Deputatul de Argeș PSD Mircea Drăghici anunță că guvernul începe lucrările pentru asfaltarea DN 73C dintre Câmpulung și Curtea de Argeș, până la Râmnicu Vâlcea. Mircea Drăghici, care este și șeful de campanie al PSD a menționat că această investiție  a fost promisă de social-democrați în campania electorală și că guvernul își arată încă o dată responsabilitatea, respectându-și cuvântul dat.
"Responsabilitatea față de comunitățile pe care le reprezentăm și cuvântul dat oamenilor nu se negociază. PSD își respectă promisiunea făcută argeșenilor de a demara lucrările de covor asfaltic pe drumul DN 73C, dinspre Câmpulung spre Curtea de Argeș, până la Râmnicu Vâlcea. În aceeași maximă atenție pentru o infrastructură sigură, în nordul județului s-a asfaltat acum trei ani și tronsonul Pitești - Curtea de Argeș, care continuă în acești ani și pe Transfăgărășan", a subliniat Mircea Drăghici pe pagina sa de Facebook.

Vă reamintim că, recent, Guvernul a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere pentru cel de-al II-lea tronson al drumului expres Craiova - Piteşti, iar dumiincă, contractul de proiectare şi execuţie pentru autostrada Sibiu-Piteşti, secţiunea 1 Sibiu-Boiţa, a fost semnat de reprezentantul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, Narcis Neaga, şi de administratorul companiei Porr Construct SRL. Suma pentru primul tronson al autostrăzii este de 127 de milioane de euro pentru aproximativ 14 km

CNAIR a lansat licitaţia pentru cele două capete ale autostrăzii Piteşti-Sibiu, cu o valoare estimată la 560 milioane euro. Ofertele trebuie depuse în trei luni, iar termenul de realizare este de 4 şi 5 ani. Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a trimis pe platforma SEAP, a licitaţiilor publice, contractele pentru cele două capete ale autostrăzii Piteşti-Sibiu, considerate de specialisti cele mai uşor de realizat, deoarece sunt singurele care nu traversează munţii, valoarea celor două contracte fiind estimată la 560, fără TVA, sau circa 666 milioane euro, cu TVA.

Autostrada Piteşti-Sibiu, parte din Autostrada Bucureşti-Nădlac (A1) ar permite traficul neîntrerupt pe autostradă între Capitală şi frontiera cu Ungaria. Autostrada de circa 123 kilometri ar fi prima care ar trece munţii, făcând legătura între Muntenia şi Transilvania, peste Munţii Carpaţi. Autostrada a suferit mai multe amânări în ultimii ani din cauza efectuării mai multor studii asupra celor cinci variante de traseu.
În martie, CNAIR a anunţat că a primit documentaţia tehnică aferentă studiilor de fezabilitate pentru secţiunile 1 şi 5 pentru a le evalua conformitatea cu normele în vigoare. Ulterior, în 26 iunie, compania de stat a finalizat documentaţia pentru cele două tronsoane, care ar trebui finalizate în patru, respectiv cinci ani. ”Pentru Secţiunea 1 cu o valoare de aproximativ 165 milioane Euro fără TVA, proiectarea va dura 12 luni iar execuţia lucrărilor 36 de luni. Pentru Secţiunea 5 valoarea este de aproximativ 395 milioane Euro fără TVA, durata proiectării este de 12 luni iar perioada de execuţie este de 48 de luni”, se arată în comunicat.
Ofertele trebui depuse în trei luni.
Sectiunea 5 este cuprinsă între Curtea de Argeş - Piteşti şi are o lungime de 30,35 km. Traseul autostrăzii va începe în zona localităţii Curtea de Argeş şi va continua traseul paralel cu râul Argeş până la actuala centură a Piteştiului.

 

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, vineri, la Piteşti, că prioritar rămâne Coridorul IV Paneuropean, care include şi secţiunea de autostradă Sibiu – Piteşti. Conform acestuia, la sfârșitul lunii iulie vor fi scoase la licitație proiectarea și execuția pentru primele două secțiuni, capetele autostrăzii. Cuc a afirmat că și-a asumat ca până la finalul mandatului de patru ani autostrada să fie finalizată. „Coridorul IV, care include şi secţiunea de autostradă Sibiu- Piteşti este prioritar pentru noi. În momentul de faţă, acest tronson este în stadiul de elaborare a studiului de fezabilitate. Avem bani pentru proiectul de studiu de fezabilitate. (..) În cursul acestui an, până la sfârşitul lunii iulie, vom putea demara procedura de licitaţie pentru proiectare şi execuţie a capetelor de autostradă, secţiunea 1, Sibiu-Boița , respectiv secțiunea 5, Curtea de Argeș – Pitești. Nu se pune problema de finanţare a acestor proiecte. Vor avea sumele necesare. Ne-am asumat ca acest coridor să fie închis până la sfârşitul mandatului”, a declarat ministrul Răzvan Cuc. Ministrul Transporturilor a mai afirmat că alte proiecte despre care a discutat cu reprezentanţii autorităţilor locale din Piteşti au fost Transfăgărăşanul şi autostrada Piteşti – Craiova.

În partea a doua a anului, autostrada Pitești-Sibiu ar putea fi licitată. Chestorul Camerei Deputaților, deputatul de Argeș Mircea Drăghici, a afirmat a fost informat de la ministerul Transporturilor că pe tronsonul 4 Pitești- Curtea de Argeș al autostrăzii au fost finalizate, săptămâna trecută forajele, iar aceeași procedură urmează să fie finalizată și pe tronsonul 5, la mijlocul lunii februarie. "Aceste foraje sunt foarte importante pentru că ele dau datele necesare prin care se arată cât de adânc trebuie să se meargă pentru terasamentul pentru calea de rulare. Ele stabilesc practic dimensiunea economică ce stă la baza caietului de sarcini. Voi urmări ca în proiectul de buget pe anul 2017 să existe sumele necesare pentru plata acestor foraje, pentru că, după ce procedurile vor fi închise, se poate trece, în partea a doua a anului, și la licitație", a menționat Mircea Drăghici la Absolut TV.

Saptamana trecuta, prefectul Cristian Soare a avut o intrevedere cu directorul general al CNADNR, Catalin Homor, ocazie cu care a abordat problema construirii Autostrazii Pitesti-Sibiu, dar si a altor probleme de infrastructura publica de care compania este responsabila in judetul Arges.
In privinta autostrăzii, directorul general i-a dat asigurări prefectului ca ceasta este o prioritate pentru Guvern si Ministerul Transporturilor, urmand  ca pana la sfarsitul anului sa fie finalizat Studiul de fezabilitate, in totalitate. Conform informațiilor primite de către prefect, constructia ar urma sa inceapa la anul, iar cele 2 tronsoane de capat: Pitesti - Curtea de Arges si Sibiu - Caineni ar urma sa fie finalizate pana in 2019, iar celelalte pana in 2021.
"Directorul general m-a asigurat ca CNADNR a constituit un colectiv de lucru format din 18 specialisti care vor ca SF-ul sa fie elaborat in concordanta cu standardele impuse de UE. Lucrarilor vor fi finantate din fonduri europene in proportie de 85%, din Programul Operational Infrastructura Mare. Acesta tema am abordata-o si cu directorul general al Automobile Dacia, dl. Nicolas MAURE, la intalnirea pe care am avut-o joia trecuta cu acesta. L-am asigurat pe d-l Maure ca voi sustine la Ministerul Mediului solicitarea de a pastra in Programul Rabla si pentru acest an cifra de 30.000 de unitati, ceea ce ar însemna continuarea practic a acestui program la nivelul ultimilor doi ani.  Aceste intalniri vor fi reluate din doua in doua luni pentru o informare si o conlucrare eficienta in viitor", a precizat prefectul Cristian Soare.

Vă reamintim că luni, peste 8000 de angajați de la Dacia au protestat pentru ca guvernul să facă din autostrada Pitești- Sibiu o prioritate și au cerut susținerea vânzării de automobilenoi pe piața internă, precum și construirea noului spital de la Mioveni.

Pagina 1 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.