Alertă cibernetică în spitale. Sfaturi pentru utilizatorii de la CERT-RO

Alertă cibernetică în spitale! Centrul naţional de răspuns la incidente de securitate cibernetică (CERT-RO) a avertizat miercuri că „a identificat o creştere semnificativă a atacurilor cu aplicaţii maliţioase de tip ransomware, atacatorii şi-au îndreptat atenţia în special către instituţii din domeniul sănătăţii, numărul entităţilor afectate fiind în creştere”. Au fost afectate Spitalul Victor Babeș, spitalele din Huși, Dorohoi și Alba. Fiecare dintre aceste unități sanitare, spunea ministrul Sănătății, Sorina Pintea, ar fi trebuit să aibă sisteme suplimentare de protecție a datelor.  Au fost vizate bazele de date în care sunt informaţiile medicale ale pacienţilor, iar din această cauză activitatea în aceste unităţi sanitare se desfăşoară cu dificultate. Internările, externările şi consultaţiile sunt trecute pe hârtie, fapt care prelungeşte timpul de aşteptare.

Nu pot fi accesate dosarele cu istoricul medical al pacienților și pot apărea situații în care pacienții cu boli cronice să fie trimiși acasă și reprogramați pentru consultații. O echipă a Centrului Național Cyberint, pentru a înțelege cum are loc această infecție cibernetică și ce măsuri trebuie luate.

Sorina Pintea a anunțat că va face plângere penală la DIICOT împotriva celor care au lansat aceste atacuri.

CERT-RO a lansat o alertă publică în care avertizează că numărul instituţiilor din domeniul sănătăţii afectate de aplicaţii de tip ransomware este în creştere. Aceste aplicaţii  blochează accesul la fişierele stocate într-un sistem informatic, solicitând plata unei sume de bani în schimbul redobândirii accesului la acestea.

În comunicatul de presă, CERT-RO mai atrage atenţia, atât utilizatorilor cât şi personalului care se ocupa de serviciile IT, asupra următoarelor măsuri imediate ce pot fi luate pentru a preveni infectarea cu aceste tipuri de aplicaţii maliţioase:

nu deschideţi fişierele primite prin e-mail decât în situaţia în care cunoaşteţi expeditorul iar în cazul unei suspiciuni adresaţi-vă personalului de specialitate

evitaţi accesarea ”ofertelor ” irezistibile din mediul online, indiferent de forma prin care le primiţi (email, whatsapp, messanger, facebook etc.)

asiguraţi-vă că aveţi un backup al fişierelor pe un dispozitiv care nu este conectat la reţea

asiguraţi-vă că dispozitivele pe care le utilizaţi atunci când navigaţi online sunt updatate şi au instalate soluţii de securitate (firewall, antivirus, antimalware etc.)

apelaţi numărul unic 1911 pentru raportarea acestor incidente accesaţi ghidurile puse la dispoziţie pe site-ul CERT-RO

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.