Organizația ALDE București este extrem de activă de când la conducerea ei a fost numit deputatul de Argeș Andrei Gerea. După cum se știe, ALDE i-a solicitat lui Gerea să se ocupe de organizațiile din Constanța și…
 Trezorierul social-democraţilor, Mircea Drăghici, a precizat luni că nu mai candidează pentru preşedinţia Autorităţii Electorale Permanente (AEP) deoarece partidul i-a dat o sarcină mult mai grea, şi anume coordonarea campaniilor electorale, pentru că nu avea cine să-i…
 Cei trei candidaţi pentru funcţia de procuror şef european urmează să fie audiaţi astăzi de Comisia pentru libertăţi Civile şi cea de Buget-Finanţe a Parlamentului European, moment decisiv pentru desemnarea propunerii finale, care va fi înaintată mâine…
Mega - licitația de aproape 90 de milioane de euro de la hidrocentrala de la barajul Vidraru ar putea fi atribuită până la sfârșitul anului. Zeci de companii străine și din țară sunt interesate de această lucrare…
Secretarul de stat în ministerul Energiei, Robert Tudorache, este susținut de ALDE Argeș pentru o candidatură la europarlamentare. Președintele ALDE Pitești va afla miercuri ce poziție va ocupa pe lista ALDE. Acesta a subliniat că a prezentat…
Schimbare de ultimă oră pe scena politică. Secretarul Camerei Deputaților, argeșeanul Mircea Drăghici nu va mai merge la conducerea AEP. Conducerea PSD i-a solicitat și a fost numit șef de campanie al partidului pentru următoarea scrutinuri electorale.…
PSD ia în calcul să nu-l mai propună la șefia AEP pe trezorierul partidului, deputatul de Argeș Mircea Drăghici, conform stiripesurse.ro Pentru șefia AEP se va face o nouă propunere: surse din partid spun că la șefia…
Ministrul Energiei, Anton Anton, a sosit în Argeș, fiind însoțit de secretarul de stat Robert Tudorache, președintele ALDE Pitești. Delegația de la ministerul Energiei a fost primită la sediul administrativ județean de prefectul Emilian Dragnea, președintele CJ…
Aproximativ 10.000 de oameni au protestat la București, în fața Guvernului, dar și în alte orașe din țară, față de ordonanța nr.7/2019, inițiată de ministrul Tudorel Toader, care a modificat legile Justiției. Manifestanții își exprimă susținerea față…
Ministrul Energiei, Anton Anton va efectua luni, 25 februarie, o vizită de lucru în județul Argeș. Cu această ocazie, ministrul va avea, la ora 9, o întâlnire cu oficialitățile județului și o serie de vizite la obiective…
PSD Argeș a aprobat, prin votul Comitetului Executiv, propunerea în persoana Gabrielei Zoană pentru o candidatură pe un loc eligibil la Parlamentul European. Urmează ca și în cadrul Regiunii Sud Muntenia (care a ajuns să fie reprezentantă…
Vicepreședintele ALDE Andrei Gerea susține că decizia lui Klaus Iohannis de a atacat la Curtea Constituțională legea bugetului pe anul acesta este exclusiv un demers care face parte din acțiunile de camapnie electorală pentru președinție. Chestorul Camerei…
Fostul președinte PDL Argeș Cristian Boureanu rămâne sub control judiciar încă 30 de zile. Decizia i-a fost transmisă astăzi, după ce fostul deputat de Argeș a ajuns la DNA. DNA a anunţat anul trecut că a fost…
Presedintele Romaniei a anuntat, vineri, ca nu va promulga legea bugetul, folosind sintagma "bugetul rusinii nationale". Klaus Iohannis a anuntat ca va sesiza astazi CCR, existand aspecte de neconstitutionalitate in legea."Cum sa lucreze primariile, cum sa isi…
Conducerea ALDE se află în vizită de lucru la Oradea, la invitația președintelui ALDE Bihor, Ciprian Blejan. Vicepreședintele ALDE, chestorul Camerei Deputaților Andrei Gerea, împreună cu vicepreședintele CJ Argeș Simona Brătulescu, președintele Ligii Aleșilor Locali ai ALDE,…
Abia ce a apărut informația că Mircea Drăghici ar urma să ajungă președintele AEP, grație susținerii PSD, ALDE, UDMR și a minorităților, că oficina Hotnews a anunțat că DNA ar ancheta modul în care PSD a cheltuit…
Deputatul de Argeș Mircea Drăghici va fi propus de PSD pentru funcția de președintel al Autorității Electorale Permanent (AEP), potrivit unei decizii luate de social-democrați în ședința de marți a CEx. În urma discuțiilor politice, Mircea Drăghici…
Președintele PSD Argeș Șerban Valeca a susținut că nu poate fi bănuit nicio clipă de neloialitate față de organizație referindu-se la revolta din PSD Pitești. El a susținut că nu crede că Braia a fost susținut de…
Deputatul PSD de Argeș Mircea Drăghici a declarat că îşi depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi depinde de Parlament dacă va fi validat, menţionând că i se pare normal să ocupe…
Astăzi, de la ora 17.00, va avea loc şedinţa publică ordinară a Consiliului Local Mioveni. Vor fi discutate, printre altele, aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciilor Sociale la nivelul orașului, a rețelei școlare a unităților de învățământ…

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.