Premierul Viorica Dăncilă a anunţat marţi că salariile bugetarilor vor fi plătite în această săptămână, înainte de Paşte, acest lucru neputându-se întâmpla însă şi în privinţa pensiilor.

Întrebată la Parlament dacă salariile vor fi plătite săptămâna aceasta, Dăncilă a răspuns: "Salariile vor intra săptămâna aceasta, înainte de Paşte. Pensiile nu şi am să vă explic şi de ce. De obicei, pensiile se dau între 14 şi 27 ale lunii. Dacă le dăm acum, va fi o perioadă foarte mare până când pensionarii vor lua următoarea pensie. În plus, abia am terminat cu pensiile pe luna trecută. Este foarte greu să tipărim fluturaşii de pensie".

Viorica Dăncilă a fost prezentă marţi în plenul Camerei Deputaţilor, la "Ora prim-ministrului", la solicitarea grupului parlamentar PNL.

Statul a ajuns să devină cel mai aprig dușman al mediului privat. La o adică, angajații din domeniul bugetar au ajuns, chiar și cei mai slab pregătiți, să aibă venituri lunare care fac invidioși și cei care încasează, ce-i drept destul de puțini prin țară, salariul mediu pe economie. Și nu ar fi rău să aibă salarii mari, e bine că le au. Ce e rău, este că s-a creat o discrepanță mult prea mare între salariile de la stat și cele din mediul privat. Și mai rău este că, din păcate, nu se observă nicio îmbunătățire majoră în privința viziunii, implicării, profesionalismului, asumării de responsabilitate și a comportamentului față de cetățean.

La Primăria Pitești salariile rivalizează cu SALARIILE DE LA CONSILIUL JUDEȚEAN. Dacă președintele CJ Argeș Dan Manu încasează o indemnizație de 21.375 de lei, primarul Cornel Ionică ia fix aceiași bani. Nu că ar conduce un județ, ci doar Piteștiul, și nu că Piteștiul arată și are potențialul economic unor municipii respectabile precum Oradea, Arad, Timișoara sau Cluj. Cei doi vicerpimari încasează și ei brut lunar 19.000 de lei. Adică la fel cu vicepreședinții Consiliului Județean. Un șofer ia aproape 3700 de lei, iar portarii undeva la 3000 de lei! Așa da! 
 
 
 
 
Iată însă salariile din Primăria Pitești, brute, lunare:
Primar Cornel Ionică: 21.375 lei
Viceprimarii Laurențiu Zidaru și Sorin Apostoliceanu: câte 19.000 lei lunar
indemnizație consilier local: 1710
Secretar: 11.976 lei
Arhitectul Șef: 9.098 lei
director executiv (grad 5) - 9720 lei
director executiv (grad 3) - 10.692 lei
șef birou: 8976 lei, respectiv 8160 lei
șef serviciu, 4 posturi: 8400 lei,  9240 lei, 8995 lei, 8663 lei
auditor (3 posturi superior): 6282 lei, 6439 lei, 6600 lei
consilier asistent: 3947 lei, consilier principal (grad2) 4351 lei, consilier principal (grad 3) - 5026 lei, consilier principal (grad 3) - 4568 lei, consilier principal (grad 5) - 4800 lei, consilier principal (grad 5) - 5400 lei, consilier superior (grad 3) - 6168 lei, consilier superior (grad 3) - 7266 lei, consilier superior (grad4) - 6323 lei, consilier superior (grad4) - 7034 lei, consilier superior (grad5) - 6480 lei, consilier superior (grad5) - 7128 lei, consilier superior (grad5) - 6683 lei, consilier superior (grad5) - 6723 lei, consilier juridic asistent - 3248 lei, consilier juridic principal (grad 3) - 4892 lei, consilier juridic superior (grad 3) - 6168 lei, consilier juridic superior (grad 5) - 6480 lei
inspector asistent (grad 5) - 4045 lei, inspector debutant (grad 4) - 3278 lei, inspector debutant (grad 5) - 3360 lei, inspector principal (grad 3) - 4568 lei, inspector principal (grad 3) - 5026 lei, inspector principal (grad 4) - 4682 lei, inspector principal (grad 5) - 4800 lei, inspector principal (grad 5) - 5280 lei, inspector superior (grad  3) - 6168 lei, inspector superior (grad 4) - 6323 lei, inspector superior (grad5) - 6480 lei,
referent superior (grad 4) - 4112 lei, referent superior (grad 5) - 4216 lei, referent de specialitate superior (grad 5 ) - 4320 lei.
 
 
Personal Contractual
director: 7560 lei
consilier: 7081 lei și 7440 lei
inspector de specialitate: 6 posturi, salarii între 3769 lei și 5046 lei
inspector specialitate debutant: 2506 lei
ingrijitoare - 2 posturi: 2845 lei, respectiv 2917 lei
portar (2 posturi): 3058 lei și 3099 lei
șofer: 3680 lei
referent (4 posturi): între 3430 lei și 3784 lei

Presedintele CJ Arges Dan Manu are o indemnizaţie lunară de 21.375 lei, vicepreşedinţii Simona Brătulescu şi Ion Mînzînă, 19. 000 lei.

De precizat însă că SALARIILE DE LA PRIMĂRIA PITEȘTI rivalizează de la egal la egal cu cele de la CJ Argeș.

SALARIILE DIN PRIMĂRIA ȘTEFĂNEȘTI

SALARIILE DIN PRIMĂRIA MIOVENI

Iată indemnizațiile/salariile, brute, lunar, de la CJ Argeș:

Președintele CJ Argeș Dan Manu: 21.375 lei
Vicepreședinții CJ Simona Brătulescu și Ion Mînzînă: 19.000 lei
Secretarul judeţului are un salariu de 15.086 lei, arhitectul şef - 14.953 lei, administratorul public - 15.200 lei, director executiv - 14.459 lei, şef serviciu - 13.300 lei, şef birou - 12.350 lei, auditor superior - 9.177 lei.
Alte salarii:
auditor principal -  7486 lei, Consilier, consilier juridic si inspector: superior -  8398 lei, principal - 6555 lei, asistent - 4921 lei, debutant - 3306 lei
Referent de specialitate: superior -  6650 lei, principal - 5206 lei
Referent -  4522 lei
Consilier, inspector de specialitate: IA - 7866 lei, II - 4769 lei
Sofer - 3515
 
La salariile de bază se vor aplica tranşele de vechime în muncă.
 

Peste 7000 de poliţişti din toată țara s-au adunat sâmbătă în fața Ministerului de Interne, la cel mai mare protest organizat în ultimii ani de sindicate.

Li s-au alăturat câteva sute de angajați din penitenciare și servicii de medicină legală. Toți au strigat că vor lefuri mai mari și condiții mai bune de muncă. Ministerul de Interne le-a transmis printr-un comunicat de presă că face eforturi pentru a rezolva cererile. Agenţi din toată ţara, inclusiv mulți din Argeș, au cerut Ministerului de Interne să le mărească lefurile cu sume mai consistente, nu cu două sute de lei.
Nu doar salariile mici îi nemulţumesc pe poliţişti. Ei spun că şi dotările sunt insuficiente. Armele nu au mai fost schimbate de ani de zile, iar autospecialele de poliţie şi-au depăşit de mult gradul de uzură.

 Mnisterul de Interne a transmis că salariile vor creşte până în 2022, statutul poliţistului va fi schimbat şi vor fi cumpărate 700 de maşini noi de poliţie, dar şi veste antiglonţ. În plus, Poliţia Română va primi 7 milioane de lei pentru reabilitarea sediilor.

“Ministerul Afacerilor Interne face demersuri susținute în vederea asigurării unui nivel de salarizare adecvat pentru propriii angajați, în paralel cu eforturile pentru îmbunătățirea dotărilor, reabilitarea sediilor, achiziționarea echipamentelor de protecție și a celor de intervenție”, este comunicatul MAI.

Lăsați în coada listei de priorități atunci când vine vorba de venituri, medicii de familie cer măsuri concrete. Ei sunt nemulțumiți de birocrația din sistem și de sumele primite lună de lună. Au avut și o întâlnire cu reprezentanții CNAS, și cu ministrul Sănătății - care le-a promis deplin sprijin.

La câteva zile de când personalul medical din spitalele de stat a primit o mărire substanțială de salariu, medicii de familie se simt precum cenușăreasa breslei.

Anul acesta, venitul cabinetelor medicilor de familie a crescut cu 16 procente, dar tot nu e de ajuns pentru a acoperi cheltuielile cu utilitățile, taxele și salariile personalului auxiliar.

Din cei peste 40 de mii de medici care în momentul de față se află în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, peste 11 mii sunt medici de familie. Alți 10 mii sunt cei care au cabinete individuale în ambulatoriile de specialitate. Ceea ce înseamnă că mai bine de jumătate din totalul medicilor din sistemul public de sănătate nu vor avea parte de o majorare salarială.

Recent, la Casa de Asigurări Sănătate au avut loc noi discuții pe tema problemelor medicilor, la care a luat parte și ministrul Sănătății.

Finanţarea medicinei de familie a rămas, ca pondere, la mai puțin de 6 % din bugetul sănătăţii. Din acest procent se acoperă cheltuielile necesare funcţionării cabinetelor şi venitul celor peste 11 mii de medici de familie și 16.000 de asistenţi medicali.

Sursa: TVR

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.