Președintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, a spus că în cadrul Congresului PSD din 29 iunie se va alege un nou președinte al PSD, iar candidatul la prezidențiale va fi ales în toamnă, după ce vor fi efectuate sondajele. În cadrul acestui Congres trebuie modificat statutul și apoi ales un nou președinte al PSD. În prezent, președintele PSD este ales de către toți membrii partidului, dar se dorește revenirea la sistemul de alegere în interiorul Congresului.
Ulterior, liderii PSD vor alege candidatul la alegerile prezidențiale.
"Trebuie să reglăm foarte multe lucruri: în primul rând trebuie să dăm legitimitate conducerii să își asume rezultatul la alegerile prezidențiale. Acest Congres va fi unul premergător acelui Congres în cadrul căruia se va alege candidatul la prezidențiale.  
După ce vom termina cu sondajele, după ce vom avea persoana care corespunde dorințelor electoratului, atunci vom organiza Congres pentru candidatul la prezidențiale.”, a declarat Viorica Dăncilă.
Discuțiile au fost aprinse. Paul Stănescu a demisionat din funcția de președinte executiv interimar, invocând motive medicale. Pe de altă parte, el a susținut, la fel ca și Firea, organizarea Congresului ceva mai târziu, în toamnă, însă nu au avut câștig de cauză. Primarul Capitalei a subliniat chiar că nu va putea participa la Congres pe 29 iunie pentru că va fi supusă unei intervenții chirurgicale. Pe de altă parte, au fost mai mulți lideri județeni care au susținut organizarea unui Congres cât mai rapid. Printrei ei și Marian Oprișan, de la Vrancea. Și Șerban Valeca a avut mandat, după cum a menționat în cadrul conferinței de presă de astăzi de dinaintea ședinței social-democraților, deputatul Simonei Bucura Oprescu.
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, s-a arătat deranjat de faptul că PSD va organiza un Congres foarte rapid după eșecul din alegeri și condamnarea lui Dragnea. Ciolacu a anunțat că, pe viitor, Marian Oprișan va coordona proiectul politic al PSD.

Alertă! Liviu Dragnea condamnat la pușcărie! Sentință definitivă de 3 ani și jumătate


Deputatul PSD de Argeș Cătăin Rădulescu susține că decizia ÎCCJ de condamnare a lui Liviu Dragnea la închisoare este o execcuție clară. Acesta menționează că statul paralel și Klaus Iohannis au lucrat pentru a-l executa pe liderul PSD.  „Încercăm să trecem peste acest șoc. Este o execuție clară. Mesjaul lui Iohannis a fost transmis special. S-a dorit să se întoarcă în anii 50 și s-a reușit. Așa a vrut statul paralel. Cred că greșeala noastră a fost că în primul an nu am dat amnistia și grațierea”, a precizat Cătălin Rădulescu la Digi24.

O reacție similară a avut-o și Liviu Pleșoianu, care a spus că această sentință este "absolut aberantă", fiind un mesaj al instituțiilor de forță - ”noi decidem cine are dreptul să trăiască sau să moară politic în această țară”.

"Este un punct de vedere, strict juridic, absolut aberantă (sentința-n.red.), pentru că înțeleg că doar Liviu Dragnea are executare, în rest sunt condamnări cu suspendare sau achitări pe diverse infracțiuni. Înțeleg, pe cale de consecință, că cei care au fost acuzați de abuz în serviciu au fost achitați iar cel care a fost acuzat că a instigat la abuz în serviciu a fost condamnat, ceea ce trebuie să recunoaștem că este o minunăție juridică", a declarat Liviu Pleșoianu pentru MEDIAFAX.

Totodată, el acuză că această sentință este dată o parte a "sistemului" din care face parte și justiția pentru a "decapita" conducerea PSD. Pleșoianu susține că PSD decide în continuare "cine are dreptul să trăiască sau să moară politic în această țară".

"Așa cum, din păcate, mă așteptam o parte a sistemului și-a făcut (...) prin demonizarea acestui partid și acestei persoane politice numite Liviu Dragnea, astfel încât să se ajungă la înfrângerea usturătoare a PSD ieri (duminică-n.red), astfel încât imediat după aceea cealaltă parte a sistemului, așa zisa justiție independentă, să vină să dea acest verdict și să decapiteze într-un moment nu foarte greu PSD. E un plan foarte bine pus la punct. N-am nicio îndoială în sensul acesta și este un mesaj de forță al instituțiilor de forță. Noi suntem în continuare puternici, noi în continuare decidem cine are dreptul să trăiască sau să moară politic în această țară", a afirmat deputatul PSD.

Unul din liderii PSD Argeș, vicepreședintele CJ Argeș Ion Mânzână, susține că Jandarmeria Argeș a devenit ținta unor atacuri nedrepte după incidentele de la Topoloveni, acolo unde câțiva protestatari care veniseră la mitingul electoral al lui Liviu Dragnea și al PSD, au fost ridicați de jandarmi și legitimați. Mânzână susține că jandarmii au acționat la fel și la momentul în care Klaus Iohannis a fost înjurat de un pensionar în timpul unei vizite la Pitești. "Am văzut că peste tot este atacată Jandarmeria pentru că a respectat legea în vigoare. Toată lumea îi încurajează pe unii care vin cu pancarte pe care scrie M... PSD și Bip..bip..PSD! Au uitat toți că atunci când Iohannis a venit la Pitești, în fața hotelului Ramada, a fost înjurat de un pensionar. Și atunci jandarmii au reacționat la fel, l-a extras pe om din zonă și l-au legitimat. Nu văd de ce sunt atacați angajații unei instituții a statului care respectă legea și acționează împotriva unor grupuri de indivizi violenți", a susținut Mânzână.

Secretarul general PSD Argeș Ion Georgescu și vicepreședintele CJ Argeș Ion Mânzână au precizat că social-democrații se așteaptă la diversiuni și la presiuni din partea PNL și USR-Cioloș în ziua alegerilor europarlamentare din 26 mai. Cei doi lideri ai PSD Argeș susțin însă că sunt încrezători că instituțiile statului nu se vor lăsa intimidate și vor asigura desfășurarea alegerilor în mod corect. Atât Ion Georgescu, primarul Mioveniului, cât și Ion Mânzână au arătat că PSD a desfășurat o campanie în care a arătat realizările guvernului din 2016 încoace, dar și activitatea europarlamentarilor săi, în timp ce celelalte partide din opoziție, cu referire directă către PNL și Alianța condusă de Dacian Cioloș, nu au făcut altceva în campanie decât să înjure PSD.

Sunt unii la căror unic program de campanie a fost să înjure noi. Unii au în frunte pe unul care a fost premierul zero la absorbție și care atunci când a fost comisar european pe agricultură a dat fermierilor români cea mai mică subvenție. Noi avem un europarlamentar, Gabriela Zoană, care s-a luptat pentru subvenții mai mari pentru fermierii români. Noi avem un ministru al Agriculturii care a sprijinit producția autohtonă și care s-a luptat să dea la timp subvențiile fermierilor noștri. Alții sunt un partid de camuflați, pentru că au pus pe locuri eligibile pe toți cei care au reprezentat guvernarea PDL. Noi am deschis spitale, am dotat spitale, ei le închideau. Unde sunt cei de la PDL care astăzi sunt pe locuri eligibile la PNL? I-a văzut cineva în campanie? L-au pus peste tot în față pe lătrăul acela de la televizor și gata. Noi arătăm că fiecare localitate din Argeș, indiferent de culoarea politică a primit fonduri pe PNDL. Nu cum dădeau ei doar pe bază de carnet politic.

CJ Argeș este pe primul loc în regiunea Sud Muntenia la contracte pe fonduri europene, pe locul trei pe țară. Noi ne-am luptat ca românii să nu mai cumpere produse proaste venite din UE. Ei, PNL-ul, au votat împotrivă, pentru că ei nu sunt niște europarlamentari care să apere interesele României, ei sunt niște inși care după ce ajung acolo, votează după cum le dictează grupul parlamentar. Suntem singura țară din UE unde europarlamentarii au votat împotriva propriei țări! Ei acceptă să fim noi cocoșați, pentru ca europenii să pună în cârca românilor tot mai multe, că pot duce. Toate aceste partide de opoziție, care înțeleg că au în spate și niște servicii, nu au făcut altceva decât să ne atace și să ne înjure. Noi am pus în balanță, la înjurăturile lor, realizările acestui guvern și munca europarlamentarilor noștri, și suntem convinși că românii și argeșenii nu se vor lăsa manipulați și vor vota pe cei care au muncit, au spus cei doi lideri PSD Argeș.

Comandat de Partidul Social Democrat – PSD; executat de SC Macazin Muntenia SRL; CUI mandatar financiar coordonator: 41190008

Programul Național de Dezvoltare Locală I și II și Fondul Național de Dezvoltare și Investiții, ambele inițiate de președintele PSD Liviu Dragnea, au reprezentat principala sursă de dezvoltare a infrastructurii în satele românești și în orașele mici și medii din România, a declarat ministrul Rovana Plumb care, alături de europarlamentarul Gabriela Zoană au o serie de întâlniri în județul Argeș, în Câmpulung, Pitești și trei din cele mai mari comune din județ - Mihăești, Stâlpeni și Bascov.
“Noi împreună construim România. Datorită seriozității noastre, a responsabilității noastre, a faptului că întotdeauna PSD a fost și va rămâne singurul partid politic alături de oameni. România se dezvoltă de aici, de la bază, din satul românesc. Pentru satul românesc, pentru orașele mici și medii din România, Programul Național de Dezvoltare Locală a constituit un adevărat factor de dezvoltare. Un program care a fost inițiat în 2012 de către președintele Liviu Dragnea, pe atunci viceprim-ministru și ministru al Dezvoltării.
Prin acest program s-a construit infrastructura în satul românesc. L-a dezvoltat. Argeșul are astăzi peste 140 de obiective finalizate prin PNDL, peste 700 de miliarde de lei. M-am uitat câte școli, câte dispensare și drumuri, rețele de apă și canalizare s-au construit. Tot ce are nevoie satul românesc pentru dezvoltare. Toate acestea, datorită acestui program care are paternitatea lui Liviu Dragnea. Al doilea program, Fondul Național de Dezvoltare și Investiții, un fond care asigură dezvoltarea comunităților locale cu tot ceea ce înseamnă servicii publice – apă, canal, gaze- dar și infrastructura socială din România. Fondul Național de Dezvoltare și Investiții are o alocare de 5 miliarde de lei pentru 2019. Fiecare dintre primari din România, doar cu două documente, pot primi finanțare și sunt convinsă că toți colegii mei știu deja procedura și o accesează”, a subliniat Rovana Plumb.
Comandat de Partidul Social Democrat – PSD; executat de SC Macazin Muntenia SRL; CUI mandatar financiar coordonator: 41190008

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.