După ce, anul trecut, Spitalul de Pediatrie a fost dotat cu computer tomograf, începând de ieri unitatea sanitară are și echipament RMN. Această achiziție, alături de celelalte investiții în echipamente medicale, aparatură, dar și modernizarea secțiilor spitalului, va fi utilizată pentru diagnosticarea și asigurarea celor mai bune condiții de tratament pentru copiii nu numai din Argeș, dar și din întreaga regiune.

 ”Încă un pas important pe care Consiliul Județean l-a finalizat prin aducerea unui RMN la Spitalul de Pediatrie Pitești. Așa cum am promis cetățenilor din județul Argeș, serviciile medicale au fost, sunt și vor fi prioritatea absolută a mandatului meu. Și pe această cale mulțumesc colegilor din corpul medical, conducerii Spitalului de Pediatrie, echipei Consiliului Județean, pentru efortul depus”, a spus președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu.

Din dragoste și responsabilitate pentru copii. Acesta este argumentul care, de ani buni, stă la geneza simpozionului ,,Împreună pentru o generație sănătoasă” organizat de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) filiala Argeș în parteneriat cu Spitalul de Pediatrie Pitești. Evenimentul, ajuns la cea de-a VII-a ediție, a devenit deja o tradiție în cadrul instituției fiind organizat, întotdeauna, pentru a marca Ziua Internațională a Copilului. Invitați speciali, la simpozionul care a reunit aproximativ două sute cincizeci de asistenți medicali, au fost: directorul medical al Spitalului de Pediatrie Pitești, Adina Enescu, președintele OAMGMAMR Argeș, Estera Stămoiu, medicul pediatru Cristina Iordache, medicul de familie Dana Tudan și Diana Grigore, reprezentantul NESTLE, compania care a sponsorizat evenimentul.
În discursul său, directorul medical al Spitalului de Pediatrie Pitești, Adina Enescu,  a felicitat echipa care a organizat manifestarea, dar și pe asistentele medicale care au pregătit lucrări științifice. În plus, aceasta le-a mulțumit colegelor sale pentru că au fost receptive la propunerile pe care le-a făcut pentru a avea succes în desfășurarea activității medicale din cadrul respective unități sanitare.
Liderul asistenților medicali argeșeni, Estera Stămoiu, a scos în evidență necesitatea unei astfel de manifestări care așează în prim plan sănătatea celei mai tinere generații. ,,Ne aflăm la cea de-a șaptea ediție și doresc să îi mulțumesc doamnei director Adina Enescu  pentru că este alături de noi într-un asemenea demers, dar și vicepreședintelui Ordinului Asistenților Medicali Argeș, Neli Homeghiu, care este motorul acestui eveniment. De asemenea, le mulțumesc tuturor asistentelor medicale care au redactat lucrări deoarece tema aleasă este de o deosebită importanță și de maxim interes pentru toți profesioniștii din domeniul medical.  Ordinul Asistenților Medicali Argeș va continua să păstreze tradiția organizării unor astfel de proiecte sau campanii care au ca scop principal sănătatea semenilor noștri” a mai spus Estera Stămoiu.
Anul acesta, tema abordată în lucrările prezentate în cadrul sesiunii științifice a avut în prim plan ,,Rolul asistentului medical în depistarea semnelor de urgență în afecțiuni pediatrice”. Cei prezenți, au audiat, pe parcursul a două ore, lucrări științifice care au abordat subiecte extrem de importante din domeniul medical: ,,Profesia de asistent medical - O profesie nobilă” (asistent medical Flori Stoica), ,,Rolul asistentului medical în efectuarea triajului pacienților în urgență” (asistent medical Carmen Lică), ,,Rolul asistentului medical în depistarea semnelor de urgență”, ,,Rolul asistentei medicale în depistarea semnelor de urgență ale Insuficienței respiratorie acută” (asistent medical Leca Alina), ,,Rolul asistentei medicale în observarea semnelor clinice de urgență în afecțiuni ale aparatului cardiovascular” (asistent medical Anca Bârzotescu și Claudia Moisoiu) , ,,Rolul asistentei medicale în depistarea semnelor de urgență în SDA – Sindromul de deshidratare acută” , ,,Rolul asistentei medicale în observarea semnelor clinice de urgență în afecțiuni ale sistemului nervos”. Tot despre importanța rolului asistentului medical  a vorbit și medicul pediatru Cristina Iordache subliniind faptul că sunt esențiale comunicarea și colaboarea în echipa format din medici și asistenți. De altfel, Cristina Iordache i-a îndemnat pe asistenții medicali prezenți să fie mici detectivi în activitatea de zi cu zi tocmai pentru a eficientiza actul medical chiar și în situațiile mai complicate. Reprezentatul sponsorului NESTLE, Diana Grigore, a prezentat o lucrare în care a promovat, OptiFibre,  cel mai nou produs al companiei care ajută la reglarea tranzitului intestinal.
Medicul de familie Dana Tudan a ales să promoveze și su această ocazie hrana sănătoasă a bebelușului, adică laptele matern pe care l-a numit ,,arma de aur pe care mama o oferă pruncului său”.
Neli Homeghiu, vicepreședinte al Ordinulului Asistenților Medicali Argeș și asistent medical în cadrul Spitalului de Pediatrie Pitești a explicat că ,,acest proiect este unul de suflet care a reușit să devină tradiție datorită implicării tuturor factorilor care l-au sprijinit. De asemenea, prin acest proiect mi-am propus să recunoaștem adevărata valoare atât a celor cu experiență ca mine, cât și a celor mai tineri. Ne bucurăm că avem cui preda mai departe ștafeta. Sunt tineri foarte bine pregătiți în fața cărora nu pot să spun decât <<Jos, pălăria!>>”.
La finalul evenimentului, NESTLE, sponsorul principal, a organizat un concurs cu trei câstigători, și a oferit tuturor celor prezenți materiale promoționale, dar și flori pentru cei care au susținut lucrări și discursuri.



Recent, blocul alimentar al Spitalului de Pediatrie Pitești a fost reabilitat în totalitate și dotat cu echipamente de ultimă oră din punct de vedere al tehnologiei. Vechiul bloc alimentar al Spitalului de Pediatrie Pitești exista aparatură încă de la deschiderea spitalului, din anul 1984. Investiția totală este de 855.592,28 lei, din care:
- Lucrări de reparații capitale – 533.351,18 lei
- Echipamente: - peste 322.241,10 lei

Investiția a fost acoperită din bugetul CJ Argeș și din veniturile proprii ale spitalului.
În cadrul blocului alimentar își desfășoară activitatea un număr de 14 salariați: 5 asistente medicale cu atribuții de asistente medicale cu atribuții de asistent dietetician, 3 bucătări și 6 muncitori necalificați.
“Astăzi am facut o vizită la Spitalul de Pediatrie Pitești, unde s-a dat în folosintță bucătăria spitalului, care a fost renovată și dotată cu tot ce este de ultimă oră, ca aparatură, condiții de muncă, circuite. Mulțumesc tuturor celor care au muncit foarte mult și s-au implicat în ducerea la bun sfârșit a acestor lucrări. Facem tot posibilul ca pacienții să nu mai vină cu alimente de acasă, să respecte regimul alimentar recomandat de medici. Este în favoarea pacientului să respecte și această regulă. Aici, zilnic, se pregătesc câte 100 de porții de mâncare, mâncare ce se servește în caserole de unică folosință. Felicitări conducerii spitalului!” – a precizat președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu.
În ultimii doi ani și jumătate, la Spitalul de Pediatrie Pitești a fost renovat în totalitate și dotat cu mobilier nou de ultimă oră etajul VII, iar în această perioadă se lucrează la renovarea și modernizarea etajului V. De asemenea, în anul 2018, spitalul a fost dotat cu un Computer Tomograf ultra-performant, județul Argeș fiind de altfel singurul județ din Regiunea Sud-Muntenia care are două astfel de aparate. În plus, tot în ultimii doi ani, la Spitalul de Pediatrie Pitești au fost angajați 10 medici, rezolvându-se astfel problemele cauzate de lipsa de personal de la Unitatea de Primiri Urgențe, dar și gărzile, iar serviciul de anestezie este asigurat de 3 medici anesteziști.

Se mai întâmplă și minuni! Raed Arafat, coordonatorul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a vizitat Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Pediatrie. Arafat s-a arătat mulțumit de dotările găsite aici.

Arafat a vizitat centrul de primiri urgențe de la Spitalul de Pediatrie. Acesta a fost inaugurat în urmă cu doi ani, printr-o investiție exclusivă a Consiliului Județean Argeș în valoare de 2 milioane de lei. Arafat s-a arătat mulțumit de dotări, compartimentare și de condițiile de la UPU și discutat cu angajații de la urgențe. Ultima vizită la Spitalul de Pediatrie a șefului Departamentului pentru Situații de Urgență a fost în anul 2012.

 

 

Fiecare judeţ din România va avea, până la sfârşitul acestui an, câte două containere de căutare-salvare în caz de cutremur, a anunţat marţi, la Piteşti, coordonatorul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat. "Cel puţin pentru partea de căutare-salvare urbană, anul trecut am încheiat dotarea fiecărui judeţ cu câte un container de căutare-salvare, iar în acest an se achiziţionează al doilea container. Deja sunt contractate. Deci, la sfârşitul acestui an, fiecare judeţ va avea două containere de căutare-salvare cu toate echipamentele, ceea ce înseamnă că, în jurul fiecărui container, se dezvoltă o echipă de căutare-salvare (...) de intervenţie pe partea de clădiri prăbuşite şi alte situaţii care necesită echipamentele respective", a declarat dr. Arafat.

În opinia sa, prin dotarea fiecărui judeţ cu câte două containere de căutare-salvare se va asigura necesarul pentru acest tip de intervenţii.

În context, Raed Arafat a subliniat că momentul producerii unui cutremur nu poate fi prezis, dar autorităţile au datoria să fie pregătite în caz de nevoie.

"Oficial, nu ştim când va fi un cutremur. Eu sper să fie cât mai târziu sau să nu fie deloc. Noi avem obligaţia să ne pregătim. Dacă ne vede lumea că ne pregătim, că facem anumite exerciţii (...), asta nu înseamnă că mâine va fi un cutremur. Noi avem rolul (...) să pregătim populaţia şi instituţiile. Când va fi un cutremur? Dacă eu aş afla acum, cred că aş primi premiul Nobel. (...) E foarte greu să prezici aceste lucruri acum", a spus coordonatorul DSU.

Raed Arafat a participat marţi, la Piteşti, la prezentarea bilanţului activităţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş pe anul 2017.

Pagina 1 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.