Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă promovează oferta unui angajator din Danemarca de 200 locuri de muncă (100 locuri pentru Danemarca şi 100 de locuri pentru Portugalia), pentru munca sezonieră, cules de mazăre, campania 2019.
Durata contractului de munca in Danemarca este iunie – octombrie 2019, cu program de lucru 30-40 ore, 6 zile/săptămână, iar in Portugalia este martie – iunie 2019, cu program de lucru 30 - 40 ore, 6 zile/săptămână.
In Danemarca cazarea se face în camping de rulote unde sunt disponibile: bucătărie, sală de mese, toalete, baie cu dușuri, mașini de spălat, internet Wireless. Taxa de cazare plătită de lucrător/zi este de 8 euro și acoperă inclusiv gazul, apa și electricitatea.  Transportul dus-întors Romania-Danemarca este în sarcina lucrătorului. Pentru transportul de la locul cazării la locul de muncă sau pentru cumpărături, angajatorul va pune la dispoziția lucrătorilor un autobuz, contracost pentru 1,5 euro/zi/persoană. Opțional, lucrătorii pot să își aleagă alt mijloc de transport la locul de muncă.  
In Portugalia cazarea se face în case echipate cu toate utilitățile. Taxa de cazare plătită de lucrător/lună este de 100 - 120 euro, incluzând consumul/utilitățile.Transportul dus-întors România-Portugalia este plătit de angajator, urmând să recupereze banii din salariile plătite angajatului. Transportul de la locul cazării la locul de muncă este gratuit, fiind asigurat de către angajator.
Mai multe informații despre cazare și transport se găsesc pe website-ul: www.My-greenpeas.com
In Danemarca plata muncii este în funcție de cantitatea culeasă, în lădițe, caserole cu gramaj specific. Salariul este 0.6 euro brut/kg+12,5% alocație de concediu. Impozitul și contribuțiile sociale se vor deduce din salariu conform legislației daneze. Mai multe informații despre impozite: http://www.skat.dk.
In Portugalia plata muncii este în funcție de cantitatea culeasă, în lădițe, caserole cu gramaj specific. Salariul minim/lună/persoană pentru 173 de ore de lucru este de 700 euro brut. Dacă se culege mai mult de 1950 kg în 173 de ore, se va plăti, pentru fiecare kilogramg cules în plus, 0,30 euro/kg, ca bonus. Impozitul și contribuțiile sociale se vor deduce din salariu conform legislației portugheze.
Persoanele interesate trebuie sa aiba vârstă minimă de 18 ani; cunoştinţe de limba engleză – nivel minim, dar nu este obligatoriu; rezistenta lamuncă fizică grea.
De asemenea, persoanele interesate trebuie să trimită un CV model EUROPASS, în limba română sau engleză, cu poză inclusă, pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..  
Preselecția CV-urilor aplicanților se va face de către angajator, apoi se va proceda la  invitarea la selecție a persoanelor, în timp util, de către consilierii EURES.
Detalii referitoare la data, locul şi programul selecţiei vor fi trimise NUMAI persoanelor invitate. Nu sunt admise alte persoane la interviu.
 Instrucțiunile de aplicare se găsesc pe website-ul: www.My-greenpeas.com.
 Selecţia va avea loc în prima jumătate a lunii decembrie la Slatina.           
 Termen limită de trimitere a CV-ului: 10.12.2018.           

Salariile bugetarilor nu vor fi înghețate, iar începând cu anul viitor vor fi aplicate creșterile prevăzute în legea salarizării, a declarat duminică, la Antena 3, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Ministrul spune că a fost o astfel de discuție la Guvern, și că măsura înghețării salariilor în sectorul bugetar a fost avansată în cadrul schimburilor de informații dintre Guvern și Comisia Europeană, care era preocupată de o eventuală depășire a deficitului bugetar, dar că forul european este preocupat de rezultat, de respectarea țintelor asumate, și nu de modul în care se ajunge la aceasta.

Senatorul PNL, Florin Cîțu, a făcut public recent un document care prezenta o serie de măsuri de austeritate care vor fi aplicate din 2019 și nu va mai aplica Legea salarizării unitare. Documentul a fost trimis Comisiei Europene de către ministrul Finanțelor și avansa posibilitatea înghețării salariilor în sectorul bugetar în 2019.Ulterior, președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că nu se pune problema unor înghețări a salariilor în contextul în care Români înregistrează creșteri economice.

Salariaţii din unităţile subordonate Ministerului Tineretului şi Sportului, cluburi sportive municipale, DJTS, Case de Cultură ale Studenţilor, Complexuri Sportive Naţionale intră în grevă generală, miercuri dimineaţă, până la soluţionarea problemelor legate de inechităţile salariale comparativ cu restul bugetarilor.

Tot miercuri, ar urma să aibă loc prima rundă de negocieri pentru noul contract colectiv de muncă la nivelul grupului de unităţi din Ministerul Tineretului şi Sportului, scrie news.ro.

"În ceea ce priveşte greva generală în sport şi tineret, aceasta se va desfăşura conform programului stabilit. Mâine (n.r. - miercuri) începând cu orele 8.00 vor opri lucrul membrii de sindicat SNST din multe unităţi subordonate şi din unele federaţii sportive naţionale urmând ca în zilele următoare acestora să li se alăture şi ceilalţi colegi. În funcţie de rezultatul negocierilor colective care va debuta mâine, începând cu ora 15:00, vom decide asupra acţiunilor noastre de protest. Sunt grupe care au trimis tabelele cu semnaturile membrilor care au anuntat ca susţin în totalitate programul protestelor, inclusiv greva. Din informarile primite, aflam ca sunt directori care din exces de zel au intervenit pentru a bloca protestele. Analizăm posibilitatea de a face plangeri penale impotriva directorilor care au facut presiuni asupra angajatilor pentru a renunta la protest", au anunţat reprezentanţii Sindicatului Naţional Sport şi Tineret, făcând referire la şedinţa reprezentanţilor grupului de lucru permanent nominalizaţi prin Ordinul Ministrului Tineretului şi Sportului nr. 541/20.07.2018 .

"Din partea ministerului delegaţia a fost condusă de Secretarul General dl. Ion Cristinel RUJAN şi a fost compusă din: Secretar General adj. Dna Madalina Minciunescu, Consilier al ministrului tineretului si sportului Dl.Alex Ciuca, Consilier resurse umane Dna elena Iarca, Director directia juridica Dnul Dacian Stan. Din partea Sindicatului Naţional Sport şi Tineret au participat: liderul Dnul Sandu Pop, Dl.Ionica Liviu si Dl.Andy Nagy. Alături de reprezentanţii sindicatului nostru au participat preşedintele Blocului Naţional Sindical Dl. Dumitru Costin şi secretarul general Dl. Horaţiu Raicu", precizează sindicaliştii.

O altă concluzie a întâlnirii este aceea că au fost identificate inechităţi salariale, fiind solicitat un audit al Curţii de Conturi

Angajaţii din sport au început acţiunile de protest. Nemulțumiți de salariile primite, și angajații din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului din Argeș au făcut o grevă japoneză, iar Sindicatul Naţional Sport şi Tineret va intra în grevă generală. La Pitești, aceștia protestează la Stadionul Nicolae Dobrin.  
Angajaţii de la DJST Argeş, CSM Piteşti, CSM Câmpulung Muscel şi Complexul Sportiv Naţional Bascov au purtat banderole albe pe braţ în semn de protest faţă de situaţia salarizării din domeniile de activitate şi nesoluţionarea revendicărilor. 
Sindicaliștii anunță că acesta e primul protest, iar pe 2 august vor înceta activitatea din nou timp de două ore și vor protesta la Camera Deputaților și Guvern. Greva generală e anunțată pentru data de 8 august.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești a încercat să explice care au fost cauzele care au generat protestele personalului medical de la instituția medicală. Angajații s-au plâns că nu și-au primit sporurile conform modificărilor legislative, ceea ce a dus la pierderi salariale. Conducerea Spitalului a explicat că întârzierea a fost produsă din cauza publicării târzii, la sfârșitul lunii martie, a modificării legislative. În plus, totul a fost blocat din cauza aplicației informatice care nu a permis efectuarea modificărilor în timp util. De altfel, conducerea a afirmat că a transmis deja cerere de reziliere a contractului pentru firma de IT care asigură, încă din 2007, softurile, pentru că aplicațiile pentru personal și salarizare nu răspund la necesități.

În urma discuțiilor purtate cu angajații, se pare că s-a ajuns la o înțelegere, conducerea explicând că dacă ar fi fost să respecte legea întocmai, atunci, pentru punerea în aplicare, salariile ar fi fost întârziate cu până la 3 săptămâni, context în care s-a preferat acordarea acestora fără sporuri la nivelul necesar.

Conducerea a făcut publică și salariile angajaților:

Infirmieră-
Decembrie 2016:  salariu de bază: 1718 lei, 2680 lei brut
Aprilie 2018- salariu de bază 2148 lei,  3095 brut,  2011 lei net
Mai 2018: salariu de bază 2148 de lei,  2916 lei brut, 1973 lei net
Diferența simțită a fost de 112 lei
Îngrijitoare:
Decembrie 2016: salariu de bază 1052 lei, brut 2368 lei, net: 1637 lei
Aprilie 2018: salariu de bază 2117 lei,  brut: 2769 lei, net:  1607 lei
Mai 2018: salariu de bază 2117 lei, brut: 2290 lei, net: 1450 lei  

Asistentă medicală de la Terapie intensivă:  
Decembrie 2016: salariu de bază: 2584 lei, brut: 6206 lei, net: 5092 lei
Martie 2018: salariu de bază: 4933 lei, brut: 8603 lei, net: 5707 lei
 Mai 2018:salariu de bază: 4933 lei, brut: 8392 lei, net: 6655 lei

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.