost in sediul DNA?

Atunci cand persoanele sunt citate, se face un control la intrarea in sediu, dar care are ca scop prevenirea unor fapte de violenta, inclusiv autoranirea

Sa fim realisti, traim in era informationala, e foarte dificil sa controlezi un om, sa-i controlezi toate hainele. O astfel de inregistrare poate fi facuta, suntem constinenti cu totii ca persoana din fata ta te poate inregistra. Acest lucru arata ca nu avem nimic de ascuns. Orice procuror care respecta legea nu se teme ca este inregistrat

Sunt situatii in care si procurorii cand fac audieri inregistreaza. Nu pot reprosa colegilor ca cineva a intrat in sediu si a facut o inregistrare

In ce-l priveste pe Sebastian Ghita, in septembrie 2016 am spus ca am raspuns la aceste intrebari in mod repetat, am spus ca sunt minciuni lansate in spatiul pubic

Aici eu nu am iesit sa-i raspund inculpatului Vlad Cosma, ci sa va spun ca nu falsificam probe, sa raspunde cetatenilor cinstiti din Romania care se intreaba daca in Romania se adminsitreaza corect probe

Eu raspund oamenilor cinstiti din Romania, care cred sau nu in DNA. Care intreaba: aveti probleme cu procurori care nu respecta legea? Da, cateodata avem probleme, dar luam masuri

Cand vedem un festival disperat al inculpatilor care ne ataca, inregistrari trunchiate, e normal sa iesim sa dam explicatii, ce am facut sau ce nu am facut

Nu suntem o institutie perfecta, ne dorim sa fim. Dar la astfel de acuzatii nu putem sa avem pasivitate

Eu asta le spune cetatenilor: nu falsificam probe si respectam legea

Avem un dublu control, judecatoresc si din partea Inspectiei Judiciare, suntem controlati tot timpul

Daca cineva a inteles ca am iesit sa raspund inculpatilor se insala, eu nu raspund inculpatilor

Dar la anumite neadevaruri am raspuns in mod repetat. Sigur ca imi rezerv dreptul, daca sunt intrebata de mai multe ori acest lucru, sa spun ce e o situatie lamurita

In legatura cu acest inculat, am raspuns la toate intrebarile


Sunteti pregatita pentru orice decizie a ministrului Justitiei?

Nu am avut nicio discutie cu el, nu mi-a cerut nicio explicatie

Am avut o discutie doar cu procurorul general Augustin Lazar

Sunt in functia asta de 4 ani, am un mandat pe care trebuie sa il duc la capat, sunt pregatita pentru orice implica aceasta functie

Pana nu va exista o solutie legala, imi voi continua mandatul

Pot sa va spun ca nu ne-a intrebat nimeni daca ce a aparut in presa e real sau nu


Daca Vlad Cosma a depus plangere in 9 februarie, ce sens mai avea santajul?

Cred ca trebuie sa va raspunda inculpatul

Cand s-a dechis dosarul de santaj?

Vorbim de un dosar deschis anul trecut, apoi unul in februarie, cele doua cauze au fost reunite intr-un singur dosar


Personal, va asteptati ca ministrul Justitiei sa va revoce? Dar decizia finala o ia seful statului. Ati discutat recent cu presedintele, v-a cerut explicatii?

Singurele explicatii pe care le-am dat au fost catre procurorul general. Legea nu prevede o informare de alt tip catre alte institutii

Aici vorbim de Justitie si de asaltul asupra Justitiei si de mesajul care se intentioneaza sa se dea celor din Justitie, nu vorbim de mine personal; despre mesajul care se transmite celor care au avut curajul sa lupte cu coruptia la nivel inalt

Pentru ce acest asalt? Pentru ca s-au pronuntat anumite condamnari. Cine ataca? Inculpatii disperati


Revin cu aceeasi intrebare: ati discutat cu dl Iohannis?

Nu, de cand au aparut aceste informatii publice, nu


Despre raportul comisiei parlamentare de ancheta privind alegerile din 2009, unde se spune ca ati participa la intalnirea de la Gabriel Oprea. Ati fost?

Ce am avut de raspuns comisiei am raspuns in scris. Va rog sa ma intrebati ce am facut in calitate de procuror sef al DNA, va rog sa ma intrebati in aceasta calitate


Aveti obiceiul sa criticati deciziile CCR. Cum se impaca acest lucru cu pozitia de procuror-sef?

Va rog sa imi dati un singur exemplu

Despre decizia CCR privind abuzul in serviciu

Va respect opinia, spuneti ca e o critica... Nu, cand spun ca dosare au fost inchise ca urmare a deciziei CCR, prezint efectele deciziei

Am prezentat statistic care sunt efectele deciziei. In 2016, am spus ca in urma unei decizii a CCR activitatea procurorilor care participa in sedinta de judecata a crescut cu 40%

E obligatoriu pentru un sef al unei institutii sa prezinte efectele unei decizii asupra sa

Nu am criticat deciziile CCR, am prezentat efectele lor, le-am respectat intotdeauna


Procurorul Mihaiela Moraru Iorga a spus ca i-ati cerut urgentarea unui dosar

Nu am avut niciodata discutii cu ea despre un dosar in care sa fie inplicat un ministru care urma sa ajunga premier. Nu am avut niciun fel de discutie in acest sens

E totusi interesant, dupa ce am cerut revocarea sa din DNA, ca apar astfel de afirmatii. Nu am avut o astfel de discutie cu ea si nu i-am cerut sa urgenteze niciun dosar

Treaba procurorului sef sa le ceara procurorilor sa solutioneze dosarele vechi


E adevarat ca Negulescu a avut o relatie personala cu Andreea Cosma?

Nu stiu ce sa raspund, nu ii intreb pe procurori despre viata lor personala, nu verific ce fac ei in timpul liber

Aveti informatii ca a favorizat anumite persoane?

Primele informatii le-am vazut cand au aparut acele informari in spatiul public si atunci am luat si masuri

Aveti incredere ca veti avea un control de la IJ?

Nu am avut un conflict cu IJ, am contestat anumite aspecte la CSM, ne vom supune verificarilor

Si noi dorim sa se lamureasca aceasta situatie


Stiti de solicitarea ministrului de Interne?

Nu am primit nicio solicitare oficiala, am luat la cunostinta din spatiul public, de fiecare data am raspuns institutional, nu prin intermediul presei

Ii voi raspunde doamnei Carmen Dan, voi vedea ce motive a invocat, nu pot sa va spun ce decizie voi lua pana nu vad solicitarea


Ma refer la toti cei care fiind condamnati sau cercetati au facut turul televiziunilor, sunt seara de seara in studiourile televiziunilor, inculpati condamnati sau cercetati


Ghita, Adamescu Jr, toti sunt fugiti.. Aveti vreo vina?

Sunt situatii in care anumiti inculpati nu mai au masura preventiva, in aceste situatii DNA nu are niciun fel de atributii. Chiar si cand e control judiciar, DNA nu are nicio atributie

Polita Romana e cea mai in masura sa ne spuna ce impedimente sunt pentru a preveni astfel de situatii cand inculpati sub control judiciar pleaca din tara

 

Eu nu am spus ca am discutat cu procurorul Negulescu, ci cu procurorul Onea. Nu am avut nicio discutie telefonica cu Negulescu de cand a plecat din DNA. Si anterior am discutat intotdeauna cu procurorul sef, cu el vorbesc

Cand au aparut inregistrarile, am avut o discutie cu Onea si cei de la Ploiesti

A recunoscut ca el e in inregistrari?

A facut conferinta de presa si a spus ca nu poate spune 100% ca e vocea lui. Cand l-am intrebat, mi-a spus ca nu poate preciza daca e vocea lui. Ramane sa dea explicatii la IJ


Majoritatea parlamentara s-a pronuntat pentru revocarea dvs

Nu comentez ce zic politicienii


Spuneati ca justitia e atacata. Ce veti face?

Ce am facut si pana acum, ne continuma anchetele, lucram profesionist, nu cred ca la vreun moment am dat senzatia ca ne-am intimidat. O sa vedem daca dupa aceste inregistrari cadrul legal ramane acelasi

Eu niciodata nu am cerut apararea unui procuror, ci apararea independentei sistemului judiciar. Nu am cerut apararea procurorului Negulescu

Cand a aparut prima inregistrare, mi-a spus ca e un colaj, ca nu e vocea lui, dupa care stiti ce a urmat, si-a dat demisia si a plecat din DNA

Era vorba de atacuri ale unui alt inculpat cu privire la activitatea procurorilor

In raportul IJ despre Ploiesti se spune ca a incalcat in trei dosare diferite dezvaluire de date in dosare penale. Pentru aceste aspecte e cercetat

Eu m-am referit la controlul despre activitatea DNA Ploiesti, cu exceptia lui Negulescu, care era cercetat de IJ

IJ a verificat ce masuri a luat DNA Ploiesti pentru a preveni fapte de genul celor ale lui Negulescu, ocazie cu care s-a constatat ca toate masurile legale ce puteau fi dispuse au fost dispuse

Sunt aproape 500 de persoane in DNA, avem 150 de procurori. Ca sef, nu poti sti ce face un procuror acasa. Sigur, la birou, daca are un comportament neadecvat, observi. Ce vorbeste la telefon in timpul liber, nu poti...

Anterior acelor inregistrari nu am primit nicio informare despre un asemenea comportament

Avem un cod deontologic si de procedura penala pe care trebuie sa-l respectam

Vorbim de un procuror care a lucrat 20 de ani in sistem. Daca era un procuror care constant incalca legea, nu a vazut nimeni?


Ce ati facut dupa ce a fost exclus?

Am avut o discutie si i-am cerut sa plece


Nu aplicati aceeasi masura pentru Onea in acest moment?

La momentul discutiei cu Negulescu, nu fac public ce am discutat, am considerat ca e timpul sa plece din DNA. Sa nu comparam ce a facut dl Onea cu ce a facut un procuror. DNA nu inseamna Neguilescu

In acest moment nu am toate elementele pentru a-i cere procurorului Onea sa plece din DNA, pentru ca apar cateva pasaje in care spune "da, bine"

IJ a verificat si a spus ca procurorul Onea a luat toate masurile pentru preintaimpinarea acestor situatii

Am masura revocarii cand constat ca un procuror a fost sanctionat disciplinar sau si-a indeplinit necorespunzator atributiile

Nu am astfel de elemente

Haideti sa asteptam IJ, care e din afara DNA, sa stabileasca daca nu procuror din DNA a incalcat legea sau nu. A deschide o ancheta in paralel ar insemna sa ma suprapun peste IJ

La primul element ca nu procuror a incalcat legea, de fiecare data am reactionat si am sa reactionez

Am avut anul trecut o problema cu acest procuror, nu neaga nimeni. Dar asta nu inseamna ca toti procurorii DNA lucreaza asa si DNA trebuie desfiintata

De fiecare data cand un procuror a incalcat legea, care obtine o achitare unde constata instanta ca a gresit, de fiecare data am luat masuri

DNA e o structura de elita, trebuie sa fie doar procurori curajosi si profesionisti. Nu ne dorim printre noi oameni care nu muncesc, care incalca legea

S-a muncit in acesti 4 ani. Echipa din DNA a obtinut cele mai bune reultate din istoria institutiei si nu e normal ca un incident izolat sau un procuror care nu a considerat necesar sa aiba un alt comportament sa distruga munca intregii echipe


Cum vedeti ideea ca orice discutie sa fie automat inregistrata?

Exista prevedere in CPP care prevede ca discutiile sa fie inregistrate. Unii procurori pornesc camera imediat ce intra inculpatul, altii cand incepe audierea. Inculpatii vin cu avocati, exista obligatia de respectare a procedurii

Si daca nu respecta?

O sa vedem in acest caz daca s-a respectat sau nu

Daca nu respecti legea cand administrezi o proba, ea poate fi lovita de nulitate


Pe o scara de 1 la 5, ce nota ati da pentru impactul mediatic al acestui scandal? E cel mai grav atac?

Nu sunt sociolog. Rolul meu nu e sa fiu simpatica, nici sa ridic imaginea sau nu. Cetatenii trebuie sa judece

Rolul meu a fost sa explic cetatenilor ce e real si ce nu e real, si ca nu falsificam probe. Treaba mea e ca aceasta institutie sa mearga


Discutiile lui Negulescu nu erau din DNA, erau cand lucra la parchetul Curtii de Apel Bucuresti

In ce priveste discutia atribuita lui Onea, nu m-am lamurit cu ea. Fiind o inregistrare scurta, mi-a spus ca nu isi poate da seama daca era din cadrul unei anchete sau din alta parte. Eu nu am fost in acel birou cand s-au facut acele inregistrari


Cand un procuror primeste spre colaborare o persoana, raporteaza mai departe sefului iearhic?

Cand deschid o ancheta, inregistreaza dosarul intr-un registru

De obicei, colegii au anuntat despre anchete cand au dispus diferite masuri

Daca doresc un flagrant, avem un fond de flagrant si atunci trebuie o solicitare


Cum vedeti intentia ministrului Justitiei privind o posibila revocare a dvs?

E atributul ministrului Justitiei. Cand va avea o decizie, o sa aflu, pana atunci nu e niciun motiv de ingrijorare, trebuie sa imi fac treaba


Dvs vi s-a cerut sa cadeti la pace?

Niciodata


Procurorul Onea e fostul sef al dlui Negulescu. Cata incredere puteti avea in el daca se adeveresc inregistrarile?

Aici nu vorbim de incredere, vorbim de procedura. Cand a aparut ceva legat de un dosar al lui, primul lucru e sa-l intreb, el isi asuma in scris, am un raport scris

Eu trebuia sa verific daca informatiile sunt reale sau nu. Primul lucru e sa il intreb pe procuror

Si l-ati crezut?

Eu nu am spus ca l-am crezut sau nu, am spus ca am primit un raport scris, pe care l-am inaintat procurorului general. Eu nu pot sa speculez in acest moment

Informatiile pe care inculpatii le lanseaza in spatiul public nu sunt dovedite in niciun fel

Daca se dovedeste ca un procuror e corupt, da, dar pana acum vorbim de inculpati, condamnati si trimisi in judecata ca nu lucram legal... Haideti sa asteptam finalul cercetarilor, si noi vrem sa se afle adevarul


Ce veti face daca veti fi revocata, ce planumri aveti?

Preluati metodele procurorilor, intrebati de mai multe ori...

Spre linistea multora, nu o sa intru in politica, cred ca sunt multe alte lucruri de facut


Sebastian Ghita spunea ca ati fost la el in Prahova. Ati fost sau nu?

Nu mai reiau a treia oara acest raspuns, ati auzit ce am spus


In sufrageria generalului Oprea ati fost?

Am raspuns si la aceasta intrebare


De ce refuzati sa mergeti in Parlament?

Am transmis raspuns scris ca nu detin date si informatii despre obiectul acelei comisii parlamentare


De ce inregistrarile cu Negulescu au fost luate in calcul si acestea nu?

Pentru ca din primele verificari a rezultat ca acest procuror nu si-a respectat conduita profesionala

Nu am spus ca inregistrarile au fost reale sau nu. In acest moment eu nu pot sa spun ca un procuror din Ploiesti a incalcat sau nu legea, sau codul deontologic


Ce inseamna sa decapam, sa ajungem la premier?

Sunt doua expertize in dosar care constata ca nu am facut acea afirmatie, chiar IJ a constatat ca nu am facut acea afirmatie, si nu am facut acea afirmatie

Inca din prima seara am precizat ca anumite afirmatii nu le-am facut. Nu as vrea sa fiu acuzata ca imi fac apararea in public, dar daca ascultati atent veti vedea ca nu am rostit acele cuvinte, redarea este gresita

O expertiza a Institutului de criminalistica a stabilit ca inregistrarea a suferit editari

Nu am luat laptopul la mine, va aratam cu un simplu soft de pe net si o relatare din fata DNA cum nu criticati DNA, ci il laudati

Acest lucru mi s-a intamplat mie si s-a dovedit printr-o expertiza, ca s-au facut juxtapuneri de cuvinte


Dar scrisoarea trimisa procurorilor?

Nu am trimis nicio scrisoare din subordine. Zeci de mailuri trimit zilnic

I-ati facut lasi?

NJu am trimis public un mail cu privire la ce spuneti dvs. Nu am trimis scrisori, nu i-am denigrati prin mailuri sau scrisori

Sunt de aproape 23 de ani in procuratura, am tinut mii de sedinte si imi respect statutul si stiu cum sa vorbesc cu colegii mei

Niciodata in 23 de ani nu am fost cercetata disciplinar. Cand a inceput asaltul asupra justitiei, am avut 15 cercetari disciplinare


Ce l-a recomandat pe dl Negulescu sa intre in DNA?

Unul dintre scenariile lansate e ca ministrul Justitiei e pregatit sa ceara revocarea, dar nu e singurul


Au aparut referiri legate de comasarea cu DIICOT. Ar putea fi numarate zilele DNA?

Nu am cunostinta de un proiect oficial, comentam propuneri oficiale, deci nu pot sa va dau un raspuns

Ar fi o idee buna?

Categoric nu, sunt doua structuri care au ca obiect de investigare fapte total diferite

Nu am vrut sa fiu acuzata ca nu raspund la toate intrebarile, dar cred ca cumva trebuie sa finalizam


Dl Dragnea spunea recent ca nu i se pune la dispozitie dosarul electronic

Imi rezerva dreptul de a nu comenta declaratiile inculpatilor. Am raspuns ziaristilor, potrivit codului de procedura, toate persoanele au dreptul sa ceara o copie dupa dosar. Tariful care se percepe e stabilit prin ordin scris si se respecta in totalitate


E o evaluare a ONU anul trecut a institutiilor din Romania legat de respectarea drepturilor omului si concluzia e ca am respectat drepturile omului


Vi se pare normal ca la DNA sa ajunga procurori cu rang de judecatorie?

E o procedura pe care o derulam, suntem foarte atenti, avem criterii clare, dar sunt situatii particulare in care anumite lucruri nu pot fi prevazute

Prin verificarea cunostintelor profesionale nu poti sa stii daca o persoana in timpul liber respecta codul deonbtologic


Legat de procurorul Moraru Iorga: in ce moment ati avut informatii ca nu lucreaza cum trebuie la Microsoft?

Verificarea activitatii sale a fost in coordonarea unui adjunct. Sectia in care a lucrat a fost in coordonarea lui Nistor Calin, care a facut controale periodice

In ce priveste dosarele mai vechi de un an, am avut foarte multe controale din partea IJ. Cand am constatat ca in dosarul Microsoft nu s-a lucrat ritmic, doamna procuror a facut un referat ca iese din dosar

Eu am dispus un control, au fost facute mai multe sesizari la IJ, o sa vedem raspunsul IJ


Ati avut vreo discutie cu oficiali europeni sau americani pe modificarea legilor penale?

Punctul de vedere al DNA a fost pulicat pe site. Nu am fost contactata in mod expres de institutiile pe care le-ati amintit pentru un punct de vedere

 

 

 

Sursa: Privesc.Eu România

Simona Marcu, sefa CSM, a cerut, în cadrul unei conferinţe de presă, urgentarea anchetei în acest caz

"În calitate de presedinte CSM imi exprim profunda ingrijorare. Trebuie reamintit faptul ca potrivit Constitutiei, CSM e garantul justitiei. Exista dreptul de a cunoaste adevarul. Increderea cetatenilor in justitie se construieste, iar responsabilitatea revine statului, prin toti actorii. Institutiile mass media au un rol major in sesizarea problemelor, dar clarificarea trebuie sa vina din partea institutiilor statului.

Presedintele CSM solicita tuturor institutiilor din sfera autoritatilor judiciare ca in limitele legale si in respectarea drepturilor tuturor persoanelor vizate sa urgenteze aceste proceduri.

Ministerul Public, DNA si Inspectia Judiciara au in aceste imprejurari un rol important. Ne exprimam increderea ca profesionalismul poate compensa pre

CSM asigura ca e in masura sa gestioneze si sa decida in cadrul mecanismelor prevazute de lege in toate ipotezele ce pot rezulta.", a declarat Simona Marcu.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, astăzi, că a semnat cele două decrete privind eliberarea din funcție și trecerea în rezervă a generalului SRI Florian Coldea.
”Tocmai am semnat cele două decrete care îl privesc pe Florian Coldea. Eliberarea din funcție și trecerea în rezervă”, a spus Klaus Iohannis într-o declarație susținută la Palatul Cotroceni. Ba mai mult, președintele a subliniat că acest caz a făcut ca în ultimele zile să se discute despre serviciile secrete, aspect pe care șeful statului l-a apreciat pozitiv. Anterior, SRI a anunțat că verificările demarate în urma dezvăluirilor făcute de Sebastian Ghiță și a imaginilor publicate de acesta s-au finalizat, fiind întocmit un raport care clarifică toate aspectele vehiculate în spațiul public privind activitatea lui Florian Coldea. “În concluzia raportului, prezentat într-o ședință a Biroului Executiv al SRI, comisia specială a precizat că din activitatea domnului Coldea, supusă verificării, nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare. După prezentarea raportului, Biroul Executiv a decis repunerea în funcție a domnului general-locotenent Florian Coldea. În cadrul aceleiași ședințe, Prim-adjunctul Directorului a solicitat Directorului SRI, domnul Eduard Hellvig, eliberarea din funcție și punerea la dispoziția și nevoile instituției, după aproape 12 ani de când exercită această funcție. Prim-adjunctul Directorului a prezentat motive ce țin de demnitatea și onoarea militară și de riscul afectării grave a activității instituției”, transmite SRI, citat de Mediafax.

Ca urmare, directorul SRI a cerut președintelui României trecerea în rezervă a lui Florian Coldea, atribuțiile acestuia fiind preluate de Eduard Hellvig. Decizia de retragere vine după ce săptămâna trecută SRI a anunțat că Florian Coldea este supus unor verificări, acesta fiind suspendat din funcția de prim-adjunct al directorului SRI pe parcursul cercetărilor.

Pagina 1 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.