China a venit în Argeș. Vin și investițiile? FOTO

By Februarie 25, 2015 693

La iniţiativa Asociaţiei Chinaro, cu sprijinul Prefecturii şi al Consiliului Judeţean Argeş, Excelenţa Sa  Xu Feihong - Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în România, alături de soţia sa, au efectuat o vizită oficială în judeţul nostru. A fost prima vizită pe care ambasadorul gigantului asiatic a făcut-o în țară de la instalarea sa în funcție și, pentru Argeș, înseamnă și evenimentul diplomatic al anului acesta.

Deși inițial programul a fost mult mai relaxat, partea chineză a decis să petreacă o întreagă zi în Argeș, ca atare au avut ocazia să viziteze Curtea de Argeș, dar și să se întâlnească cu reprezentanți ai mediului economic, academic și administrativ din Argeș.

La Biblioteca Județeană Argeș, pentru că se sărbătorește Anul Nou Chinezesc, a fost deschisă expoziția ”Memoria Republicii Populare Chineze”. Expoziția a conținut o colecţie de fotografii ce surpind cele mai importante evenimene din istoria Chinei moderne, cărţi, documente şi alte obiecte care fac referire la tradiţia şi cultura chineză. Exponatele au fost puse la dispoziţie chiar de către Ambasada R.P. Chineze, fiind pentru prima dată când părăsesc incinta Ambasadei pentru a fi prezentate publicului larg.
Dacă prin județ rolul de gazdă a fost jucat de președintele CJ Argeș Florin Tecău, în Bibliotecă, directorul Octavian Sachelarie a preluat acest rol.
De apreciat că delegația chineză a fost extrem de deschisă față de gazdele din județul nostru. Ambasadorul Xu Feihong a dat dovadă că este un diplomat de carieră și, în numai câteva cuvinte, a făcut apel la relațiile tradiționale dintre cele două țări și și-a manifestat disponibilitatea dezvoltării relațiilor pe mai multe planuri, mai ales cultural și economic. "Aveţi un popor foarte harnic şi inteligent, sunt convins din aceste motive că Argeşul, România şi China vor avea o colaborare mai departe. Acum 65 de ani, România a stabilit relaţii diplomatice cu China, fiind a treia ţară din lume care a stabilit relații diplomatice cu China Nouă. Am avut relaţii foarte bune şi între cele două popoare există înţelegere şi ajutor reciproc.
Relaţiile dintre cele două popoare sunt relaţii de prietenie adevărată. Această înţelegere se datorează şi schimburilor culturale dintre cele două părţi. Anul Nou Chinezesc este şi o platformă prin care China se poate prezenta poporului român. Din ce în ce mai mulţi români se interesează de Anul Nou Chinezesc, deci şi de China. Sper ca pe viitor să consolidăm cooperarea economică, culturală şi să avem shimburi culturale şi de turişti. Ca ambasador, am sarcina de a promova judeţul dumneavoastră către China", a afrmat Xu Feihong.

Tecău: Am pus bazele unei prietenii

La rândul său, președintele CJ Argeș Florin Tecău și-a exprimat speranța că, în urma discuțiilor, vor fi găsite proiecte comune care să aducă investiții chineze în județ. "Am avut o zi plină, cu întâlniri cu reprezentaţi ai oamenilor de afaceri, ai universităţilor şi ai autorităţilor locale. Am vizitat monumente şi am văzut Biserica Domnească de la Curtea de Argeş. Excelența Sa a văzut, cred, ceea ce e mai reprezentativ în judeţ şi a înţeles că ne dorim să ne extindem relaţiile, să ne facem cunoscuţi şi să promovăm Argeşul în China.
Vom identifica posibilităţile de colaborare cu o regiune din China. Să promovăm colaborarea în educaţie şi cultură în primul rând, pentru că putem astfel să ne cunoaştem mai bine şi să stabilim punţi de legătură între cele două ţări.
Este un imbold pentru noi să facem cunoscut Argeşul la nivel internaţional. Prin tradiţie, valoare, putere economică şi oamenii din Argeş. Ambasadorul Chinei a văzut Argeşul la el acasă. Sper că în perioada următoare să vină în Argeş cât mai mulţi oameni de afaceri. Am pus azi bazele unui parteneriat şi unei prietenii care ne pot ajuta să dezvoltăm Argeşul", a afirmat și Florin Tecău.

Voce de aur...și în limba română
După conferința de presă, a fost organizat și un mic spectacol, cu doi artiști argeșeni care au cântat melodii populare, inclusiv "Ciocârlia", dar și cu un student la Conservator de orginie chineză, Fang Shuang, care a impresionat auditoriu nu doar prin faptul că știe foarte bine limba română, ci și prin talentul și forța vocii sale, el intonând o porțiune din uvertura "Toreadorul" din opera Carmen și, în limba chineză, o melodie de dragoste.


 

 

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.