Video! IMPLEMENTAREA DOSARULUI DE ÎNGRIJIRE-ACTIVITATE DE INTERES PENTRU ASISTENȚII MEDICALI

By Proarges.ro Februarie 09, 2020 161

Joi, 6 februarie, asistenții medicali argeșeni aflați în poziții de management, au răspuns invitației Ordinului Asistenților Medicali Argeș de a participa la evenimentul de deschidere al campaniei ”Anul 2020-Anul Internațional al Asistentului Medical și Moașei”.

Invitat special al evenimentului a fost doamna Ecaterina Gogel, profesor-instructor la Școala Postliceală Sanitară ”Ion Cantacuzino” din Pitești.

Agenda evenimentului a cuprins:
・ Asistentul medical, de la Florance Nightingale, în sec XXI –・File de istorie ale profesiei de asistent medical – speaker Nelli Homeghiu, vicepreședinte OAMGMAMR Argeș
・ Reglementarea profesiei de asistent medical în România, în contextul legislației europene – Evoluția profesiei de asistent medical, de la o profesie vocațională către o profesie complexă –・speaker Estera Stămoiu, președinte OAMGMAMR Argeș
・ Asistenții medicali argeșeni, resursă esențială în abordarea unei game largi de probleme de sănătate – speaker Ioan Dumitrașcu, vicepreședinte OAMGMAMR Argeș
・ Agenda de activități a campaniei –・speaker Clelia Florea, director Departament programe dezoltare organizațională OAMGMAMR Argeș

Planul de îngrijiri – instrument cheie al independenței și identității profesionale a asistentului medical – Necesitate pentru exercitarea exclusivă a competențelor profesionale, precum și pentru a facilita îngrijirea bazată pe dovezi, a înregistra și cuntifica nivelul de îngrijire acordat, a asigura continuitatea planificată a îngrijirilor în vederea asigurării unui nivel crescut de calitate a îngrijirilor într-un mediu de siguranță pentru pacienți – speaker Ecaterina Gogel, profesor-instructor Școala Postliceală Sanitară ”Ion Cantacuzino”.

În cuvântul de deschidere, doamna Estera Stămoiu, președinte al Ordinului Asistenților Medicali Argeș, a declarat:

”€Sunt convinsă că la linia de start a campaniei, prin dumneavoastră, cei prezenți, sunt alături de noi toți asistenții medicali argeșeni. Anul 2020 va fi un maraton de acțiuni ale organizației profesionale, iar la linia de sosire ne dorim să ieșim câștigători printr-o profesie și un statut profesional mai întărit, mai consolidat, și nu în ultimul rând, cu identificarea unor soluții la problematici întâlnite în exercitarea profesiei noastre.

În centrul dezbaterii s-a aflat implementarea Dosarului de îngrijire, provocare actuală pentru asistenții medicali, document de referință care însumează toate informațiile și intervențiile asistentului medical în relația de îngrijire a pacientului.

Organizația profesională și-a propus ca asistenții medicali să cunoască și să conștientizeze beneficiile implementării planului de îngrijire, să înțeleagă și să integreze acest concept în practica medicală, să identifice o abordare și o viziune a conceptului Virginiei Henderson în vederea utilizării eficiente a acestui instrument, să identifice barierele și obstacolele pe care le au asistenții în implementarea planului de îngrijire, cât și măsuri și acțiuni necesare pentru ca acest instrument de profesionalizare a activității de îngrijire să devină o realitate.

Au prezentat modele de planuri de îngrijire Irina Georgescu-director de îngrijiri, Țânțu Monica-asistent șef, Adela Silveanu-director de îngrijiri, Ecaterina Lungu-asistent șef, Carmen Zamfir-asistent coordonator, Aida Cheche-director de îngrijiri, și, nu în ultimul rând, profesor-instructor Ecaterina Gogel. Dascăl al multor generații de asistenți medicali, doamna Gogel a încurajat asistenții medicali în abordarea îngrijirilor în baza procesului de nursing. A subliniat că dosarul de îngrijire este un instrument fundamental, care poate fi utilizat și dezvoltat eficient, atât în beneficiul asistenților meedicali, cât mai ales, în beneficiul pacienților.

Asistenții medicali prezenți au manifestat un interes crescut legat de acest subiect supus dezbaterii, prezentările fiind foarte utile în vederea înțelegerii și integrării procesului de nursing în actul medical.

Ca principal obstacol în implementarea dosarului de îngrijire, participanții au identificat numărul insuficient de personal pentru stabilirea și gestionarea dosarului de îngrijire.
Având în vedere concluziile acestei întâlniri, organizația profesională vizează în continuare acțiuni de sensibilizare a personalului asistent medical prin derularea de ateliere-curs cu privire la implementarea dosarului de îngrijire, efectuarea unui studiu privind volumul de muncă necesar pentru gestionarea dosarului de îngrijire, precum și propuneri de îmbunătățire privind cadrul legislativ referitor la normarea personalului medical.

Sursa Video: PROMEDIATV.RO

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.