A murit Mihai Constantinescu. Artistul a suferit un stop cardio-respirator

Interpretul de muzică uşoară Mihai Constantinescu a murit, marţi seara, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după un stop cardio-respirator. Artistul în vârstă de 73 de ani era în comă din luna mai a acestui an.

Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Floreasca au declarat, pentru MEDIAFAX, că artistul Mihai Constantinescu a muri marţi seara, în jurul orei 19.00, după un stop cardio-respirator neresuscitabil.

Pentru generații întregi, Mihai Constantinescu va rămâne unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România. A cântat în melodiile sale iubirea și bucuria de a trăi.


Mihai Constantinescu se afla în comă din luna mai a acestui an, când a fost dus la spital în urma unui stop cardio-respirator.

Mihai Constantinescu avea 73 de ani.

În anul 2008, Mihai Constantinescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Secţia Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie.

A făcut parte din corul de copii al Radiodifuziunii, iar în anul 1964 a intrat în grupul Mondial. În această perioadă încep să-i apară primele piese.

A fost interpret, compozitor și textier, coleg de generație cu Dan Spătaru și Cornel Constantiniu.

Prietenii și apropiații l-au descris adesea ca pe un artist sentimental și sensibil. La rându-i, declara că mereu s-a simțit "ca un copil puțin mai mare și poate un pic mai înțelept".

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.