Până la data de 4 februarie 2019, la nivelul secțiilor Spitalului Județean de Urgență Pitești au fost confirmate 66 de cazuri de gripă, dintre care 28 la adulți și 38 la copii.
Conform raportărilor, la această oră, la Secția Boli Infecțioase Adulți sunt disponibile 12 paturi dintr-un total de 39, în timp ce la Secția Boli Infecțioase Copii toate cele 30 de paturi sunt ocupate.
Astfel, în contextul epidemiologic actual, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești au fost instituite măsuri specifice privind accesul în unitate, măsuri care vizează atât siguranța pacienților cât și a aparținătorilor acestora.
-    accesul aparținătorilor în unitate se desfășoară doar în timpul programului de vizită și doar pentru un singur aparținător pentru fiecare pacient;
-    în cazurile excepționale, când sunt admiși în unitate vizitatori, se va scurta timpul de vizită la 10 minute, iar vizitatorii vor purta obligatoriu mască și halat/pelerină de unică folosință. Se va face triajul epidemiologic al acestora, excluzându-se persoanele cu semne clinice de boli respiratorii acute;
-    în secțiile cu risc crescut – Neonatologie, Boli Infecțioase, Oncologie, Obstetrică, ATI, Hematologie – accesul vizitatorilor este interzis.
De asemenea, s-au refăcut atât stocurile de antivirale, precum și cele de antiseptice, dezinfectante, dar și de materiale de protecție.
Ministerul Sanatatii recomandă populației să aplice cu rigurozitate recomandările specialiștilor pentru evitarea îmbolnăvirilor şi a răspândirii virusului gripal, astfel:
-    evitarea contactului cu persoanele care prezintă simptomatologie respiratorie;
-    evitarea aglomerărilor de persoane în spații închise;
-    purtarea măștilor de unică folosință (cu acoperirea gurii și nasului);
-    consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare;
-    izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
-    igiena respiratorie și eticheta de tuse (tehnica de tuse și strănut cu utilizarea de batiste nazale de unică folosință, cu poziționarea la minimum un metru față de celelalte persoane, urmată de igiena mâinilor);
-    vaccinarea antigripală.

Un bărbat în vârstă de 40 de ani din judeţul Argeş a murit din cauza gripei, astfel numărul deceselor înregistrate la nivel naţional ajungând la 35.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de DSP Argeş, a fost confirmat primul deces din judeţ cauzat de gripă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani din Mărăcineni, care prezenta comorbidităţi şi avea condiţii medicale preexistente.
Bărbatul, care nu fusese vaccinat împotriva gripei, a murit pe 21 ianuarie, Secția ATI. Rezultatele analizelor au confirmat suspiciunea că pe lângă sindrom mielodisplazic, bolnavul suferea și de gripă. La spital, pacientul ajunsese cu grave  probleme respiratorii. Sindromul mielodisplazic (SMD) se refera la un grup de afecțiuni ale măduvei osoase sau ale celulelor stem hematopoietice (care se află la originea celulelor sangvine). Mielodisplazia se caracterizează prin producerea insuficientă a unuia sau mai multor tipuri de celule sagvine, din cauza unei disfuncții a măduvei osoase.
În judeţul Argeş au fost confirmate, în total, de la debutul sezonului, 46 de cazuri de gripă. În acest moment, la spitalul Județean, la Secția ATI, se mai află un bolnav suspect de gripă și un altul în cazul căruia diagnosticul a fost confirmat.
Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei crește de la o zi la alta, iar ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat de mai multe ori, în ultimele zile, că nu suntem departe de declararea epidemiei de gripă.
 
Sorina Pintea, a explicat ce condiții trebuie îndeplinite pentru a fi declarată situație de epidemie. „Dacă într-o săptămână numărul de cazuri diagonosticate depășește numărul de cazuri estimate, atunci putem vorbi despre o săptămână epidemică. Dacă trei săptămâni la rând avem săptămână epidemică, atunci putem declara epidemie”, a explicat Sorina Pintea.
 
„În zonele unde circulația virusului gripal este mai intensă, se poate ajunge și la închiderea școlilor”, a arătat ministrul Sănătății.
 
Vaccinarea încă este eficientă, în cazul persoanelor care nu s-au vaccinat, dar se întreabă dacă mai e cazul să o facă acum, a ținut să sublinieze ministrul sănătății, precizând că a discutat în acest sens cu specialiștii. În afară de vaccinul antigripal, care este cel mai sigur mod de a ne proteja, trebuie să respectăm anumite măsuri igienico-sanitare: de evitat aglomerațiile, părinții să-și țină copiii bolnavi acasă, iar în școli să se facă un triaj epidemiologic – adică să se constate dacă un copil prezintă simptomele unei răceli sau nu.
 
De asemenea, spitalele trebuie să limiteze vizitele, a precizat Sorina Pintea.

A fost agitație mare la Serviciul Județean de Ambulanță Argeș. În cadrul unui proiect național pe fonduri europene de înnoire a parcului auto de ambulanțe, Guvernul României a alocat județului Argeș primul lot de autoutilitare. Sâmbătă, 15 decembrie, au ajuns în Argeş primele 8 ambulanţe (1 B 4x4 şi 7 B 4x2) dintre cele 26 alocate judeţului nostru, iar în aceste zile angajații de la Ambulanță au pregătit mașinile pentru ca luni acestea să preia primii pacienți. Proargeș.ro vă prezintă în exclusivitate imagini cu noile ambulanțe.

Directorul tehnic al Ambulanței Argeș Nicu Badiu a explicat dotările noilor ambulanțe și zonele unde vor fi repartizate: trei vor rămâne la stația de la Pitești, iar celelalte vor acționa la substațiile din Câmpulung, Curtea de Argeș, Mioveni și Topoloveni.

Noile ambulanțe sunt o adevărată gură de oxigen, pentru că actualul parc auto este învechit. Marian Hiru, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Argeș a precizat că din 57 de ambulanțe operaționale de la nivelul județului, 80% dintre ele au o medie de 800.000 de kilometri, unele chiar un milion de kilometri parcurși, durata lor de exploatare fiind depășită chiar și de trei ori la ambulanțele vechi de 11 ani.
Marian Hiru a arătat că în următorul lot vor fi și ambulanțe de tip C, de complexitate ridicată a cazurilor pe care le pot prelua, dar și că își dorește să poată asigura o rezervă de ambulanțe pentru a nu apărea sincope în acoperirea intervențiilor.


Au fost semnalate cazuri în care s-a folosit cardul naţional de asigurări în sănătate fără ştirea pacientului, a declarat preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, precizând că vor fi verificate situaţiile respective şi vor fi recuperate eventualele prejudicii.

“Este foarte important să ne uităm cum este utilizat cardul de asigurare în sănătate. Sunt cazuri în care el ajunge să circule în momentul când pacientul ajunge să se interneze într-un spital sau are acces cineva cu codul PIN pe cardul respectiv. În momentul în care cu toţii vom avea responsabilitatea utilizării corecte a cardului de asigurări în sănătate, ne vom da seama că banii vor ajunge pentru o perioadă mai lungă. (...) Adică, din păcate, există unele situaţii în care cardul de asigurări în sănătate, fără ştirea pacientului, circulă. În situaţii de genul ăsta evident că vom dispune de toate controalele pentru a putea evidenţia şi a recupera eventualele prejudicii”, a declarat, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări în Sănătate (CNAS), Răzvan Vulcănescu, în cadrul unei conferinţe de presă dedicate Zilei Mondiale de luptă împotriva Hepatitelor.
De asemenea, Răzvan Vulcănescu a mai precizat că este important ca fiecare pacient să verifice cardul naţional de sănătate pentru a vedea dacă au fost raportate alte servicii decât cele de care au beneficiat. Verificarea se poate face la medicul de familie sau de pe un calculator personal.
“În momentul de faţă poate avea oricine acces la dosarele electronice. Acolo se vede de ce servicii a beneficiat. Există posibilitatea ca la nivelul spitalului, care au obligaţia să-ţi furnizeze serviciile prestate. (...) Ţine de fiecare dintre noi să ne asigurăm că beneficiem de serviciile de care avem nevoie, să verificăm că nu au fost raportate în numele nostru alte servicii decât acele de care am beneficiat şi atunci vom ajunge să putem să cheltuim mult mai eficient banii. (...) Pacienţii pot verifica acest card la medicul de familie, dar şi singuri acasă de pe un calculator în momentul când au codul”, a mai precizat preşedintele CNAS, citat de Agerpres.

Spitalul de Recuperare Brădet va fi modernizat printr-un proiect de creștere a eficienței energetice în valoare de 3,3 milioane de lei. În termen de 15 luni, spitalul va beneficia de înlocuirea și modernizarea tuturor instalațiilor de încălzire și electrice, va fi izolat termic și fațada va fi renovată.  

Proiectul privind Creşterea Eficienţei Energetice a Spitalului de Recuperare Brădet, va primi finanţare nerambursabilă în cadrul Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritara 3 -Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de Investiţii 3.1 Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, Operatiunea B-Clădiri Publice.
 În perioada în care vor fi realizate lucrările, activitatea va fi restrânsă, dar în anumite perioade, pacienții nu vor fi deloc afectați.
 Lucrările la spitalul de la Brădet fac parte din strategia spitalului pentru perioada 2016-2019.
Conducerea spitalului a anunțat că în ultimii 2 ani laboratorul a fost dotat cu aparatură de specialitate. Toate procedurile se fac cu aparatură nouă.
Anul acesta spitalul va fi dotat și cu un ecograf care este în proceduri de achiziție.  
Spitalul are o capacitate de 4500 de pacienți, însă activitatea se desfășoară la capacitate maximă. Se fac planificări cu o lună de zile înainte pentru a fi internați pacienții. Se fac programări și online și telefonic.  
 Pentru că este foarte solicitat, președintele CJ Argeș Dan Manu a afirmată că se dorește foarte mult extinderea spitalului în fosta clădire a Bancorex. Ne dorim, ca principiu, să putem extinde spitalul Brădet. Eu nu renunț la ideea de a putea iniția o hotărâre de guvern. Chiar dacă ne vom confrunta cu probleme majore, spitalul brădet trebuie extins în fosta clădire a bancorexului. M-aș bucura să avem un spital modern și alte secții de recuperare, similar cu spitalul de la Covasna, care este foarte solicitat, a afirmat Dan Manu.
În plus, primarul localității a afirmat că își dorește să facă demersurile pentru desemnarea comunei Brăduleț ca stațiune balneoclimaterică.

Spitalul de Recuperare Brădet este situat în sat Brădetu, comuna Brăduleț, județul Argeș. Spitalul este amplasat intr-o regiune cu tradiţie balneară, apele sulfuroase - descoperite de fotograful Ioan Nicolescu în anul 1888 - au stat la baza înfiinţării staţiunii Brădet. Stațiunea a avut o perioadă de maximă dezvoltare până la declanşarea celui de-al doilea război mondial când a intrat in declin.  Revigorarea staţiunii Brădet a început în anul 1975 când s-a inaugurat actualul spital, cladire monobloc cu 8 etaje și o capacitate de 200 de paturi.
În ultimii ani complexitatea tratamentului a crescut foarte mult datorită accentului pus pe recuperare. Diversificarea formelor de fizioterapie și mai ales de kinetoterapie la nivelul spitalului oferă pacienților posibilități multiple de tratament, prin abordarea unei patologii complexe.
Spitalul de Recuperare Brădet este încadrat  in categoria V de competență oferind  servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici într-o singură specialitate, respectiv recuperare medicală.

Pagina 1 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.