Primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu, a ținut să îi felicite pe elevii și cadrele didactice pentru reușitele obținute la examenele naționale din această vară, atât pentru cei care au reușit la Evaluarea Națională, cât și pentru cei care au avut rezultate bune la Bacalaureat. “Doresc să le transmit felicitari tuturor elevilor pentru rezultatele obtinute la examenele din acest an! Elevii din Mioveni dovedesc, înca o dată, performanţa de care sunt capabili.
 Sper  ca experiența dobândită în şcolile  noastre  să vă călăuzească pașii spre împliniri profesionale și familiale. Vă asigur, totodată, că  Primăria şi Consiliul Local Mioveni vor veghea în permanenţă la bunul mers al procesului de învăţământ din oraş, pentru ca toţi elevii să beneficieze de condiţii bune, siguranţă şi de şanse egale la educaţie. De asemenea, felicit atât directorii, cât şi cadrele didactice pentru modul în care s-au implicat în buna desfăşurare şi organizare  a acestor examene, a precizat primarul Mioveniului.
Amintim ca în acest an, la nivelul oraşului Mioveni, gradul de promovabilitate al examenului de Evaluare Naţională a fost de 92,50%, iar după soluţionarea contestaţiilor, promovabilitatea la  examenul de Bacalaureat a crescut: Liceul Teoretic"Iulia Zamfirescu" Mioveni - 85% promovabilitate, iar Liceul Tehnologic Construcţii de Maşini Mioveni – 40% promovabilitate.
 

 

Pagina 4 din 4

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.