Video! ALDE Pitești l-a adus pe Moș Nicolae la Clubul de Fotbal Nicolae Dobrin

Moș Nicolae a venit la sportivii clubului de fotbal “Nicolae Dobrin“. Chiar în seara în care Moșul se pregătea să ajungă la fiecare copil cuminte, cei 50 de fotbaliști antrenați de Mădălin Enache, au primit cadouri din partea ALDE Pitești, prin președintele Cătălin Gherzan.
Trebuie menționat că tinerii fotbaliști de la clubul lui Nicolae Dobrin au fost sprijiniți de-a lungul timpului de Eduard Florea, iar după ce acesta a devenit vicepreședinte ALDE Pitești și filiala municipală a decis să se implice mult mai activ pentru a contribui la dezvoltarea clubului de suflet al lui Nicolae Dobrin, club condus acum de Gica Dobrin.
“Am spus că susținem sportul în Pitești și nu ne-am oprit doar la declarații. Cu sprijinul unor investitori privați, noi, cei de la ALDE Pitești, am dorit să facem o surpriză micilor fotbaliști de la clubul de suflet al lui Nicolae Dobrin. Apreciem eforturile depuse de Gica Dobrin și suntem alături de echipa tehnică, iar acum am vrut să le aducem o mică bucurie acestor copii care iubesc și practică sportul”, a subliniat președintele ALDE Pitești, Cătălin Gherzan.
La rândul său, antrenorul Mădălin Enache a arătat că obiectivul clubului de fotbal, care recent a trecut printr-o reorganizare, este unul îndrăzneț. ”Activitatea se desfășoară după un program bine stabilit. Școala de fotbal <<Nicolae Dobrin>> a fost înființată în anul 2000 și nu a fost desființată niciodată. Avem o datorie morală să ducem mai departe școala și spiritul lui Nicolae Dobrin. În vara aceasta, Școala a dat către alte cluburi în jur de 150 de jucători. Acum am plecat practic de la zero, dar avem deja 50 de copii. Avem în plan să mărim efectivul de copii și numărul de antrenori. Cu sprijinul celor care vor veni lângă noi vrem să dezvoltăm foarte mult această școală, exact așa cum era pe vremea lui Gicu Dobrin”.  
Gica Dobrin a accentuat faptul că își dorește ca începând cu anul viitor să întărească clubul de fotbal și în cadrul echipei tehnice și cu noi copii.  
”Chiar a fost o seară minunată. Sunt fericită că am reușit să ne reorganizăm. Avem un antrenor și oameni minunați alături. Îl cunosc de ceva timp pe domnul Eduard Florea, sunt bucuroasă că acum a venit mult mai mult aproape de noi și mă simt mai puternică. Sunt bucuroasă că am reușit să facem acești copii fericiți.
Copiii aceștia au venit să învețe fotbal de dragul lui Nicolae Dobrin. Sper ca în curând să avem mai mulți copii. Îi mulțumesc lui Dumnezeu și celor cu care am pornit la acest drum în care avem un obiectiv mult mai îndrăzneț”, a subliniat Gica Dobrin, soția marelui Nicolae Dobrin.

Sursa Video: Pro Media TV

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.