Curtea Constituţională a României a respins, cu o majoritate de 6 la 3, sesizarea PNL şi USR cu privire la OUG 90/2018, prin care s-a operaţionalizat Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, cea care printre altele investighează procurorii de la DNA Ploiești și pe Laura Codruța Kovesi, fosta șefă a DNA.

PNL și USR au sesizat CCR referitor la ordonanța de urgență nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie. Opoziția a cerut instituției să sesizeze și Curtea de Justiție a UE. Aceștia mai cer Curții Constituționale să suspende soluționarea sesizării lor de neconstituționalitate până la pronunțarea unei hotărâri preliminare de către CJUE cu privire la întrebările formulate.

PNL și USR au adus o serie de argumente în acest sens, aducând în discuție raportul MCV al Comisiei Europene, din 13 noiembrie, care conține opt recomandări pentru România, între care:

 "a.) Referitor la Legile justiției, suspendarea imediată a punerii în aplicare a legilor justiției și a ordonanțelor de urgențe subsecvente, revizuirea legilor justiției, ținând seama pe deplin de recomandările formulate în cadrul MCV, precum și de recomandările Comisiei de la Veneția și ale GRECO.

”Înființarea, în temeiul legilor justiției modificate, a noii secții de anchetare a infracțiunilor comise de magistrați dă naștere unei îngrijorări deosebite în ceea ce privește lupta împotriva corupției, întrucât o nouă structură ar putea fi mai vulnerabilă în ceea ce privește independența decât a fost cazul până în prezent în ceea ce privește DNA, dat fiind că ar putea fi utilizată ca instrument suplimentar de intimidare a magistraților și de exercitare de presiuni asupra acestora. În plus, fiind un departament cu atribuții generale care acoperă toate categoriile de infracțiuni comise de magistrați, acestuia îi va lipsi, de asemenea, expertiza în ceea ce privește anchetarea infracțiunilor de corupție specifice, iar impactul ar fi amplificat dacă anchetarea tuturor persoanelor care au legătură cu un caz în care este implicat un magistrat nu ar mai intra în competența DNA.”

b.) Referitor la noua Secție specială din cadrul PICCJ, s-au reținut următoarele: ”...noua secție pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați. Crearea acestui nou serviciu ar putea fi percepută ca un instrument (suplimentar) pentru a exercita presiuni asupra judecătorilor. Justificarea aplicării unui tratament special în cazul magistraților în comparație cu alți funcționari publici nu a fost clarificată. În plus, Direcția Națională Anticorupție (DNA) are deja o experiență solidă în investigarea și urmărirea cazurilor de corupție din rândul magistraților.”

Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, este oficial urmărită penal, ea afirmând vineri la ieșirea de la Parchetul General că a luat la cunoștință acuzațiile și că are calitatea de suspect în dosarul de luare de mită, abuz în serviciu și mărturie mincinoasă şi că a depus două cereri de recuzare. Ea a precizat că cererile de recuzare îi vizează pe procurorul de caz şi pe procurorul şef de secţie.

Update: Procurorul Gheorghe Stan, şeful Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, a respins vineri cererea formulată de Laura Codruţa Kovesi de recuzare a procurului din dosarul său, Adina Florea.


„Mi s-a adus la cunoștință învinuirea. Am calitatea de suspect. Nu am comis niciodată, dar niciodată fapte penale. Nu am exercitat niciun act abuziv de extrădare a lui Nicolae Popa. Nu am discutat niciodată cu nimeni despre dosare penale, nu am discutat cu Sebastian Ghiță”, a spus Kovesi, la ieșirea din sediul Parchetului General.
Laura Codruta Kovesi a declarat, dupa ce a luat la cunostinta acuzatiile, ca nu este o coincidenta anchetarea ei in timpul procedurii de selectie a unui sef al Parchetului European, mentionand ca ii va afecta candidatura, insa va merge mai departe.

"Cu siguranta va fi o afectare a candidaturii pe care o parcurg, eu voi merge mai departe, ma voi prezenta la audiere in 26 februarie, pana atunci mai sunt niste etape, le voi parcurge. Nu am comis niciodata, dar niciodata, fapte penale, acuzatiile pe care le-am vazut in spatitul public aduse de un inculpat sunt pure fabulatii. Nu am avut niciun fel de atributii legate de extradarea condamntului Popa Nicolae, nu am exercitat niciun act abuziv,  nu aveam atributi. Acuzatia de luare de mita e ca as fi primit eu bani pentru extradare. Sunt doua comunicate oficiale din care rezulta ca plata s-a facut de politia romana. Nu e o coincidență, de doi ani si ceva sunt hartuita, nu sunt singura, toti cei care si-au facut treaba in magistratura au aceeasi problema, sa luam exemplul presedintelui ICCJ, al unor procurori si judecatori cercetati", a declarat Laura Codruta Kovesi.
Referitor la existanta unor fotografii in care apare alaturi de Sebastian Ghita, ca e posibil sa existe, insa din cadrul unor evenimente organizate de institutii ale statului.
"Nu am avut intalniri in afara unui cadru institutional, am participat la eveniment ale institutiilor statului, daca exista poze sunt de la acele evenimente. Pot aparea fotografii de la aceste evenimente sau poze false cum au aparut si inregistrati. Nu am discutat de aceast dosar al lui Nicolae Popa cu Sebatian Ghita", a declarat Laura Codruta Kovesi dupa audieri. Referitor la acuzatiile Elenei Udrea, potrivit carora Kovesi ar fi primit mita genti si alte astfel de bunuri, magistratul spune: "Sunt fabulatii".

Înaintea lui Kovesi, a fost audiat în acelaşi dosar, în calitate de martor, Victor Ponta. El a stat două ore şi jumătate în sediul Parchetului General, iar la ieşire a fost huiduit.

Dosarul în care este audiată Kovesi a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie. Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Victor Ponta este audiat la Parchetul General. Fostul premier a fost citat în dosarul lui Kovesi, la Secția pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați. Șeful Pro România este cel care a numit-o pe Kovesi la conducerea DNA, după o înțelegere cu Traian Băsescu.

”Am fost citat ca martor, din fericire. Ultima dată când ne-am văzut aici eram în cârje și inculpat, acum sunt martor și pe picioarele mele. Nu știu ce voi fi întrebat. Am fost citat ieri. Pot să spun un singur lucru, adevărul. Sunt procuror, sunt om al legii. N-o să mint pentru nimeni, niciodată. Nu sunt o victimă. Nu sunt deloc o victimă” a spus Victor Ponta la intrarea la audieri.
Victor Ponta a vorbit și despre momentul în care Kovesi l-ar fi vizitat pe Sebastian Ghiță într-o vie din zona Ploieştiului: „Faimoasa întâlnire din via domnului Ghiță a avut loc în anul 2010 sau 2011 când doamna Kovesi nu era șefă la DNA și eu nu eram prim-ministru. Era la Parchetul General. Nu (s-a discutat despre dosare, n. red.) că nu era la DNA doamna Kovesi iar eu nu eram prim-ministru.”
Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Laura Codruţa Kovesi a fost citată la Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General pentru a fi audiată, vineri, într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.

Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

Poliţia Română a transmis, în decembrie 2018, că a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea în ţară din Indonezia a fostului director al FNI.

Miercuri, Laura Kovesi a declarat că este nevinovată şi că îşi va continua drumul în procedura pentru ocuparea funcţiei de şef al Parchetului European.

Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Laura Codruţa Kovesi a fost citată la Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General pentru a fi audiată, vineri, într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.
 
Dosarul care o vizează pe Laura Codruța Kovesi a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.
Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.
Poliţia Română a transmis, în decembrie 2018, că a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea în ţară din Indonezia a fostului director al FNI.
Miercuri, Laura Kovesi a declarat că este nevinovată şi că îşi va continua drumul în procedura pentru ocuparea funcţiei de şef al Parchetului European.

Ce probe a dat Ghiță împotriva lui Kovesi
"Eu am fost unul dintre aceia care știa câte ceva despre ea. Magistrații au început să investhigeze. Eu am fost audiat prin teleconferință. Eu am probe: poze, filme și martori. Astea le am pentru mărturia mincinoasă. Nu vă spun nimic despre martori. După ce ancheta procurorilor va fi finalizată, voi da filmele și pozele cu Kovesi. Kovesi să fie judeacată de mine, asta să o facă procurorii. Pe lângă probele de care v-am spus, am mai prezentat niște mailuri. Procurorii au deschis dosar chiar pentru operațiunea Jakarta.”, a recunoscut Sebastian Ghiță într-o intervenție la Antena 3.

Turnată de locotenent
Laura Codruţa Kovesi a fost trădată de unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori.  Procurorul Gheorghe Popovici, cunoscut drept locotenentul lui Kovesi, a dat declaraţii despre presiunile şi acțiunile de la DNA.
Această mărturie nu e una oarecare având în vedere că acest procuror a condus cea mai importată secție din DNA, secția care se ocupa de combaterea infracțiunilor de corupție. Popovici a fost audiat în dosarul în care anchetatorii încearcă să vadă ce s-a întâmplat la DNA Ploiești. În acest context, Gheorghe Popovici a recunoscut că la DNA se făceau presiuni și se încălca legea.

Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Laura Codruţa Kovesi a fost citată la Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General pentru a fi audiată, vineri, într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Deputatul de Argeș Mircea Drăghici se înscrie în linia PSD și spune că acest subiect nu ar trebui discutat prea mult de politicieni, judecătorii putând decide în baza probelor dacă Kovesi este sau nu vinovată. Practic, social-democratul a dat o lecție de comportament, în contextul în care el însuși se numără printre victimele DNA, fiind achitat de toate acuzațiile procurorilor după un proces care a durat mai mulți ani în care secretarul Parlamentului a fost astfel și ținta mai multor atacuri mediatice.
"Justiția trebuie lăsată să își facă datoria. Încetați să politizați punerea sub acuzare a doamnei Kovesi! Astăzi, legile justiției adoptate de majoritatea PSD-ALDE îi oferă doamnei Kovesi suficiente garanții că în cursul anchetei i se vor respecta drepturile fundamentale, iar dacă va fi trimisă în judecată, va avea parte de un proces corect, în fața unor complete legal constituite. Spre deosebire de retorica viciată a celor care acuzau „penalii” înainte de o condamnare, PSD va respecta prezumția de nevinovăție a doamnei Kovesi și nu va susține nici că este „o penală”, nici că a luat mită, că a comis abuz în serviciu sau că a făcut mărturii mincinoase. Toate acestea vor trebui demonstrate în fața instanței de judecată. Până atunci aveți încredere în Justiție și lăsați probele să vorbească, nu politicienii!", a precizat Mircea Drăghici.

Dosarul care o vizează pe Laura Codruța Kovesi a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.
Ghiţă susţine că, în anul 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.
Poliţia Română a transmis, în decembrie 2018, că a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea în ţară din Indonezia a fostului director al FNI.
Miercuri, Laura Kovesi a declarat că este nevinovată şi că îşi va continua drumul în procedura pentru ocuparea funcţiei de şef al Parchetului European.
 

Pagina 1 din 3

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.