Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, anunță primele măsuri votate în CEx PSD cu privire la rectificarea bugetară pregătită de Guvern. Teodorovici confirmă impozitarea pensiilor speciale, dar și limitarea gratuităților acordate pentru studenți pentru transportul CFR.

"A fost o discuție legată de modul în care propunerea noastră la Finanțe pentru rectificare se va face. Săptămâna aceasta va fi o discuție pe tema rectificării. Este vorba de ceea ce de foarte mulți ani românii solicită – pensiile speciale. Credem că o variantă normală ar fi de a plafona la un nivel stabilit de 10.000 de lei și peste această sumă să fie aplicată o taxă de solidaritate. A doua propunere este legată de ceea ce am aplicat anul trecut în zona studenților privind gratuitatea pe cale ferată. Ne-am inspirat și din alte zone din Europa. Luăm în calcul limitarea călătoriilor pe un an și impunerea unei vârste de 26 de ani până la care să se aplice gratuitatea și să o corelăm cu situația din facultate, să nu validăm studenți cu restanțe. Sunt măsuri care nu se iau din lipsă de bani, ci măsuri care trebuie luate pentru că este logica din România", a spus Teodorovici.
Vă reamintim că cea mai mare pensie este de 73.890 de lei brut și o încasează argeșeanul Gheorghe Bălășoiu, fostul comandant al Penitenciarului Colibași și fost procuror-şef în judeţul Argeş. Cel care are această pensie specială rămâne lunar, după ce i se opresc impozite și taxe, cu 66.701 lei cât 104 pensii minime de 640 de lei! Lui Bălășoiu i-a crescut pensia cu peste 15 mii de lei, în doar șapte luni.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, nu exclude posiblitatea constituirii unei alte alianţe electorale, în cazul în care PSD şi ALDE nu vor avea un candidat comun la alegerile prezidenţiale. Foarte probabil PSD va avea drept candidat pe Viorica Dăncilă.  Premierul a și sugerat la Alexandria că PSD nu va susţine candidatura lui Călin Popescu-Tăriceanu la alegerile prezidenţiale, ci va prefera un candidat din interiorul PSD. O rupere a alianței ar însemna că PSD va ajunge în opoziție.
“Voi vedea dacă pot, împreună cu colegii mei, să găsim o altă formulă de alianţă care să ne crească şansele”, a declarat Tăriceanu duminică, la Antena 3.
Preşedintele ALDE nu a exclus varianta unei alianţe electorale cu Pro România. “Dacă vom merge cu mai mulţi candidaţi, riscurile legate de a nu ajunge în turul doi sunt foarte mari (...) şi candidaturile separate, dacă vom hotărî aşa, pot să aducă în timpul campaniei o anumită stare de tensiune (...) şi nu cred că coaliţia noastră va ieşi în aceste condiţii mai întărită în noiembrie din alegerile prezidenţiale”, a mai spus preşedintele ALDE.
El a adăugat că a discutat cu colegii despre o posibilă candidatură a sa, aşteptată de mulţi din ALDE şi chiar din PSD, dar pentru acest lucru este nevoie de “o susţinere cât mai largă”.
″Împreună cu colegii mei am analizat acest lucru şi mă îndrept spre o candidatură, dar această candidatură ar fi mult mai util să aibă o susţinere cât mai largă, adică să fie din partea coaliţiei PSD şi ALDE şi poate chiar mai mult. Am văzut că există o aşteptare din partea susţinătorilor noştri, mă refer şi la cei din ALDE şi din PSD, de a avea o candidatură cât mai puternică. Am văzut şi sondajele (...) şi cred că un asemenea candidat, cu susţinere comună, are toate şansele să se opună cu succes actualului preşedinte. Dacă nu vom reuşi să avem un candidat comun cu PSD-ul, după data de 22 iulie, vom vedea cum vom configura o alianţă care să aibă un candidat cu şanse”, a spus Tăriceanu.
Întrebat dacă există riscul ca subiectul desemnării candidatului la alegerile prezidenţiale să ducă la destrămarea coaliţiei PSD-ALDE, preşedintele Senatului a răspuns: “Eu întotdeauna acord tot respectul şi consideraţia pentru partenerii politici şi acest lucru cred că s-a văzut în aceşti doi ani şi jumătate de când am format coaliţia de guvernare, însă dincolo de orgolii cred că trebuie să avem ceva pragmatism politic, realism politic şi să vedem care este poziţionarea posibililor candidaţi (...), de aici trebuie să pornească şi analiza, şi decizia”.

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, un proiect de lege care introduce o serie de noutăți în Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Proiectul de lege a fost adoptat prin votul ALDE, inițiatorul proiectului, PSD, UDMR. PNL, PMP, USR și Pro România au votat împotriva proiectului de lege.


Se consideră întotdeauna că există impreviziune (se aprobă automat darea în plată):
    în cazul în care cursul de schimb al monedei creditului a depăşit cu cel puțin 20% nivelul cursului din data contractării creditului
    în cazul în care gradul de îndatorare al debitorului a depăşit cu cel puţin 20% nivelul maxim al gradului de îndatorare stabilit de BNR
    în cazul în care debitorul a fost executat silit prin vânzarea imobilului cu destinația de locuință

Alte prevederi:

    Revine creditorului obligația de a dovedi în fața instanțelor de judecată faptul că debitorul care a făcut o notificare de dare în plată nu îndeplineşte condițiile de admisibilitate, inclusiv condiția privind impreviziunea
    Impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului
    Pe perioada notificării, precum şi pe perioada soluționării cererilor prevăzute la art.7 şi 8 din prezenta lege, este interzisă înscrierea în Biroul de credit sau în alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanți sau rău‐platnici, a debitorului care a efectuat notificarea prevăzută la art.5 alin.(1), indiferent dacă înscrierea ar fi efectuată din inițiativa creditorului sau a unei autorități centrale sau locale. Dispozițiile
    Pe perioada cât notificarea de dare în plată a fost efectivă, atât ratele cât și dobânzile și penalităţile, vor putea fi pretinse de la debitor doar dacă creditorul probează că acesta a fost de rea credinţă.
    Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.
    În cazul debitorului împotriva căruia s‐a derulat şi finalizat o procedură de executare silită, prin vânzarea imobilului cu destinație de locuință şi împotriva căruia se continuă executarea, se instituie o prezumție absolută și irefragabilă de impreviziune.

Deși toată lumea spunea că nu va exista interes pentru alegerile europarlamentare, în lupta pe viață și pe moarte dintre PNL, USR și PSD nu a fost lăsat deoparte nimic din arsenalul politic. Și arsenalul politic costă! Peste 20 de milioane de euro, adică aproape 100 de milioane de lei a costat campania electorală a competitorilor la alegerile europarlamentare din mai. Și aici ne referem doar la campania electorală și la cheltuielile la alb, cele care sunt transmise către Autoritatea Electorală Permanentă, instituție care a rolul nu doar de a verifica cheltuielile, ci și de a rambursa banii investiți în campanie competitorilor care întrunesc condițiile legii pentru a și-i recupera. 

O sumă uriașă a fost investită și în perioada de precampanie. Iar acei bani nu se mai regăsesc nicăieri raportați. Sute de mii de pliante și flyere, ziare de propagandă, cheltuieli pe internet, emisiuni tv, bannerele pe care le-ați văzut peste tot prin țară, mesh-urile gigantice, corturi, oameni pe stradă la împărțit articole promoționale (care și acelea se adaugă la costuri) toate au săltat prețul campaniei cel puțin încă pe atâta, dacă nu și mai mult. 

Cel mai mult au cheltuit cei de la PSD, urmați de PNL și, Pro România, surprinzător având în vedere că până de curând nu aveau grup parlamentar, a fost înființat de numai un an, și spre deosebire de PSD, PNL, USR sau ALDE nu au beneficiat de subvenție de la stat. Oamenii lui Ponta au băgat în campanie din banii lor sau sponsorizări 17 milioane de lei! Spre comparație, ALDE, deși are și subvenție de la stat, a pompat doar 9 milioane de lei. Scaunele lui Băsescu și ale lui Tomac în Parlamentul European au costat 4 milioane de lei. USR a investit 6,6 milioane de lei, din care 5 milioane au fost numai din subvenția de la stat.

De departe, cei mai eficienți au fost cei de la UDMR. Cu o jumătate de milion de lei, au obținut voturi în Argeș mai multe decât partide cu aleși locali și oameni în conduceri de instituții. 

Au fost și partide care nu au investit niciun bănuț. Cinci, un număr destul de mare. Dintre independenți, cel mai mult a investit Costea Peter, 133.000 de lei.



Autoritatea Electorală Permanentă informează competitorii electorali participanți la alegerea membrilor din România în Parlamentul European, că în data de 26 iunie 2019, este ultima zi de depunere a documentelor privind cheltuielile electorale efectuate din contribuțiile electorale depuse în conturile bancare de campanie, pentru participarea la scrutinul electoral din data de 26.05.2019 și declarate la Autoritatea Electorală Permanentă, astfel:Conform AEP, competitorii electorali au obligația legală de a depune cererea de rambursare care va fi înregistrată la Autoritatea Electorală Permanentă, în termen de 30 zile de la data desfășurării alegerilor, până cel mai târziu la data de 26 iunie 2019, ora 17°°.
Astfel, Cererea de Rambursare va fi însoțită de adresa de înaintare și de OPIS-ul documentelor depuse, în următoarele condiții:
- Cererea de rambursare (în original) este semnată de președintele formațiunii politice sau președinții formațiunilor politice membre ale unei alianțe sau împuterniciții desemnați ai acestora /candidatul independent și de mandatarul financiar coordonator completată cu toate datele obligatorii (să conțină contul bancar destinat finanțării private a campaniei electorale precum și contul bancar destinat finanțării publice (subvenții);
- Lista candidaţilor către care urmează să se facă restituirea contribuţiilor încasate pentru campania electorală (în original), vizată de conducerea partidului politic la nivel central;
- Toate documentele justificative prevăzute de art. 59 alin. (2-12) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin H.G nr. 10/2016, se depun în ORIGINAL și în COPIE, pe baza unui centralizator.

 

Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici a afirmat, luni, că nu există ''nicio raţiune pentru punerea în mişcare a acţiunii penale'' în cazul său, în dosarul în care este acuzat de delapidare şi utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate.
"Sunt realmente uluit de decizia DNA de astăzi. Nu există absolut nicio raţiune pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, niciun argument sustenabil. Ca şi în cazul soţiei mele, totul pare a fi doar o parte a unei foi de parcurs stabilite în anumite laboratoare. În condiţiile în care toţi martorii au dat declaraţii favorabile de la momentul în care am fost numit suspect şi până astăzi, nu pot decât să constat cu dezolare că trăim vremuri în care poliţia politică e vie şi din ce în ce mai puternică. Civilii din politică trebuie executați!”. “Am înțeles, să trăiți!", a scris Mircea Drăghici pe Facebook.
Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici s-a prezentat, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Întrebat de jurnalişti la ieşirea din DNA dacă a fost făcut inculpat de către procurorii anticorupţie, Drăghici a răspuns: "Da, s-a pus în mişcare acţiunea penală".
Pe 2 aprilie, DNA anunţa că Mircea Drăghici a fost pus sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, într-un dosar legat de cheltuirea banilor primiţi de partid ca subvenţie de la Autoritatea Electorală Permanentă.

"Mașina Mercedes GLE achiziționată second-hand de PSD din FONDURI PRIVATE (nu din subvenție) nu a mai servit scopului inițial pentru care a fost cumpărată. Singurul “pedepsit” pentru a o cumpăra la ACELAȘI PREȚ a fost subsemnatul. Nefiind pregătit pentru o asemenea achiziție, plata a fost făcută în mai multe tranșe, contravaloarea fiind achitată integral. Legea permite pe deplin acest lucru, nu înțeleg care e delapidarea! E o enormă absurditate!
În ceea ce privește imobilul din Pipera, acesta nu a fost niciodată în proprietatea mea și nu este! Acolo s-au desfășurat activități ale departamentului PSD online și cazări temporare pentru cei care au deservit acest proiect. Dacă imobilul este al meu, așa cum repetă unii cu îndârjire în spațiul public, atunci de ce noi locuim cu chirie într-un bloc din București la ultimul etaj?", a menționat la vremea respectivă Mircea Drăghici desore acuzațiile DNA.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.