Procurori: Nicola Inquieto ar fi creat un adevărat departament extern al mafiei în România pentru a spăla banii mafiei

Nicola Inquieto (43 de ani) va răspunde în faţa legii italiene pentru acuzaţiile potrivit cărora a finanţat şi sprijinit în mod concret deţinuţii clanului DEI CASALESI, o facţiune a clanului de tip mafiot Zagaria prin transferarea unor sume importante din România în Italia.
Activităţile comerciale desfaşurate de către cele patru societăţi înfiinţate pe teritoriul României, în judeţul Argeş, s-au derulat sub o aparentă legalitate, iar profiturile obţinute în domeniul imobiliar au fost transferate de asemenea în mod disimulat către membrii familiei sale din Italia, aceştia din urmă având rolul de persoane interpuse în circuitul infracţional, adevăratul scop fiind de fapt finanţarea clanului de tip mafiot Zagaria, care acţionează pe teritoriul Italiei. Prin intermediul acestui mod de operare, suspectul I.N. a controlat, manipulat şi transferat fluxuri financiare importante din România în Italia”, se arată într-un comunicat DIICOT.

Ce rol avea Nicola Inquieto în reţea
Potrivit procurorilor, prin modul de operare Nicola Inquieto a controlat, manipulat şi transferat fluxuri financiare importante din România în Italia. „De asemenea, din materialul probatoriu a rezultat în mod clar probe care confirmă apartenenţa suspectului I.N. la clanul de tip mafiot Zagaria, fiind un membru important al acestui clan pe teritoriul României. Totodată, din conţinutul procedurii penale reiese că suspectul I.N. a finanţat printre altele şi sprijinit în mod concret deţinuţii clanului DEI CASALESI, o fracţiune a clanului de tip mafiot Zagaria. În cauză se efectuează activităţi complexe în vederea identificării şi strângerii de probe pentru savârşirea infracţiunilor de spălare de bani şi grup infracţional organizat, respectiv asociere criminală de tip mafiot, aceasta din urmă raportată la legislaţia autorităţilor din Italia. Faţă de suspect a fost emis mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Italia”, se mai arată în comunicatul amintit.

 
Nicola Inquieto şi fraţii săi erau chiar foarte apropiaţi de şeful clanului, Michele Zagaria, capturat de carabinieri în 2011, într-un buncăr subteran, după 16 ani de căutări.Cei trei fraţi Inquieto sunt suspectaţi că puneau la dispoziţie ascunzători pentru  mafioţii vânaţi de Poliţie. Ajuns în România, Nicola a pozat ani de zile într-un om de afaceri respectabil. Acum este arestat, în baza unui mandat european şi va fi extrădat.
Nicola Inquieto, în vârstă de 43 de ani, a venit în 2004 la noi să facă investiţii de milioane de euro. Vindea apartamentele construite de el cu plata în rate, fără dobânda, direct la dezvoltator. Susţine că lucrează cinstit şi îşi plăteşte toate taxele la stat, aşa că acuzaţiile de infracţiuni economice ar fi nefondate.
Conform PRO TV, în arhivele justiţiei figurează un proces în care italianul a fost acuzat de loviri şi alte violente. În urmă cu 5 ani, un angajat l-a reclamat pe Nicola Inquieto la poliţie pentru că l-ar fi ameninţat cu pistolul, atunci când şi-a cerut plata. Procesul a fost închis după ce omul a primit de la italian aproape 30.000 de lei ca să-şi retragă plângerea. Inquieto a fost totuşi condamnat, la 11 luni de închisoare, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, cu amânarea executării pedepsei.
Presa italiană scrie că Nicola Inquieto şi fraţii lui, Vincenzo şi Giusepe, sunt de 20 de ani locotenenţi ai capului mafiot Michele Zagaria. Vincenzo este cel care a construit sub casa lui buncărul din beton armat în care s-a ascuns liderul clanului.
Nicola în schimb l-a adăpostit pe fratele lui Zagaria,  Carmine, care a fost, în cele din urmă, capturat şi el. În acel moment, Nicola ar fi devenit o ţintă a poliţiei italiene, ceea ce l-a determinat pe şeful grupării mafiote să-l îndepărteze. În plus, avea nevoie de un om de încredere, care să producă şi să spele, în continuare, bani.
Anchetatorii italieni susţin că Nicola Inquieto, ajutat de fratele său Giusepe, ar fi creat un adevărat departament extern al mafiei, în România.
Anchetatorii italieni spun că îi au în vizor pe Nicola Inquieto şi pe fratele său Giusepe încă de acum doi ani şi că au fost ajutaţi de autorităţile române.
Dosarul anchetei cuprinde interceptări telefonice, ambientale, declaraţii ale unor persoane şi analiza unor documente financiare şi bancare.
Presa italiană relatează că o româncă l-ar fi reclamat pe omul de afaceri italian că poartă arme şi creează teamă în jurul său. Poliţia din Argeş confirma însă că a înregistrat însă o singură plângere în care este menţionat.
O femeie din Piteşti s-a plâns că soţul ei, de care divorţa, împreună cu Nicola Inquieto, i-ar fi ameninţat fiul cu pistolul şi l-ar fi urmărit cu maşina pe băiatul de 18 ani. În lipsa de probe, cazul a fost clasat.

Meteo

Cloudy

-2°C

Pitesti

Cloudy
Humidity: 98%
Wind: WSW at 12.87 km/h
Thursday
Cloudy
-5°C / -1°C
Friday
Mostly cloudy
-6°C / 1°C
Saturday
Mostly cloudy
-5°C / 3°C
Sunday
Partly cloudy
1°C / 4°C