Masina cazuta de la 40 de metri in rapa pe Transfagarasan

O mașină în care se aflau patru tineri s-a prăbușit, pe Transfăgărășan, de la o înălțime de 40 de metri, de pe un tronson pe altul al drumului, într-o curbă, după ce s-a rostogolit de câteva ori. Tinerii au scăpat cu răni ușoare și au ieșit singuri din autoturism.
Salvamontiștii din Argeș au intervenit, duminică, la un accident pe Transfăgărășan, produs la km 115, într-o curbă „ac de păr”, unde o mașină în care se aflau patru tineri a ieșit de pe drum și s-a prăbușit de la o înălțime de aproximativ 40 de metri, de pe un tronson pe altul, relatează Mediafax.

Accidentul a fost observat și anunțat la 112 de către un participant la trafic.
„În mașină se aflau patru tineri cu vârste între 23 și 25 de ani, din Teleorman, care coborau dinspre Bâlea spre Curtea de Argeș, iar la km 115 unde este o curbă în ac de păr, probabil din cauza neadaptării vitezei la drumul care este și un pic înghețat, șoferul a pierdut controlul asupra mașinii și s-a prăbușit până pe celălalt tronson al Transfăgărășanului. S-au răsturnat de câteva ori, nu au fost răniți grav, au ieșit singuri din mașină”, a spus Cristian Toma de la Salvamont Argeș.

Potrivit acestuia, tinerii au fost preluați de ambulanța SMURD de la Baza Salvamont Argeș și de două ambulanțe venite de la Curtea de Argeș și au fost transportați la spital pentru investigații medicale.

Foto: Salvamont Arges

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.