Incepe Campionatul mondial de kaiac canoe de la Bascov pentru juniori. Ce a anunțat președintele Federației la Pitești (video)

În perioada 27 – 30 iulie, Complexul Naţional Sportiv Bascov-Budeasa va reuni în competiția de nivel mondial de kaiac-canoe pentru juniori. Peste 1600 de sportivi din 93 de țări vor concura în această perioadă. Trebuie să știți că intrarea este liberă. Și, deși competiția a umplut toate hotelurile din Pitești, Primăria Pitești nu a găsit de cuviință să găsească o soluție pentru a asigura transportul gratuit pentru piteștenii care vor să ajungă la bază. Abia s-a reușit ca Publitrans să asigure transportul pentru delegații.

Georgiu Gingăraș, directorul bazei sportive: Anul acesta cel mai greu a fost să curățim pista de apă. Am avut ajutor aici și cu Apele Române. Față de acum doi ani, colaborarea s-a simțit mult mai bine și la nivel local, și la nivel județean, dar și cu Apele Române. Argeșenii au prins gustul acestui eveniment. Este singura pistă din țară omologată la nivel internațional.

 

Președintele FR de Kaiac-Canoe, Ioan Bîrlădeanu s-a arătat mulțumit de condițiile de la Baza din Bascov. În lotul României sunt și trei argeșeni. România are o delegație de 60 de persoane cu tot cu staff. Obiectivul este să obțină aproximativ 4-6 medalii. Pe pistă la antrenamente sunt acum bărci de peste cinci milioane de euro. "Obiectivul este de trei-patru medalii la tineret și una-două la juniori. La juniori suntem în acest an sub așteptări, până în momentul ăsta. (...) Dar cu o mobilizare exemplară, cu avantajul terenului, sperăm să avem succes".

 În plus Ioan Bârlădeanu, el a afirmat că la această bază ar putea fi obținută chiar performanță la nivel înalt: E un lucru îmbucurător că Bascovul are secție. CSM Pitești are condiții și se poate implica mai mult. Nu lipsește absolut nimic să facă selecție și performanță. Știu că este foarte greu. Cred că și această pistă își va vedea efectele în următorii ani și vor fi performanțe înalte

Întrebat care sunt loturile care sunt favorite la medalii, președintele FR de Kaiac-Canoe, printre favorite se numără Rusia (cu 68 de sportivi), Ungaria (54 de sportivi), Polonia, Estonia sau China.

 

Pistă pentru canotaj de 2000 de metri

Președintele FR de Kaiac-Canoe, Ioan Bîrlădeanu a afirmat că a purtat discuții la ministerul Sportului pentru a vedea dacă există soluții astfel încât la baza de la Bascov să fie amenajată o pistă pentru canotaj de 2000 de metri.  Pe noi nu ne afectează acest lucru. Canotajul oricum nu se poate antrena aici. Ei au nevoie de piste de 10 mii de metri pentru antremante. Ca să decolmatăm canalul de legătură de 500 de metri, canotajul ar trebui să radă 30% din insulă. Eu îmi doresc, ar fi excelent să avem două piste paralele. 

 

În plus, Ioan Bârlodeanu a subliniat ar dori organizarea de competiții și în alte zone din Argeș: Îmi doresc să iau șefii de delagații să vadă și alte lacuri în Argeș. Să vedem dacă putem putem face ceva în zonă: Zigoneni, Cabana Voina, Merișani.

 

Țări participante la Campionatele Mondiale de Kaiac Canoe Sprint Juniori și Tineret U23: AUSTRIA, BELARUS, BELGIA, BULGARIA, CEHIA, CIPRU, CROATIA, DANEMARCA, ELVETIA, ESTONIA, FRANTA, GERMANIA, GRECIA, ITALIA, LETONIA, LITUANIA, MAREA BRITANIE, MOLDOVA, NORVEGIA, OLANDA, POLONIA, PORTUGALIA, ROMANIA, SERBIA, SLOVACIA, SLOVENIA, SPANIA, SUEDIA, TURCIA, UNGARIA, AFRICA DE SUD, ALGERIA, ARGENTINA, AUSTRALIA, AZERBAIJAN, BRAZILIA, CANADA, CHILE, CHINA, CHINA TAIPEI, COLUMBIA, CUBA, EGIPT, FILIPINE, GANA, GEORGIA, HONG KONG, ISRAEL, INDIA, IRAN, JAPONIA, KAZAKHSTAN, MACAO, MEXIC, NOUA ZEELANDA, PUERTO RICO, ROMÂNIA, RUSIA, SINGAPORE, TAILANDA, UKRAINA, USA, UZBEKISTAN.
Programul competiției
26 Iulie 2017, ora 18.00: Festivitatea de deschidere - Piața Vasile Milea
27 Iulie 2017: orele 08.30 - 13.30: SERII 500/1000 m; orele 15.00 - 18.40: SEMIFINALE 500/1000 m
28 Iulie 2017: orele 08.30 - 14.00: SERII/SEMIFINALE 500 m; orele 15.30 - 18.20: SERII 200 m
29 Iulie 2017. orele 09.00 - 14.00: FINALE 500/1000 m; orele 16.00 - 18.00: SEMIFINALE 200 m.
30 Iulie 2017. orele 09.00 - 11.00: FINALE 200 m; orele 13.00 - 17.00: FINALE 500 m.

 

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.