Pe măsură ce ies la iveală tot mai multe informații despre modul în care guvernul condus de Viorica Dăncilă a reușit să gestioneze finanțele țării, apar și surprize care mai de care mai neplăcute. Așa se face că preşedintele Federaţiei Române de Polo pe apă (FRP), Călin Găvruş, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că asociaţia pe care o conduce nu a avut bani să înscrie echipa naţională masculină în Liga Mondială, precizând că prin reducerea finanţării Ministerul Tineretului şi Sportului a condamnat această ramură sportivă la o situaţie fără ieşire.

Acesta a subliniat că lipsa fondurilor afectează în mod direct echipele naţionale de polo ale României, pentru că federaţia nu are bani să susţină cantonamentele şi participările la turneele de pregătire. Un exemplu este situaţia din luna iunie a acestui an, când jucătorii echipei naţionale masculine au fost trimişi concediu pentru că nu mai existau fonduri pentru a-şi continua antrenamentele. Chestorul Camerei Deputaților Andrei Gerea a reacționat după această informație: Cum situația economică, înțeleg de la dna Dăncilă că este de excepție, cum se explică, atunci, acest lucru?, a sunat întrebarea mai mult retorică a deputatului ALDE de Argeș, fost sportiv de performanță.

 

Deputatul PSD de Argeș Simona Bucura Oprescu a participat la evenimentul de lansare a candidaturii Vioricăi Dăncilă la alegerile prezidențiale. Așa cum a susținut și în conferința de presă, Simona Bucura Oprescu s-a arătat convinsă că trecerea moțiunii nu va afecta decisiv șansaele candidatului PSD de a accede în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Simona Bucura Oprescu a fost prezentă alături de colegii săi din PSD Mioveni și din PSD Argeș la evenimentul din Capitală, acolo unde Viorica Dăncilă a anunțat că va fi un președinte care va lucra permanent pentru România și că va reconecta Palatul Cotroceni la nevoile populației pentru a reda încrederea în Instituția Președintelui atât de implicată, în mandatele lui Băsescu și Iohannis, în lupte politice împotriva PSD în loc să se ocupe de reprezentarea tuturor românilor în plan intern și extern.

Sâmbătă, în prima zi de campanie electorală oficială pentru alegerile prezidențiale, a avut loc lansarea candidatului PSD. Deputatul PSD de Argeș Mircea Drăghici s-a arătat încrezător în evoluția PSD la aceste alegeri. Au reușit să treacă o moțiune de cenzură datorită trădărilor. Nu este o problemă majoră. PSD a dorit să continue guvernarea pentru a pune în aplicare măsurile promise, așa cum a făcut și până acum. Noi ne-am asumat responsabilitatea. Să vedem cum vor reuși ceilalți să facă ceva pentru țară și dacă vor reuși să păstreze măcar creșterea economică impusă de guvernarea PSD. Cred că perioada următoarea va fi determinantă și românii vor înțelege ce partid este unul responsabil și care sunt partidele care au încercat să facă din această moțiune de cenzură un joc politic din campania pentru președinție. Sunt convins că Viorica Dăncilă, candidatul PSD, va intra în turul al doilea și că, o dată intrată în finală, va reuși să devină și prima femeie președinte, a subliniat Mircea Drăghici, după evenimentul de lansare.

Viorica Dăncilă, preşedintele PSD, a declarat că îşi propune ca şef al statului să transforme instituţia preşedintelui şi Administraţia Prezidenţială într-un simbol al transparenţei şi al bunei-credinţe.

“Candidez pentru că am credinţa unei schimbări profunde care trebuie să aibă loc de la nivelul instituţiei şefului statului spre celelalte instituţii şi am credinţa că va veni momentul ca o femeie să primească şansa să aducă echilibru, un echilibru între instituţii necesar bunăstării oamenilor. Lupta pe care o dau acum este pentru fiecare român care ar vrea să trăiască în pace, care ar vrea un trai mai bun şi care vrea stabilitate şi siguranţă pentru ţara sa. Preşedinţia României a fost prea mult timp un turn de fildeş, în care aleşii s-au ascuns de popor, a fost un buncăr al intereselor obscure şi al jocurilor de culise. Îmi doresc să transform instituţia preşedintelui şi Administraţia Prezidenţială într-un simbol al transparenţei şi al bunei-credinţe. Am 10 principii de la care nu mă voi dezice, care vor sta pe masa dialogului atât cu partenerii interni, cât şi cu cei internaţionali, sunt parte a viziunii mele pentru România şi alcătuiesc credinţa mea. Voi lucra pentru o societate în care nimeni nu e lăsat în urmă, voi susţine incluziunea socială reală, inclusiv la nivel economic şi cultural ”, a afirmat Viorica Dăncilă, sâmbătă, la evenimentul de lansare a candidaturii sale la alegerile prezidenţiale.

Astăzi, a fost inaugurat, la Mioveni, primul spital de stat construit de la zero în ultimii 30 de ani. O performanță notabilă, în contextul în care, în perioada guvernării Boc, se punea problema închiderii de spitale, inclusiv în Argeș. După 7 ani de muncă, proiectul a fost fost finalizat. Premierul Viorica Dăncilă, ministrul Sănătății Sorina Pintea, conducerea administrativă a județului, președintele interimar al Senatului Șerban Valeca, deputații Mircea Drăghici și Simona Bucura Oprescu dar și ceilalți parlamentari de Argeș și lideri politici din județ, zeci de primari și mii de oameni au venit ca să vadă minunea. Noul spital de la Mioveni a costat, la cheie, cu dotări cu tot, aproximativ 70 de milioane de euro, finanţarea fiind asigurată prin programul PNDL şi din bugetul autorităţilor locale din Mioveni. Noul spital are şase etaje şi este dotat inclusiv cu compartiment de Primiri Urgenţe şi de Terapie Intensivă şi bloc operator cu patru săli de operaţie Spitalul urmează să fie deschis pentru pacienți din luna decembrie, în funcție de finalizarea procedurilor necesare după această recepție și a avizelor necesare funcţionării unităţii medicale şi să angajeze medici pe posturile libere. Locuitorii din Mioveni și împrejurimi au vizitat și ei, după delegația oficială, interiorul spitalului, până la etajul 1.

Poate că cea mai corectă apreciere făcută pentru primarul Ion Georgescu și cei prezenți la eveniment a făcut-o ÎPS Calinic Argeșeanul, cel care a și binecuvântat noul spital, pe care l-a caracterizat drept o catedrală a mântuirii trupurilor. Consiliul de administrație al spitalului va  avea, în perioada următoare, dificila misiune de a-l popula și cu medici și personal nemedical pe măsura dotărilor. Spitalul are 250 de paturi şi un adăpost antiatomic cu o capacitate de 100 de locuri. Spitalul de la Mioveni este proiectat să reziste la un cutremur de până la 9,4 grade pe scara Richter. Spitalul de la Mioveni poate funcţiona independent timp de 48 de ore în cazul unei avarii, având două generatoare şi două UPS-uri. Unitatea de Primiri Urgențe poate face față unui flux de 4 ambulanțe simultan.

Construirea noului spital orășenesc, conform celor mai exigente norme europene în domeniu – dotat cu aparatură medicală de top și unde se vor implementa tehnologii medicale moderne- reprezintă cel mai important proiect realizat în Mioveni, în cei 30 de ani de existență ai acestui oraș industrial.

Lucrările la acest obiectiv au început în martie 2016, fiind executate de asocierea MEDICONS formată din Guerrato SPA, SC Medicare Technics SA, ITAL TBS Telematic&Biomedical Services S.P.A, SC Editronic International SRL și SC Eyecon Medical SRL, iar proiectul a fost realizat de Doset Impex SRL din Timișoara.

Spitalul are subsol, parter și 6 etaje, 250 de paturi, 6 secții și compartimente specializate fiind dotat cu angiograf pentru intervenții cardio-vasculare, aparatură de radiologie la cel mai înalt nivel cu rezonanță magnetică nucleară, computer tomograf, aparate de radiologie fixă și mobile, echipamente pentru intervenții minim invazive, dar și cu echipamente și sisteme moderne de ventilație, de filtrare și transport aer către fiecare etaj, separat.

 

Unitatea medicală cuprinde șase secții cu următoarele specialități medicale:

1.Secția Medicină Internă I – 25 de paturi

2.Secția Medicină Internă II – 59 de paturi:

• Medicină internă – 11 paturi;

• Compartiment Gastroenterologie – 12 paturi;

• Compartiment Cardiologie – 12 paturi;

• Compartiment Neurologie – 12 paturi;

• Compartiment Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice – 6 paturi;

• Compartiment Endocrinologie – 6 paturi.

3.Secția Pediatrie – 32 de paturi;

4.Secția Chirurgie Generală – 39 de paturi:

• Chirurgie Generală – 15 paturi;

• Compartiment Urologie – 6 paturi;

• Compartiment ORL – 6 paturi;

• Compartiment Chirurgie Vasculară – 6 paturi;

• Compartiment Ortopedie și Traumatologie – 6 paturi.

5.Secția de Obstetrică-Ginecologie – 36 paturi;

6.Secția recuperare, medicină fizică și balneologie – 30 de paturi;

 Compartiment Neonatologie – 11 paturi;

 Compartiment ATI cu UTS – 12 paturi;

 Compartiment Radiologie Intervențională – 6 paturi;

 Unitate Primiri Urgențe ;

 Spitalizare de zi – 10 paturi;

 Farmacie;

 Sterilizare;

 3 săli de operație

 2 laboratoare analize medicale;

 Laborator de anatomie patologică;

 Compartiment de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale;

 Compartiment imagistică medicală;

 Compartiment de cardiologie și radiologie intervențională;

 Compartiment de recuperare, medicină internă și balneologie (bază de tratament);

 Cabinet de planificare familială;

 Compartiment de evaluare și statistică medicală;

Ambulatoriu de specialitate în incinta spitalului(Bulevardul Dacia, nr.131A) cu următoarele specializări:

• Medicină internă;

• Pediatrie;

• Obstetrică – Ginecologie;

• Chirurgie Generală;

• Urologie;

• Gastroenterologie;

• Cardiologie;

• Neurologie;

• ORL;

• Ortopedie;

• Endocrinologie;

• Diabet;

• Oftalmologie;

• Medicină complementară și alternativă;

• Medicina Muncii.

Ambulatoriu cu cabinete în incinta Policlinicii Mioveni (strada Cărănești, nr.1) cu următoarele specializari:

• Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie;

• Psihiatrie

Structura tehnică a spitalului

Subsol – Laborator Anatomie Patologică, prosectura, spălătorie, uscătorie şi bucătărie;

Parter – Unitate Primiri Urgențe (U.P.U.), laborator de Radiologie și Imagistică Medicală (RMN, CT, RX), Ambulatoriu de Specialitate , sală de operații (Angiograf);

Etajul I – Bloc operator cu trei săli de operaţie, compartiment Radiologie Interventională și Chirurgie Vasculară, compartiment ATI;

Etajul II – două săli de naşteri, o sală de operații (cezariene), şi un compartiment de neonatologie cu ATI;

Etajul III – Secție de Pediatrie și compartimente de Endocrinologie, Diabetologie, Ginecologie;

Etajul IV – Secție de Medicină Internă cu compartimentele de Cardiologie, Gastroenterologie, Neurologie;

Etajul V – Secție de Chirurgie cu compartimentele Urologie, ORL, Ortopedie, Cardiologie, Chirurgie Generală;

Etajul VI – Spații tehnice, farmacie și birouri administrative.

Construcția în sine, proiectarea și circuitele din blocul operator fac în așa fel încât orice risc de infecție nosocomială să fie redus la zero. Suprafețele sunt ușor de dezinfectat și de întreținut. Manevrabilitatea ușilor de acces și a echipamentelor, instalația de ventilație și climatizare reduc aproape de zero riscul de infecții nosocomiale.

Pentru limitarea accesului persoanelor neautorizate, a membrilor familiilor pacienților, pentru evitarea contaminării cu viruși și bacterii care pot fi purtate de persoanele din afara spitalului, fiecare intrare în secţiile spitalului este separate de celelalte prin uşi cu dispozitive electronice de control acces și filtre de siguranță, monitorizate video, precum și cu sistem de ventilație propriu cu aport de aer proaspăt, care filtrează aerul la o puritate de 99,99% datorită sistemului avansat HEPA.

Având în vedere că în orașul Mioveni își desfășoară activitatea și platforma nucleară ICN-FCN, spitalul a fost dotat cu o cameră specială de decontaminare și un adăpost antiatomic de 225 metri pătraţi, cu o capacitate de 100 persoane. În caz de urgențe majore sau alte pericole, spitalul are 11 căi de evacuare pentru personal și pacienți, dintre care patru la subsol.

Totodată, se regăsesec două generatoare şi două UPS-uri care vor asigura funcţionarea pentru 48 de ore în caz de avarie, fără să fie afectată activitatea.

Spitalul a fost conceput să reziste şi la cutremure de până la 9,4 grade pe scara Richter.

Date statistice

Datele statistice ale noului spital sunt impresionante:

– Volum clădire – 66.382 mc;

– Suprafață construită clădire – 17.448,54 mp;

– Pământ excavat – 50.000 m3;

– Oțel beton – 1.354.844 kg;

– Beton -12.479 m3;

– Conducte de apă – 14.400 m;

– Conducte de canalizare – 14.111 m;

– Cabluri pentru energie electrică( interior) – 89.144 m;

– Cabluri pentru energie electrică (exterior) – 4.088 m;

– Cabluri pentru energie electrică (priză și forță) – 191.168 m;

– Cabluri pentru energie electrică (distribuție) – 46.274 m;

– Cabluri pentru energie electrică (curenți slabi) – 118.000 m;

– Conducte de ventilație – 14.600 m2;

– Conducte termice – 21.000 m;

– Conducte distribuție încălzire-răcire – 3.400 m;

– Conductă de cupru medical pentru instalații fluide medicale -7.000 m;

– 92.000 de ambutisări și peste 42.000 de sudori la țevi de diametru mic.

– 9.7 km de sisteme de ventilație care funcționează independent pe fiecare încăpere;

– 8 lifturi de mare capacitate, cu destinații speciale pentru urgențe, pacienți, personal medical, vizitatori, instrumentar medical etc.

– trei surse de alimentare cu energie electrică, dintre care două din rețeaua națională și una independentă – generator care poate funcționa la capacitatea maximă a spitalului timp de 48 ore;

– panouri solare de 150 KW care pot asigura 25% din consumul zilnic de apă apă caldă al spitalului;

– 4 săli de operație care pot funcționa simultan;

– Unitate de Primiri Urgențe care poate prelua 4 ambulanțe simultan;

– paturi speciale automatizate pentru pacienți

Costurile finale ale acestei investiții se ridică la peste 60 de milioane de euro, din care aproximativ 20 de milioane de euro au făcut obiectul unei finanțări prin PNDL II, iar 4 milioane de euro s-au alocat din Fondul de Rezervă al Guvernului României.

Realizarea acestui important proiect a fost posibilă ca urmare a eforturilor administrației locale de la Mioveni care a asigurat din bugetul orașului aproximativ 36 de milioane de euro.

De asemenea, Automobile Dacia- Renault s-a implicat în dotarea Secției de Pediatrie cu echipamente specifice și amenajarea a două camere de recreere pentru copii.

 

 

Încă un român mort într-un atac al talibanilor la Kabul. Este una dintre victimele atentatului care a avut loc dimineaţă în apropierea zonei unde se află cartierului general NATO, mai multe ambasade, printre care şi cea americană, dar şi clădiri guvernamentale. Atentatul s-a soldat cu peste 10 morţi şi 40 de răniţi. A fost comis cu o maşina capcană şi l-au revendicat imediat talibanii, care afirmă că au avut drept ţintă vehicule cu străini. În urmă cu trei zile, un alt român, angajat al ambasadei române la Kabul şi-a pierdut viaţa într-un atac terorist revendicat de către talibani. Atacul a vizat campusului din Kabul în care se află şi ambasada României. Sediul misiunii diplomatice este distrus în proporţie de 80 la sută şi tot personalul va fi adus la Bucureşti.

Ministerul Apărării anunță că un militarul român a murit, joi, în Afganistan, în timpul unei misiuni de patrulare mixtă în apropiere de Green Zone din Kabul.

„Un militar român şi-a pierdut viaţa astăzi, 5 septembrie, în jurul orei 11.40, ora României, în Afganistan, în timpul executării unei misiuni de patrulare mixtă în apropiere de Green Zone din Kabul”, anunță Ministerul Apărării, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, informații suplimentare referitoare la identitatea militarului vor fi difuzate după anunțarea familiei acestuia, conform procedurilor în vigoare.

„Conducerea Ministerului Apărării Naţionale își exprimă regretul pentru moartea militarului român și este alături de familia îndoliată”, mai arată MApN.
O mașină încărcată cu explozibil a fost detonată joi în estul capitalei afgane Kabul, în apropierea zonei în care se află misiunile diplomatice străine, printre care ambasada Statelor Unite și sediul misiunii NATO, au anunțat oficialii locali, citați de Associated Press. Cel puțin 10 persoane au murit și 40 au fost rănite, a transmis directorul spitalului la care au fost transportate victimele.

Soldatul român care a murit în urma atentatului produs joi dimineață în Kabul este caporalul Cipirian-Ștefan Polschi în vârstă de 38 de ani și tată a doi copii, a anunțat MAPN. El era șofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul, informează Ministerul Apărării Naţionale șoi se afla la a treia misiune în Afganistan. 

Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, a semnat ordinul de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a lui Cipirian-Ștefan Polschi și a înaintat Președintelui României propunerea de a-i conferi Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Premierul Viorica Dăncilă a postat pe Facebook un mesaj de condoleanţe.

"Condoleanțe familiei soldatului român căzut astăzi la Kabul și tuturor celor care au pierdut pe cineva. Este încă o tragedie, încă un eveniment cumplit care ne îndurerează, ne zdruncină, dar ne și obligă, în egală măsură, să continuăm să condamnăm și să luptăm cu toate forțele împotriva terorismului, acest flagel menit să semene ură și teamă. Sunt cu sufletul alături de cei aflați în durere și reiterez ferm sprijinul Guvernului României pentru acțiunile de instaurare a păcii și stabilității în Afganistan", a scris premierul pe reţeaua de socializare.

Şi președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de condoleanțe, în urma atacului terorist comis la Kabul, Afganistan, soldat cu decesul unui militar român: „Îmi exprim întreaga compasiune pentru pierderea vieții militarului român, care a decedat, în această dimineață, în Kabul, Afganistan, în urma unui atentat terorist executat cu un dispozitiv exploziv improvizat asupra autovehiculului pe care-l conducea.

Armata României este și va continua să fie o instituție fundamentală a națiunii noastre, care merită recunoștința și prețuirea tuturor românilor și care-și va face în continuare datoria, alături de aliații și partenerii noștri, pentru menținerea păcii și securității internaționale.

Prezența militarilor români în Afganistan, ca și în alte teatre de operații, este o dovadă a statutului României de furnizor de securitate și stabilitate și o componentă importantă a apartenenței noastre la comunitatea euroatlantică.

Transmit condoleanțe familiei îndoliate și le sunt alături în aceste momente dureroase.”

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.