La Mioveni s-a dat startul sezonului estival 2019. A fost deschis oficial ștrandul BEMO. Două bazine de înot, spațiu verde, locuri de joacă pentru copii și restaurant cu servire ireproșabilă. Într-un cuvânt, ștrandul din zona BEMO - Mioveni. 
Baza dispune de piscine pentru adulți și pentru copii, plajă, wi-fi, șezlonguri, terase, spațiu de joacă pentru cei mici, asistență medicală, serviciu salvamar și serviciul de pază și ordine publică. Apa din piscine este curățată cu ajutorul unui aspirator special.

Baza va fi deschisă publicului, zilnic, între orele 08.00 – 20.00, la aceleași tarife ca anul trecut. De anul trecut, terasa, a fost extinsă și au fost montate camere pentru supraveghere video.

De marți, pe Platoul din Centrul Civic din Mioveni va fi montat un ecran LED de mari dimensiuni și un sistem de sonorizare pentru vizionarea tuturor meciurilor din cadrul Campionatului European de Fotbal U21, la care participă și naționala de tineret a României.
Pentru a fi alături de comunitate la cele mai importante evenimente sociale și sportive, cât și pentru a răspunde unui număr însemnat de solicitări venite din partea microbiștilor din Mioveni, ca și în anii trecuți, pentru vizionarea celor mai importante meciuri din cadrul Campionatului European de Fotbal U21, în perioada 17-24 iunie, pe Platoul din Centrul Civic va fi montat un ecran LED de peste 20 mp și un sistem de sonorizare.
GRUPA A
16 iunie: Polonia – Belgia (19:30,) / Italia – Spania (22:00)
19 iunie: Spania – Belgia (19:30) / Italia – Polonia (22:00)
22 iunie: Belgia – Italia (22:00) / Spania – Polonia (22:00)
GRUPA B
17 iunie: Serbia – Austria (19:30) / Germania – Danemarca (22:00)
20 iunie: Danemarca – Austria (19:30) / Germania – Serbia (22.00)
23 iunie: Austria – Germania (22:00) / Danemarca – Serbia (22:00)
GRUPA C
18 iunie: ROMÂNIA – Croația (19:30) / Anglia – Franța (22:00)
21 iunie: Anglia – ROMÂNIA (19:30) /Franța – Croația (22.00)
24 iunie: Franța – ROMÂNIA (22:00) / Croația – Anglia (22:00)
SEMIFINALE
27 iunie: semifinala 1 (19:00) / semifinala 2 (22:00)
FINALA
30 iunie (21:45)

În această după-amiază, jurnaliștii din Argeș au lăsat, pentru câteva ore, reportofoanele, aparatele foto și pe cele de filmat pentru a participa la cea de-a treia ediție a Cupei Presei la Darts,

eveniment organizat de către CS Darts Mioveni, cu sprijinul Consiliului Local și a Primăriei Mioveni.

Concursurile s-au desfăşurat la simplu, în sistem piramidă simplă, atât feminin, cât și masculin, iar câștigătorii au fost premiaţi de organizatori.

 Iată câștigătorii :

Feminin:

Locul I       Adelina Moldoveanu – Ziarul Ancheta

Locul II       Steluța Chirița – Contra Atacul Argesului

Locul III      Atena Jilavu – Ziarul din Muscel

Locul III      Ioana Făcăleață- Argeșenii

Masculin:

Locul I        Emil Vlaicu – 7 Days and Nights

Locul II       Mihai Ungureanu- Sursa ta

Locul III      Laurețiu Vlaicu- Radio ZU

Locul III       Constantin Silviu- Argeș Știri.

La finalul competiției, toată lumea a participat la o poză de grup.

Ziua Eroilor a fost marcată joi, 6 iunie 2019, în Mioveni prin ceremoniale religioase, depuneri de coroane de flori şi scurte programe artistice prezentate de elevi de la unitățile de învățământ din oraș.
Oficialități locale, județene, parlamentari , veterani de război,cadre militare, funcșionari publici  și membri ai societăților cultural – patriotice au venit să-și exprime recunoștința față de cei care au căzut de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării.
Manifestările  prilejuite de Înălțarea Domnului- Ziua Eroilor au fost organizate de către Consiliul Local, Primăria și Centrul Cultural Mioveni.

Primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, transmite un mesaj cu prilejul aniversării Zilei Învățătorului. ”Ziua Învăţătorului este sărbătorită în fiecare pe 5 iunie, reprezentând, totodată, şi ziua naşterii lui Gheorghe Lazăr, considerat fondatorul învăţământului românesc.
Sărbătorirea acestei zile îmi oferă prilejul de a mulțumi tuturor celor ce trudesc cu ambiție pe făgașul cultivării seminței de Adevăr și Frumos, Bine și Sacru, Cinste și Demnitate în sufletele tuturor.
Vă mulţumesc, stimaţi învățători, pentru munca nobilă, fidelitatea faţă de profesie, efortul zilnic depus pentru creşterea şi educarea tinerelor generaţii.
Vă doresc bucurii, sănătate, succese, optimism şi nu în ultimul rând, elevi motivaţi, curioşi şi recunoscători.
La mulți ani ”.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.