Vineri, 29 noiembrie, la Spitalul de Pediatrie Pitești, aniversarea a 35 de ani de la înființarea unității sanitare destinate copiilor argeșeni a fost completată de un dublu eveniment – prezentarea noului echipament de rezonanță magnetică RMN intrat în dotarea spitalului, precum și semnarea a două contracte de finanțare extrem de importante pentru dezvoltarea actului medical în județul Argeș și implicit în regiunea Sud Muntenia.

Echipamentul de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) ce a intrat în dotarea Spitalului de Pediatrie Pitești a fost achiziționat de Ministerul Sănătății, valoarea echipamentului fiind de 658.653 euro, la care s-au adăugat lucrările de amenajare a spațiului, precum și alte dotări, finanțate din fonduri proprii, suma totală ridicându-se la 493.303,01 lei.

Totodată, în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală au mai fost achiziționate și un ecograf multidisciplinar și un echipament de radiologie grafie/scopie, în valoare de 189.805 lei, respectiv 1.398.250  lei.

Prin aceste investiții, Spitalul de Pediatrie Pitești a devenit una dintre cele mai moderne unități sanitare destinate copiilor din regiune, după ce, în urmă cu doi ani, spitalul a fost dotat și cu un computer tomograf.

Sursa video:

PromediaTV.ro

Miercuri, 3 iulie, la Consiliul Județean Argeș, în prezența președintelui Dan Manu, Liviu Gabriel Mușat, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, și Ionel Moloiu, primarul comunei Hârsești, au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Grădinița cu Program Normal Hârsești, județul Argeș”.
 Prin acest demers, Primăria Comunei Hârsești beneficiază de finanțare nerambursabilă pentru îmbunătățirea calității infrastructurii educaționale aferente Grădiniței cu Program Normal Hârsești, astfel încât celor 43 de preșcolarilor să li se asigure un proces educațional la standarde europene. În vederea atingerii acestui obiectiv vor fi realizate lucrări de reabilitare, modernizare și extindere a corpului de clădire existent, ce vor avea ca rezultat creșterea nivelului de confort și siguranță al copiilor. De asemenea, prin dotările ce urmează a fi efectuate, se va asigura o infrastructură modernă, integrată.
Cu o perioadă de implementare de 30 de luni, începând cu 29 martie 2018, proiectul are o valoare totală de 1.449.456,87 lei, din care peste 1,2 milioane de lei sunt alocați din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, aproximativ 187 de mii de lei provin din bugetul de stat, în timp ce peste 28 de mii de lei constituie cofinanțarea beneficiarului.
Aplicația a fost depusă spre finanțare prin Regio (Programul Operațional Regional 2014 -2020), Axa prioritară 10 – „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritatea de investiții 10.1 – „Investițiile în educație și formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare”, Obiectiv specific 10.1 – „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”, apel dedicat învățământului antepreșcolar și preșcolar, Operațiunea A.
În prezent, în regiunea Sud Muntenia s-au înregistrat 1.170 de proiecte (inclusiv aplicațiile din cadrul SUERD), prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile de peste 7,8 miliarde de lei. La nivelul județului Argeș, au fost depuse 244 de aplicații de către solicitanții de fonduri Regio, având o valoare solicitată de peste un miliard de lei. Dintre acestea, cele șase proiecte înregistrate în cadrul Axei prioritare 10, solicită fonduri de peste 33 de milioane de lei.
 

CJ Argeș a semnat astăzi contractul de finanțare pentru DJ 503, catalogat de președintele CJ Argeș Dan Manu drept "cel mai mare proiect din istoria post-decembristă, cu o lungime de 42 de km și o finanțare de aproape 100 de milioane lei. S-a chemat drumul armatelor, pentru că era folosit din vremea romană de la Dunăre spre centrul țării".
Al doilea contract vizează construirea a patru locuințe individualizate și un centru de zi pentru copiii instituționalizați prin Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș. 
Al treilea contract este pentru Unitatea de Primiri-Urgențe de la Spitalul Județean Argeș (cca 10 milioane lei) - extinderea unității de primiri-urgențe.    
Al patrulea contract este pentru anveloparea a 5 blocuri în Topoloveni. Din cele 18 blocuri pentru anvelopare, au mai rămas 13 în întregul oraș, după cum a explicat primarul Gheorghiță Boțârcă."Vreau să aduc mulțumiri pentru modul în care s-a lucrat cu ADR Sud Muntenia și pentru colaborarea cu ministerul Dezvoltării".

În prezența președintelui ADR Sud Muntenia, Liviu Mușat, a conducerii județului Argeș și a vicepremierului Daniel Suciu, au fost semnate mai multe contracte în județ:

* ”Modernizare DJ 503 limita județului Dâmbovița – Slobozia – Rociu – Oarja – Cătanele (DJ 702G – km. 3-824) km. 98+000 – 140+034 (42,034 km.) în județul Argeș” – valoarea totală: 99,818,008.40 lei (beneficiar: Consiliul Județean Argeș)

* ”Extindere și dotare spații Urgență și amenajări incintă Spital Județean de Urgență Pitești” - valoarea totală: 10,422,816.26 lei (beneficiar: Consiliul Județean Argeș)

* ”Complex de 4 Locuințe protejate și Centru de zi, comuna Ciofângeni, județul Argeș”- valoarea totală: 5,692,228.73 lei (beneficiar: DGASPC Argeș)

* "Eficientizarea energetică a clădirilor rezidențiale aflate în zona Calea București din orașul Topoloveni” – valoarea totală: 4,440,821.50 lei (beneficiar: Primăria Orașului Topoloveni)

 

”Pentru noi nu a contat coloratura politică, a contat interesul cetățeanului și modernizarea staului românesc. Am pornit mandatul cu 80 de toalete în curte în școlile din mediul rural, acum mai avem 15 și le vom termina și pe acestea” - Dan Manu. 

Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării: "Contractele pe care le semnăm astăzi sunt în valoare de 34 de milioane de euro. În această dimineață am mai semnat un contract, la Curtea de Argeș, în valoare de aproape 41 milioane de lei. Să știți că nu e o mare surpriză că ministrul dezvoltării regionale merge pe teren. De două luni de zile sunt peste tot în țară pentru că administrația se face la dvs, la primari acasă, iar un ministru tânăr ca mine are multe de învățat de la primari. Într-o perioadă foarte apropiată voi semna și contractul pentru Bazinul Olimpic din Pitești".

Vicepremierul Daniel Suciu a menționat că PNDL este cel mai de succes program guvernamental, fiind vorba de investiții în valoare de 1,3 miliarde de lei în toată țara. El a criticat opoziția care cere oprirea programului și a întrebat primarii din Argeș dacă ar fi de acord cu acest gest. Oficialul a menționat că bugetul de investiții pentru anul acesta este de 10 ori mai mare decât bugetul pe anul trecut: Mă bucur că sunt în sală primari de la toate partidele. Atât de mult se vorbește în spațiul public despre PNDL, încât vreau să vă întreb dacă acest program trebuie oprit, așa cum cer anumite partide. 

Până în 2012, fiecare primar trebuia să meargă la vreo 4 programe guvernamentale. Din 2012, acestea s-au unit într-unul singur, deja celebrul Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL) care a fost creat și imprementat de fostul vicepremier Liviu Dragnea. Astăzi sunt finanțate proiecte în valoare de 47 miliarde lei, peste 10 miliarde euro, în 12681 obiective de investiții. Sunt cumva puține? Cred că nu. Asta înseamnă o medie de 4 proiecte de investiții pe PNDL pe fiecare localitate din țară. 

Finanțări de 1,3 miliarde lei (232 de proiete) sunt numai în Argeș și sunt finanțate integral și nu am auzit până acum pe niciun primar să se plângă de rapiditatea prin care acest minister și guvernul își respectă obligațiile de plată.

Astăzi implementăm 106 obiective de apă și canal, 41 de școli, 41 drumuri, 10 unități sanitare, peste 20 de poduri. Vă rog să puneți în paranteză ce se minte despre lipsa de investiții în sistemul sanitar. Doar în Argeș, prin PNDL avem cele mai mari investiții în sănătate: spitalul de la Mioveni (93 de milioane de lei de la minister), Spitalul Județean (76 milioane de lei). Anul acesta, bugetul pentru investiții este de 10 ori mai mare decât anul trecut.  

Am vorbit cu cei de la Compania Națională de Investiții, unde a fost depus SF pentru stadionul Nicolae Dobrin. Acest stadion va fi reabilitat, pentru că Trivalea merită acest lucru. Pentru noua Sală polivalentă, care va avea aproape 5000 de locuri, în valoare de 100 de milioane de lei, mai așteptăm pentru a emite Hotărârea de Guvern doar avizul de la ministerul de Finanțe.

Vreau ca primarii să transforme 1,3 miliarde de Lei noi în Lei vechi și să faceți comparații cu alte programe. Cred că știți ce înseamnă acest program de dezvoltare națională și nu mai accept ca doar din interese meschine și politicianiste să criticăm acest program. Cred că e mare prostie să folosești acest program care funcționează atât de bine în lupta politică, doar pentru că cineva este adversar al PSD", a afirmat Daniel Suciu.

Vicepremierul a vorbit și despre codul administrativ: M-a săturat să fim noi, parlamentarii PSD și ALDE, lăudați pe holurile parlamentului pentru codul administrativ, dar la vot să fim criticați și să se voteze împotrivă. Cred că primarii pot spune cel mai clar ce înseamnă un cod administrativ clar, în care primarii să știe care le este răspunderea. Cred că înseamnă foarte mult nu doar ca primarii să răspundă singuri. 

Daniel Suciu a dat o veste bună și în privința proiectelor din construcții, acolo unde, după adoptarea OUG 114, primăriile aveau probleme după ce salariile minime în construcții au crescut, iar constructorii cerea fonduri suplimentare. Daniel Suciu a transmis că primarii vor avea la dispoziție banii rămași în urma diferenței dintre valoarea finanțării și valorea adjudecată prin licitație, iar acolo unde această diferență nu va acoperi creșterea salariilor, guvernul va contrinui cu restul necesar. Dacă guvernul României a intervenit legislativ în privința contractelor, tot statul român va acoperi această diferență, printr-un act adițional între administrație și constructor. Dacă noi am alocat 100 de lei pentru un obiectiv de investiții și licitația s-a adjudecat cu 70 de lei, restul de bani stă la dispoziție pentru acoperirea salariului minim din construcții, conform OUG. În câteva zile sper să avem clarificată HG prin care mecanismul să fie clarificat. Dacă suma rămasă ca economie la licitație nu e suficientă, Guvernul va asigura diferența. 

 

Daniel Suciu: Suntem acuzați acum, că a venit campania electorală, că șantajăm primarii opoziției cu aceste proiecte. Păi ce ar trebui să facem? Ar trebui să închidem tot ce înseamnă PNDL și să dăm banii pe alte prostii. Cel mai mare atac la construcția bugetului a fost pe acest PNDL. Nouă nu ne este rușine cu el, nu avem nicio intenție. Când închidem PNDL 1 și PNDL2, vom deschide și PNDL 3. A fost un succes. Nu cred că a fost vreun program care să fie accesat mai ușor. Sunt județe unde primarii PNL au mult mai mulți bani atrași. Noi suntem acuzați că îi șantajăm pe primarii PNL. Cu ce vă șantajăm dragi primari? Ați primit vreo piedică la minister? Nu cred. Sunt sătul de ipocriți care una spun și alta fumează..

 

Radu Doru PNL: Politica de azi este o mizerie. Umblă în spațiul public acum o asociație că Argeșul e pe doi la finanțări PNDL. Argeșul e pe locul 24 la bani alocați.Pe primul loc este județul Suceava, condus de domnul Flutur, de la PNL. Pe de altă parte, este un program foarte bun. Să vină cu alternativă cine crede altceva. NU e perfect, dar este foarte bun. Sunt județe care nu au avut pe ce să mai finanțeze proiecte și s-au alocat bani și pentru iluminat public. Ar trebui să existe o limitare pentru nivelul de fonduri alocate la localități de aceeași dimensiune. Ar trebui să existe un program în care să se știe fiecare localitate ce finanțare a avut și pe ce proiecte. Asta ca să știm cum alocăm bani, pentru ca toate județele să se dezvolte unitar.

Sunt unii care au uitat cum în alte guvernări, prin Hotărâri de guvern, erau localități care primeau zeci de miliarde pe 30 decembrie! Acum trebuie să fim corecții corecților. Eu vreau să fim români adevărați, să ne intereseze dezvoltarea localităților noastre.

  

Astăzi, în prezența directorului ADR Sud Muntenia Liviu Mușat, au fost semnate două proiecte finanțate din fonduri structurale.

Primul vizează “Extindere, modernizare și dotare spații Urgență Spitalul de Pediatrie Pitești”.  Durata de implementare: 30 de luni de la semnarea contractului de finanțare.

În corpurile existente – zona parter – își desfășoară activitatea Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului de Pediatrie care se compune din zona acces pacienți – atât pe picioarele lor cât și cu ambulanța, zona urgențe minore, zona resuscitări, sala gips și sala deparazitare cu grup sanitar propriu precum și saloane staționar și izolator fiecare deservit de grup sanitar propriu. Acestor funcțiuni li se adaugă spațiile pentru personalul medical – recepție, birouri, spațiu asistente cu grup sanitar și duș propriu, spațiu doctori cu grup sanitar și duș propriu precum și grupuri sanitare comune pentru pacienți. Compartimentul de Primiri Urgențe are legătură cu corpul spitalului – C1 prin liftul medical și scara închisă din beton armat în 2 rampe, cu lățimea rampei de 1.20 m. 

Extinderea pe verticală va adăposti vestiare de tip filtru separate pe sexe (vestiar bărbați/haine de lucru, vestiar bărbați/haine de stradă, vestiar barbați/grup sanitar, vestiar femei/haine de lucru, vestiar femei/haine de stradă, vestiar femei/grup sanitar), spații depozitare materiale sanitare și spații depozitare medicamente, spațiu destinat învățământului și întâlnirilor colective. Acestora li se adaugă spații de circulație (zona acces personal CPU haine de stradă, hol personal CPU haine de lucru) ce fac legătura între ele și cu spațiile existente ale Compartimentului de Primiri Urgențe. 

Regim de înălțime: P+2E parțial. Etajul propus va avea o structură de rezistență alcătuită din grinzi și stâlpi din profile metalice cu închideri exterioare (pereți și acoperiș) realizate din panouri sandwich și compartimentări interioare din gips-carton. Pentru extinderea pe verticală cu încă un nivel – etaj 2 – a incintei liftului se va realiza o structură de rezistență alcătuită din țevi metalice, cu închideri exterioare (pereți și acoperiș) realizate din panouri sandwich. 

În cadrul spațiilor nou create vor fi realizate toate instalațiile necesare (instalații sanitare, instalații de preluare a apelor meteorice, instalații termice, instalații ventilare și climatizare, instalații de detectare și avertizare în caz de incendiu, instalații de control acces, instalații de sonorizare, instalații electrice de iluminat și prize. 

Al doilea proiect vizează realizarea unui „Complex de 4 locuinţe protejate şi Centru de zi, Comuna Tigveni, Satul Bălileşti, Judeţul Argeş’’ 

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş în parteneriat cu Tigveniul a depus spre finanţare proiectul „Complex de 4 locuinţe protejate şi centru de zi, comuna Tigveni, satul Bălileşti, judeţul Argeş’’, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale, Prioritatea de investiţii 8.1 – Investiţiile în infrastructurile sanitare şi sociale, culturale şi de recreere, precum şi trecerea de la serviciile instituţionale la serviciile prestate de colectivităţile locale, Obiectivul Specific 8.3 – Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale – Apelul de proiecte P.O.R./8/8.1/8.3/B/1 – Grup vulnerabil: persoane cu dizabilităţi.
Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea de servicii alternative de sprijin pentru viaţa independentă şi integrare în comunitate în scopul creşterii calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi. 

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

– Construirea şi dotarea unui număr de 4 locuinţe protejate (8 beneficiari/locuinţă) în comuna Tigveni, sat Bălileşti, pentru 32 de persoane adulte cu dizabilităţi dezinstituţionalizate din cadrul Centrului de Integrare prin Terapie Ocupaţionala Tigveni. 
Prin serviciile oferite în locuinţele protejate se creează un mediu propice de îngrijire şi asistenţă, un mediu căt mai apropriat de cel de tip familial care să le permită să dobândească un nivel corespunnzător de independenţă pentru integrare socială şi profesională.

– Reabilitarea/modernizarea/dotarea imobilului situat în comuna Tigveni, sat Bălileşti, judeţul Argeş, în vederea înfiinţării unui centru de zi pentru beneficiarii locuinţelor protejate precum şi pentru persoane adulte cu dizabilităţi din comunitate, contribuind astfel, la prevenirea instituţionalizării persoanelor adulte cu dizabilităţi aflate în familiile din comunitate. Centrul de zi va avea o capacitate de 40 de locuri.
Valoarea totală a proiectului: 5.565.723,24 lei cu TVA.

Directorul Agenţiei de Dezvoltare Sud Muntenia, Liviu Muşat, a făcut o trecere în revistă a celor mai importante proiecte cu bani europeni pe care Argeşul le are în implementare. “Argeșul este județul din regiune cu cele mai multe contracte semnate în Programul Operațional Regional și cu suma cea mai mare de bani. Sperăm ca aceste proiecte să capete contur într-un timp cât mai scurt și să intre în folosul pentru care ele au fost realizate.”, a declarat Liviu Mușat - directorul ADR Sud-Muntenia.

De asemenea, Argeșul va fi primul județ din regiune care va semna al doilea contract pe axa 6 – axa de drumuri. "Mă bucur să anunţ că în februarie – martie vom semna şi contractul de finanţare pentru modernizarea drumului judeţean 503 de la graniţa cu Giurgiu până la Cătanele, prin Slobozia, pe o distanţă de 42,5 km pe teritoriul Argeşului. Este al doilea proiect de acest gen după cel pentru drumul 504 dinspre Teleorman, lung de circa 25 km. În cazul drumului 503, valoarea proiectului este de 90 milioane lei”, a spus Muşat.

Alte proiecte aflate în stadiu avansat sunt cele pentru modernizarea, extinderea şi dotarea la Spitalul Judeţean (ambulatoriu şi Urgenţe), Spitalul de Pediatrie (Urgenţe), modernizarea Muzeului Judeţean, a Galeriei de Artă şi a Cetăţii Poenari, dar şi pentru înfiinţarea unor centre de zi la Tigveni şi Ciofrângeni pentru persoanele vulnerabile.

Un alt proiect menţionat de Muşat  este cel de reabilitare a străzilor din Curtea de Argeș proiect cu o valoare de 71 milioane lei.

Pagina 1 din 5

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.