Sute de oameni s-au strâns miercuri la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș, unde a avut loc parastasul de un an de la trecerea la cele veșnice a regelui Mihai I al Romaniei. Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat atat localnici, cât și oameni veniți din alte zone ale țării, mulți dintre ei purtând drapele cu stema Casei Regale a României sau portrete ale regelui Mihai I.

În prezența membrilor Casei Regale slujba de pomenire a fost oficiată  în Catedrala Arhiepiscopală, necropolă voievodală și regală,  de către  Înaltpreasfințitul  Mitropolit Nifon , Arhiepiscopul Târgoviștei, în calitate de delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Înaltpreasfințitul Iosif, mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale și Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Lângă Înalții Ierarhi s-a aflat un sobor de preoți și diaconi.

După încheierea slujbei parastasului , a fost făcută o scurtă pomenire la mormintele regelui Mihai I și al Reginei Ana, aflate în pridvorul noii Catedrale Arhiepiscopale.  Momentul a fost unul privat, în interiorul catedralei avand acces doar familia regală.

După  retragerea membrilor familiei regale, toți cei prezenți au putut să se reculeagă la mormântul regelui Mihai I.

Regele Mihai a murit pe 5 decembrie 2017, la reşedinţa sa din Elveţia, la vârsta de 96 de ani. Pe 16 decembrie 2017 a fost înmormântat în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală din Curtea de Argeş.

La un an de la tragedia din clubul Colectiv, Piteștiul încă mai pulsează în amintirea clipelor de groază. Din păcate, tot nu foarte mulți. Sâmbătă, în Piața Milea, numărul jandarmilor l-a depășit pe cel al tinerilor care au venit în stradă cu flori. Atâta doar că jandarmii nici nu au putut fi zăriți de majoritatea celor care tranzitau piața, preferând să monitorizeze totul din parcarea Prefecturii Argeș. Câteva zeci de tineri, majoritatea liceeni, fani ai Rock-ului după vestimentație, s-au strâns în urma unei acțiuni inițiate pe Facebook în Piața Milea. Au aprins lumânări în memoria celor care au pierit în incendiu și au afișat cartoane cu mesaje că morții nu au fost uitați. 

Trei tineri din Argeș au murit și cinci au fost în stare gravă în urma incendiului de la Coletiv. Valentin Fieraru, care lucra ca barman în club, Monica Tănăsoiu și Diana Elena, au murit. Alţi cinci tineri din Argeş au fost internați în stare gravă în spitalele din București. Oana Rotariu, Marius Frătoaica, din Câmpulung, Cătălin Scânteie şi soţia sa, Sanda Scânteie, tot din Câmpulung.

În urma incendiului din clubul Colectiv, unde se desfăşura concertul trupei Goodbye to Gravity, au pierit 64 de persoane, iar alte 147 au fost rănite.

 

Vineri s-a împlinit un an de la trecerea în neființă a câmpulugencei Marioara Murărescu. Realizatoarea emisiunii TEZAUR FOLCLORIC a murit la vârsta de 66 de ani, fiind a bolnavă de multă vreme. Cu un an înainte, Marioara Murărescu a fost supusă unei intervenţii de îndepărtare a unei tumori la coloana vertebrală. Totodată, ea a fost bolnavă de cancer mamar. A fost diagnosticată cu cancer la sân din 2008. Au urmat mai multe operații și ședințe de chimioterapie, pentru a ține cancerul sub control, însă, după o perioadă, acesta a revenit și a afectat și alte organe. Marioara Murărescu s-a născut pe data de 1 octombrie 1947, Câmpulung. Era cetățean de onoare al Câmpulungului, al Piteștiului și al Argeșului și Muscelului.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.