Noua Comisie Europeană, condusă de Ursula von der Leyen, a fost votată de Parlamentul European și își începe mandatul la 1 decembrie
Membrii Parlamentului European au votat miercuri în favoarea noii Comisii Europene formate de președintele ales Ursula von der Layen, care urmează să preia funcția de la 1 decembrie, se arată într-un comunicat al Legislativului UE.
Potrivit comunicatului, 461 de membrii ai Parlamentului European au votat pentru noua Comisie,  157 de votat împotrivă, iar  89 s-au abținut.

Noua Comisie Europeană va prelua atribuțiile la data de 1 decembrie.
Colegiul Comisarilor are trei vicepreședinți executivi, negociați de principalele forțe politice din Parlament: unul pentru socialiști, Frans Timmermans, unul pentru Renew Europe, Margrete Vestager, și unul pentru populari, Valdis Dombrovskis.

România a obținut portofoliul transporturilor pentru liberala Adina Vălean. Asta după ce Klaus Iohannis a blocat mai bine de o lună guvernul PSD să trimită la Bruxelles un nume acceptabil, iar nominalizarile au fost blocate în comisii de PPE. Adina Vălean este soția lui Crin Antonescu, fostul președinte al PNL în perioada USL.

Comisia Europeană își va începe mandatul la data de 1 decembrie. Un mandat care se anunță dificil, în condițiile în care configurația politică a parlamentului a obligat-o pe Ursula von der Leyen să își asume obiective atât pe placul socialiștilor, dar și verzilor sau centriștilor, multe din ele greu sau imposibil de realizat, cum ar fi eliminarea completă a emisiilor de carbon din economia europeană.

Adina Vălean, comisar european pentru Transporturi

Adina-Ioana Vălean s-a născut la 16 februarie 1968, în comuna Ţintea, judeţul Prahova, potrivit cdep.ro. A absolvit, în 1990, Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti. În 2006, a absolvit programul de master de Studii de Integrare Europeană şi Securitate.
A fost profesor la Şcoala generală nr.143 din Bucureşti (1990-1997); director pentru relaţia cu Direcţiile Judeţene pentru Tineret şi Sport şi organizaţiile neguvernamentale de tineret şi reprezentant guvernamental în cadrul programului ''Youth for Europene'' al UE în cadrul Ministrului Tineretului şi Sportului (1997-1999); director, Asociaţia Română pentru Libertate şi Dezvoltare (1999-2001) şi director general la Institutul pentru Liberă Iniţiativă (2001-2004).
Din 1999, este membru al Partidului Naţional Liberal, ocupând şi diferite funcţii politice liberale, cum ar fi: secretar general al Tineretului Naţional Liberal (2000-2002), membru al Biroului Permanent al PNL - sector 1 (2002-2004), secretar al comisiei PNL pentru mediul de afaceri, privatizare şi politici concurenţiale (2003-2004). În 2006, a devenit vicepreşedinte al PNL Prahova.
În 2004, a obţinut un mandat de deputat în Circumscripţia nr. 12 din Călăraşi, pe listele Alianţei Dreptate şi Adevăr PNL - PD. A demisionat din funcţie la 30 noiembrie 2007. La 25 noiembrie 2007, a fost aleasă pe listele PNL pentru Parlamentul European şi realeasă în cadrul scrutinelor europarlamentare din 7 iunie 2009, 25 mai 2014 şi 26 mai 2019.
La 1 iulie 2014, eurodeputata liberală Adina Vălean a fost aleasă, la Strasbourg, din primul tur, în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European, cu atribuţii în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. A deţinut funcţia până la începutul anului 2017, potrivit valean.eu.

În ianuarie 2017, a devenit preşedintele Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, fiind primul preşedinte de comisie român din PE.

În prezent, este preşedintele Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie din PE, arată europarl.europa.eu.

Este membru al Delegaţiei pentru relaţia cu SUA.

PSD și ALDE pregătesc remanierea Guvernului. Luni, cel mai probabil, va avea loc ședința Comitetului Executiv, în care remanierea se va decide, după ce Viorica Dăncilă va prezenta propria analiză. Potrivit unor surse, Nicolae Bădălău ar urma să fie vicepremier în locul lui Viorel Ștefan, vicepremier fără portofoliu.
Lia Olguța Vasilescu este primul ministru al Muncii care a reușit să finalizeze, în același mandat, două dintre cele mai importante legi: cea a salarizării unitare și cea a pensiilor. În plin proces de remaniere al guvernului condus de Viorica Dăncilă, Vasilescu va pleca de la Ministerul Muncii și va trece la cel al Dezvoltării, portofoliu deținut de vicepremierul Paul Stănescu, unul dintre semnatarii scrisorii prin care se cerea demisia lui Liviu Dragnea. Locul lui Vasilescu ar urma să fie luat de Adrian Solomon
Ecaterina Andronescu ar prelua funcția de ministru al Educației. Iulian Matache  ar putea ajunge la ministerul Transportului.
Daniel Breaz ar fi la ministerul Cercetării.
Matei Călin ar veni Ministerul Tineretului și Sportului.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat miercuri că 27 dintre secretarii de stat propuşi de PSD vor fi înlocuiţi. Argesul doreste un secretar de stat la Transporturi in persoana lui Gheorghe Mihaita. Si consilierul judetean Marius Parvu ar putea sa ii ia locul lui Bogdan Pandelica la sefia Agentiei Nationale pentru Protectia Consumatorului.

"Am finalizat evaluarea secretarilor de stat. Sunt 27 de secretari de stat care vor fi înlocuiţi din 96. Mai sunt 2-3 cazuri în care vor mai fi discuţii zilele următoare", a precizat Dragnea la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Întrebat de ce sunt înlocuiţi aceşti secretari de stat, Dragnea a spus: "Din mai multe motive".

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a mai a declarat că un congres extraordinar al partidului va fi organizat pe 10 sau pe 17 martie.

"Despre congres, 10 sau 17 martie, urmând ca în zilele următoare să identificăm în care din cele două date găsim o locaţie unde să putem să facem un congres serios. Tematica congresului este în mare cea despre care am vorbit la intrare. S-a discutat şi despre eventualitatea organizării unor alegeri pentru vicepreşedinţi. Eu le-am spus că voi fi de acord doar în situaţia în care modificăm structura Biroului Permanent Naţional şi competenţele şi modul de alegere pentru vicepreşedinţi", a spus Dragnea la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Liviu Dragnea a anunţat înaintea începerii şedinţei intenţia organizării unui congres extraordinar al partidului.

"Astăzi (miercuri - n.r.) vom avea o evaluare a activităţii secretarilor de stat şi propuneri pentru ca activitatea unora dintre ei să înceteze. Astăzi, de asemenea, voi propune colegilor din CEx convocarea unui congres extraordinar. O să încerc să vă spun şi principalele motive pentru care o să le cer asta. Asistăm de o perioadă bună de timp la dezbateri aprinse în societatea românească, care este plină de turbulenţe, dezbateri în mai multe domenii, în economie, fiscalitate, sănătate, educaţie, justiţie, salarii, pensii şi PSD trebuie să aibă o poziţie foarte bine definită în cadrul acestor dezbateri. Societatea românească, în ansamblu, trebuie să aibă nişte clarificări şi, bineînţeles, şi PSD", a declarat Dragnea înaintea începerii şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Redefinirea şi relansarea programului de guvernare se vor afla, de asemenea, pe agenda congresului.

"Vreau să eliberăm societatea românească de presiunile pe care le pun grupuri nedemocratice şi ilegitime asupra instituţiilor democratice. Vreau să ne implicăm în democratizarea societăţii româneşti şi a pune instituţiile de forţă strict în matca lor constituţională. Vreau să angajăm PSD-ul în cel mai ambiţios program de dezvoltare pe termen lung din istoria României. Acestea sunt principalele motive pe care o să le prezint colegilor mei astăzi pentru a convoca în martie congresul extraordinar al PSD", a mai declarat Dragnea.

El a adăugat că la acest congres va cere şi un vot de reconfirmare a sa în funcţia de preşedinte al partidului, iar colegii pot face şi alte propuneri pentru ordinea de zi.

Șeful de la Drumurile Naționale Pitești, Gheorghe Mihăiță, este propunerea PSD Argeș pentru un post de secretar de stat la ministerul Transporturilor. Mihăiță are o experiență de aproape 40 de ani în domeniu și, de când a devenit director la drumurile naționale, investițiile dar și mentenanța în județul nostru au avut un grad ridicat. Cu toate acestea, Gheorghe Mihăiță a declarat pentru Proarges.ro că îl onorează nominalizarea făcută, însă deocamdată este vorba doar despre o propunere, astfel că nu dorește să facă și alte comentarii, spunând că va fi doar o decizie politică și la nivel de minister. 

Vă reamintim că, deși a avut 3 propuneri pentru două ministere - Transporturi și Economie, PSD Argeș nu a obținut niciun portofoliu în cabinetul Dăncilă, deși mai bine de jumătate dintre miniștri au fost schimbați.

Proiectul de lege pentru înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii a fost finalizat şi lansat în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor, instituţia care va supraveghea Fondul. Acesta va cuprinde 27 de participaţii minoritare sau majoritare ale statului la companii profitabile, cu o valoare contabilă de circa 45 miliarde lei (10 miliarde euro).

VO: Statul român va avea calitatea de acţionar unic pe toată perioada de funcţionare a FSDI. Capitalul social al Fondului va fi format din aport în natură, reprezentat de pachetele de acţiuni, şi din aport în numerar de 1,85 miliarde lei, din care o sumă de 50 milioane lei va fi vărsată la constituire, în 2017.
Din fond fac parte mai multe companii energetice, medicale și din zona de transporturi, dar și Loteria Română și Imprimeria Română. Cele 27 de participaţii au generat în ultimii ani dividende de circa 2 miliarde lei. După crearea Fondului, dividendele acestor companii vor fi încasate de Fond. Valoarea participaţiilor urmează să fie stabilită de către evaluatori după crearea Fondului, pe baza valorii acţiunilor pa bursă, pentru companiile listate, şi a metodei activului net, pentru societăţile nelistate. Potrivit calendarului Ministerului Finanţelor, Fondul urmează să devină operaţional în 2019.

Companiile incluse în fond sunt: Engie România (la care statul român deţine 34% din acţiuni), Electrica (48,78%), Delgaz Grid (13,51%), E.ON Energie România (31,82%), Biofarm (1,16%), Chimcomplex (12,89%), OMV Petrom (20,63%), Telekom România Communications (45,99%), Antibiotice (53,02%), Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (100%), Loteria Română (100%), Societatea Naţională Aa Sării (51%) IAR SA (72,19%), Oil Terminal (59,62%), Cupru Min (100%), Unifarm (100%), Societatea Naţională a Apelor Minerale (100%), Compsnis Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime (92,3%), Compania de Investiţii pentru Turism (100%), Romgaz (70%), Hidroelectrica (80,05%), Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (80%), Nuclearelectrica (82,49%), Imprimeria Naţională (100%), Administraţia Porturilor Maritime (80%), Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (100%) şi Conpet (58,72%).


Potrivit calendarului Ministerului Finanţelor, Fondul urmează să devină operaţional în 2019. Pentru perioadă de un an şi jumătate, Fondul va avea o conducere provizorie selectată de Ministerul Finanţelor, care va reprezenta statul în raport cu Fondul. Ulterior, FDSI va avea o conducere dualistă - consiliu de supraveghere şi directorat - cu mandate pe patru ani.

"Proiectul de act normativ va avea impact asupra veniturilor bugetului de stat începând cu anul 2018 in sensul reducerii veniturilor la bugetul de stat cu valoarea dividendelor încasate de FSDI în contul acţiunilor transferate în portofoliul FSDI. Această influenţă va fi recuperată în anii următori primului an de funcţionare prin încasarea dividendelor pe care FSDI le va plăti statului, în calitate de acţionar unic potrivit hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor de repartizare a profitului şi stabilire a dividendelor", arată nota de fundamentare a proiectului de lege.
După crearea Fondului, dividendele acestor companii vor fi încasate de Fond.
"Impactul este atenuat, pentru că, iniţial, aceste dividende vor ajunge tot la stat, pănă când Fondul va începe să facă investiţii", a precizat un reprezentant al Ministerului Finanţelor.

Pagina 1 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.