O adevărată tragedie s-a produs în a doua zi de Crăciun, tragedie care a dus la pierderea a două vieți. Mai mult, persoanele implicate erau unele cunoscute în spațiul public. Fostul vicepremier și ministrul al Finanțelor în Guvernul Ponta, mâna dreaptă a lui Tăriceanu în ALDE, Daniel Chițoiu, a fost implicat într-un accident rutier în localitatea Zamfirești (comuna Cotmeana), pe Dealul Negru. Mașina condusă de Chițoiu s-a ciocnit frontal de o Dacia Logan în care se aflau proprietarii magazinului Romarta Lux din centrul Piteștiului, soții Haralambie și Elisabeta Pristavu. Oamenii de afaceri au murit în urma incidentului.
Inițial, polițiștii prezenți au luat în calcul varianta în care Dacia Logan ar fi intrat pe contrasens, după ce șoferului i s-a făcut rău. La scurt timp însă au apărut mai multe mărturii conform cărora mașina condusă de Chițoiu ar fi intrat pe contrasens. Mai mult, există voci conform cărora fostul ministru vorbea la telefon și ar fi intrat cu viteză într-o depășire, ajungând astfel pe contrasens. În cele din urmă, polițiștii au deschis un dosar penal, dar nu au stabilit vinovatul, cel puțin nu deocamdată, deși inițial părea că...mortul era de vină.
Haralambie Pristavu, în vârstă de 82 de ani, a murit pe loc, iar soția sa a fost preluată de Ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență Pitești unde a murit pe masa de operație. O altă femeie, de 71 de ani, a ajuns și ea la spital.
Chițoiu a fost testat pentru alcoolemie și, ajuns și el în primă fază la Spitalul Județean Argeș, a fost transferat la Spitalul Floreasca din Capitală. El ar fi suferit un traumatism toracico-abdominal, medicii susținând că are trei coaste fracturate. În urma testelor făcute, a reieșit că omul politic nu consumase alcool.
În urmă rămân însă viețille curmate ale unei familii și o mare enigmă, după ce polițitii au ajuns să se contrazică singuri în privința șoferului vinovat.
 

Deputatul de Argeș PSD Mircea Drăghici anunță că guvernul începe lucrările pentru asfaltarea DN 73C dintre Câmpulung și Curtea de Argeș, până la Râmnicu Vâlcea. Mircea Drăghici, care este și șeful de campanie al PSD a menționat că această investiție  a fost promisă de social-democrați în campania electorală și că guvernul își arată încă o dată responsabilitatea, respectându-și cuvântul dat.
"Responsabilitatea față de comunitățile pe care le reprezentăm și cuvântul dat oamenilor nu se negociază. PSD își respectă promisiunea făcută argeșenilor de a demara lucrările de covor asfaltic pe drumul DN 73C, dinspre Câmpulung spre Curtea de Argeș, până la Râmnicu Vâlcea. În aceeași maximă atenție pentru o infrastructură sigură, în nordul județului s-a asfaltat acum trei ani și tronsonul Pitești - Curtea de Argeș, care continuă în acești ani și pe Transfăgărășan", a subliniat Mircea Drăghici pe pagina sa de Facebook.

Vă reamintim că, recent, Guvernul a aprobat declanşarea procedurilor de expropriere pentru cel de-al II-lea tronson al drumului expres Craiova - Piteşti, iar dumiincă, contractul de proiectare şi execuţie pentru autostrada Sibiu-Piteşti, secţiunea 1 Sibiu-Boiţa, a fost semnat de reprezentantul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, Narcis Neaga, şi de administratorul companiei Porr Construct SRL. Suma pentru primul tronson al autostrăzii este de 127 de milioane de euro pentru aproximativ 14 km

Calea ferată Râmnicu Vâlcea - Vâlcele despre care ni se vorbește frumos de la Revoluție încoace, despre care mai fiecare parlamentar de Argeș face amendamente despre care știe că vor fi respinse, dar trebuie să puncteze și el cât de mult îi pasă de noi, a ajuns subiect de reportaj pentru Pro Tv, care a realizat mai multe materiale care scot în evidență starea căilor de comunicații feroviare din țara noastră.
"Calea ferată Râmnicu Vâlcea - Vâlcele este echivalentul feroviar al autostrăzii Piteşti -Sibiu. Avem deja construite tuneluri prin munţi, viaducte şi zeci de poduri. Însă ultimul tren a trecut pe acolo în 1989. Deşi statul român a investit peste 100 de milioane de euro în acest proiect, șinele au dispărut, podurile s-au degradat, iar gările sunt în paragină.
 

Calea ferată terminată în 1989, dar pe care trenurile au circulat o singură dată
Din Comisie aflăm despre un proiect de investiţii care apare an de an în bugetul CFR. O cale ferată terminată în 1989, dar pe care trenurile au circulat o singură data. Puţini ştiu că în judeţul Vâlcea se află una dintre cele mai complexe lucrări de infrastructură realizate vreodată în România.

Linia de cale ferată Vâlcele-Râmnicu Vâlcea a fost construită pe vremea regimului comunist. Pe parcursul celor 40 de kilometri găsim două tuneluri săpate prin munte de câte doi kilometri fiecare, un viaduct de un kilometru şi jumătate şi multe poduri metalice.

Dorin Panțeru este primarul comunei Ciofrângeni, aflată la jumătatea traseului. Ne povesteşte despre mobilizarea din timpul comunismului.

Dorin Panteru, primar Ciofrângeni: “Primul ministru al guvernului comunist la vremea respectiva era Constantin Dăscălescu. Era prezent în acea perioadă în fiecare zi , în fiecare zi supraveghea.”

Proiectul este echivalentul feroviar al autostrăzii Pitesti-Sibiu. Scurtează drumul până la Sibiu cu 117 kilometri. Potrivit lui Dorin Panteru, până să vină Revoluţia, muncitorii terminaseră proiectul în proporţie de 99% şi... se putea circula.

Dorin Panteru, primar Ciofrângeni: “În 1989. prin luna august. a fost pentru prima şi ultima dată când am văzut oprită o garnitură de tren pe viaductul existent.”

Era un tren încărcat cu piatră, adus să testeze rezistenţa viaductului Topolog. Ruta Vâlcele - Tutana - Ciofrangeni-Ramnicu Vâlcea apare şi în mersul trenurilor din 1990.

 Tot înainte de ’89 au fost construite şi gările. Părăsite după Revoluţie, clădirile au fost vandalizate sau folosite de ciobani ca spaţiu de depozitare a fâneţelor.

În 1996, Guvernul Văcăroiu aprobă garantarea unei împrumut de 210 milioane de dolari pentru 4 investiţii, printre care şi calea ferată Vâlcele - Râmnicu Vâlcea. În acelaşi an, contractul este câştigat de un consorţiu italo-american format din firmele SECOL şi Royal Intertrade.

În 1999, Guvernul Athanasiu, cu Traian Băsescu la Transporturi, semnează garantarea altui împrumut de 138 de milioane de dolari, destinat exclusiv finanţării contractului cu firma Secol. Este pentru prima dată când numele firmei apare într-o Hotărâre de Guvern. Contractul este relansat în timpul guvernării Năstase. În 2004, Adrian Năstase, pe atunci premier, vizitează şantierul împreună cu miniştrii. De atunci şantierul este părăsit.


Muncitorii au scos șinele vechi, şi trebuia să pună altele noi, dar n-au mai apucat. În momentul de faţă, nu mai există şină pe niciunul dintre cei 40 de kilometri. În locul ei ,pe poduri şi viaducte, au crescut copaci.

Am întrebat CFR ce s-a întâmplat cu şina veche. Nu am primit un răspuns. În 2008, Guvernul Tariceanu, cu Ludovic Orban ministru al Transporturior, modifică proiectul printr-o Hotărâre de Guvern secretizată. Prin Hotărâre, valoarea contractului creşte de la 138 la 633 de milioane de dolari. Contractul cu firma Secol este în vigoare şi astăzi.

Dorin Panteru, primar Ciofrângeni: Știu şi de banii alocaţi anul trecut, şi de acum 2 ani, şi de acum 3 ani şi de acum 27 de ani. Ştiu că la fiecare 1 aprilie incep lucrările la magistrala feroviară Vâlcelele - Râmnicu Vâlcea", se arată în documentarul Pro TV.

În această dimineață, un grav accident de circulație s-a produs în comuna Drăganu, județul Argeș. O femeie din Gorj a decedat, iar soțul acesteia este în comă, după ce autoturismul în care se aflau a intrat pe contrasens într-o curbă și a lovit frontal un tir. Impactul a fost unul extrem de puternic, iar femeia nu a avut nicio șansă de supraviețuire. Incidentul s-a produs pe sensul de mers dinspre Râmnicu Vâlcea spre Bascov.

Trei TIR-uri, unul încărcat cu materiale textile, altul cu ambalaje din plastic şi al treilea gol, s-au ciocnit luni pe DN7, în localitatea argeşeană Cotmeana. O persoană a fost rănită, iar traficul este blocat, transmite Mediafax.

Potrivit Centrului Infotrafic, pe DN7 (E81) Piteşti – Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii argeşene Cotmeana, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autotrenuri.

O persoană a fost rănită.

Circulaţia este oprită.

ISU Argeş a informat că un TIR era încărcat cu materiale textile, altul cu ambalaje din plastic şi al treilea era gol.

Sursa video: Facebook

canal: MDITV

Pagina 1 din 3

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.