În perioada 07-20 septembrie 2019, Jandarmeria Argeș, împreună cu Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș, Agenția Națională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Argeș, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Pitești, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Argeș și sub coordonarea Instituției Prefectului – Județul Argeș desfășoară, în sistem integrat, Campania de informare și prevenire “10 pentru siguranță”, referitoare la riscurile infracționalității în unitățile de învățământ din județul Argeș. În plus, colonelul Gheorghe Lupescu, șeful Jandarmeriei Argeș a decis să trimită jandarmi sub acoperire în școlile din Argeș care să identifice persoane suspecte, având în vedere că la anumite unităţi şcolare dar şi în apropierea lor există riscul să se producă incidente nedorite, cărora le pot cădea victime elevi (sau chiar ei pot fi cei împricinați), şeful jandarmeriei argeşene a decis să recurgă la o metodă subtilă pentru a depista persoane suspecte.Astfel, în şcolile cu grad ridicat de vulnerabilitate vor acţiona jandarmi îmbrăcaţi civil. „Dacă vom trimite jandarmi în uniformă, nu facem nimic. Pentru a fi mai eficienți, colegii mei vor fi îmbrăcați în civil și se vor infiltra în acele unități de învățământ. Avem foarte multe sesizări cu privire la  consumul de substanţe interzise în unele şcoli de către elevi, inclusiv cu vârste fragede. Toţi factorii responsabili din Argeş am decis să intervenim pentru stoparea acestui factor de risc, depistarea celor care furnizează droguri sau substanţe cu efect psihoactiv şi tragerea lor la răspundere, sănătatea şi siguranşţa copiilor fiind mai presus de orice”, a declarat colonelul Lupescu.

Obiectivul acestei campanii este de a crește gradul de informare a elevilor și părinților în legătură cu riscurile infracționalității din unitățile de învățământ și zonele adiacente, precum și transmiterea unor mesaje preventive.

În data de 08.09.2019, reprezentanții instituțiilor amintite au mers în mai multe centre comerciale din Pitești, pentru a informa atât elevii, cât și părinții în legătură cu pericolele existente și cu modul în care se pot proteja pentru a nu deveni victime ale traficului de persoane, consumului de droguri, sau a criminalității în unitățile deînvățământ.

 Totodată, în perioada următoare vom desfășura în sistem integrat, activități preventive la mai multe școli gimanziale și licee din județul Argeș. Campania de informare cuprinde 39 de evenimente tematice în tot atâtea unităţi de învăţământ, dintre care 18 licee, 6 colegii şi 15 şcoli gimnaziale, I.J.J. Argeș desfășurând activități preventive la 4 colegii, 10 licee şi 7 şcoli gimnaziale.

Programul ERASMUS+ al Uniunii Europene își propune să încurajeze dezvoltarea competențelor și a capacității de inserție profesională și să ofere noi oportunități de educație, formare și stagii pentru tineri, alocând acestui obiectiv suma de 14,7 miliarde euro, pentru perioada 2014-2020.
Proiectul de mobilitate pentru personalul din domeniul învățământului pentru adulți cu denumirea “Welcoming newcomers: react, don’t reenact – competențe pentru o abordare profesionistă”, are ca beneficiar Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș în cadrul programului Erasmus+, având un buget total aprobat de 14860 euro, iar perioada de implementare se desfășoară între 01.06.2019 – 31.05.2020.
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt 8 jandarmi argeșeni fie cu rol de formator (certificat ANC), fie cu rol ocazional sau permanent de comunicare în situații de criză, fie cu rol potențial de tutore profesional, și comunitățile din jud. Argeș în care acționează Jandarmeria. Beneficiarii indirecți îi reprezintă elevii școlilor militare de subofițeri jandarmi și studenții Academiei de Poliție care desfășoară stagiu de practică în cadrul Jandarmeriei Argeșene.
Tipul activităților de formare îl reprezintă desfășurarea a 3 cursuri pentru 8 jandarmi argeșeni în Germania și Marea Britanie.
Proiectul are ca obiective generale consolidarea capacităților Jandarmeriei de gestiune/soluționare a conflictelor, consolidarea competențelor Jandarmeriei de comunicare publică și dezvoltarea competențelor de facilitare a dezvoltării comunitare.
Sub aspect financiar cheltuielile legate de transport, cazare, masă precum și cele de organizare sunt suportate din fondurile Programului Erasmus+, potrivit normelor legale.
În acest moment, proiectul este în faza de pre-contractare urmând să comunicăm public periodic evoluția sa, inclusiv prin conferințe.

Șeful Jandarmeriei Argeș, Gheorghe Lupescu, a subliniat că echipa de jandarmi care a avut misiune la Topoloveni în timpul vizitei electorale de la alegerile europarlamentare a fostului președinte al PSD Liviu Dragnea, a acționat strict legal. El a subliniat că protestatarii au premeditat acțiunea de scandal și că au fost ridicați și duși la secție pentru a fi verificate buletinele și a fi amendați doar cinci protestatari, cei mai recalcitranți. Corpul de Control de la București care a anchetat misiunea a concluzionat că Jandarmii argeșeni nu au încălcat legea. Mai mult, Lupescu susține că este rușinos faptul că jandarmii au fost atacați din rațiuni strict electorale, în spațiul public apărând informații inconforme cu realitatea. El că întreaga acțiune a jandarmilor, dar și a grupului de protestatari este înregistrată video.

Eu am muncit 26 de ani ca să ajung aici, am plecat din stradă și am atins toate nivelurile. Nu am ajuns aici prin nu știu ce mijloace. Și cât voi fi la Jandarmeria Argeș, aici se respectă legea, nu va exista niciodată nicio părtinire politică. Avem înregistrat tot ce s-a întâmplat la Topoloveni, atunci când pe nedrept colegii mei au fost atacați că ar fi lipsit de libertate și că ar fi sechestrat nu știu câte persoane. În fapt, întreaga acțiune a fost premeditată. Avem înregistrat totul, cu cei aproximativ 20 și ceva de persoane s-au întâlnit dimineața, cum s-au organizat în grupuri. Au vrut să intre în sala unde se ținea manifestarea. Echipa de Dialog le-a explicat că nu pot intra acolo, că este o acțiune organizată de primarul localității. Atunci au spus că înțeleg totul, însă au avut încă o tentativă. Din nou echipa de Dialog a încercat să aplaneze situația, totul este filmat. Atunci protestatarii au devenit agresivi, violenți în limbaj. Au avut mai multe tentative de a intra și au început să facă scandal. Pentru a detensiona situația, șeful echipei, care are o mare experiență, a decis să îi extragă pe cinci dintre protestatari, cei care erau cei mai violenți în limbaj. Au fost cinci, nu nu știu câți. Nu au fost sechestrați. Au fost duși la secția de poliție, le-au fost verificate buletinele și după ce li s-a întocmit procesul verbal de contravenție, au putut pleca. Nu le-am încălcat niciun drept. Drept dovadă, au fost lăsați inclusiv să filmeze în timp ce erau transportați cu autospeciala către secția de poliție. Dl Paparete a mai avut și alte acțiuni în care a fost sancționat cu amenzi. Cred că a fost rușinos faptul că mi-au fost înjurații colegii. Ei au acționat strict conform legii. Sunt aceiași oameni care sunt și când sunt probleme cu zăpada, cu inundațiile, cu urșii sau cu cei care taie ilegal lemne. Oamenii aceștia își fac datoria respectând legea. Dacă cineva vrea să ne înjure, să mă înjure pe mine, eu pot duce. Dar nu este normal să înjuri niște militari pentru că au respectat legea. Am avut acțiuni în timpul campaniei peste tot unde ni s-a solicitat, indiferent de partidele care au făcut solicitările către primării, de fiecare dată am aplicat legea și nu au fost probleme de acest gen. Acolo la Topoloveni totul a fost premeditat. Noi am acționat pentru a preveni incidentele. Aceasta a fost misiunea noastră. Când greșim, de asumăm, dar niciodată nu voi accepta să ne fie înjurați oamenii atunci când respectă legea, a subliniat Gheorghe Lupescu.

 

A fost un eveniment unic în Mioveni în care cultura chineză și cea românească și-au etalat cele mai spectaculoase aspecte. Măști, dansuri, copii talentați, tablouri, mâncare, toate au putut fi găsite într-un singur loc. Cu ocazia aniversarii a 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România si China, pentru a crea un pod între generațiile trecute și generațiile viitoare, Ambasada Republicii Populare Chineze în România și Asociația ChinaRo, în parteneriat cu Primăria orașului Mioveni, Centrul Cultural Mioveni și Institutul Confucius Sibiu, au organizat, la Mioveni, un eveniment cultural-educativ comun, pentru copiii români și chinezi.

La eveniment au participat noul ambasador al Republicii Populare Chineze la București, Excelența Sa, doamna Jiang Yu, dar și  familiile unor dintre membrii corpului diplomatic chinez și de copiii acestora. De asemenea, au fost prezenți și prefectul Emilian Dragnea, șeful Jandarmeriei Argeș Gheorghe Lupescu, senatorul Cristina Stochechi și deputatul SImona Bucura Oprescu, precum și consilieri județeni și locali.

Ambasadorul Republicii Populare Chineze la București, Excelența Sa, doamna Jiang Yu și primarul orașului Mioveni Ion Georgescu au admirat și  expoziția de tablouri realizate de copii români și de copiii personalului diplomatic al ambasadei Chinei, momente artistice tradiționale oferite de cele două părți, jocuri interactive și alte activități dedicate copilăriei.

Poate că cel mai spectaculos moment a fost demonstrația de arte marțiale oferită de sportivii de la clubul Shanghai Wushu Bucureşti, aduși de Ambasada Chinei.  Clubul a fost fondat în 1992 de Maestrul Zhu Rong Fu. Născut în Shanghai, a sosit în România la invitaţia unui medic chinez, pentru a practica acupunctura; a hotărât să rămână şi a înfiinţat, în aceeaşi perioadă, un club de Wushu – arte marţiale chinezeşti cunoscute la noi şi sub numele de Kung Fu.
Pe de altă parte, invitații din China au apreciat spectacolul oferit de artiștii de la Plai de dor, iar momentele micuților din ambele țări au fost cele mai impresionante.

În ultimii ani, datorită și implicării Asociației ChinaRO, relațiile de parteneriat dintre Mioveni și reprezentanți guvernamentali, locali și din zona economică și culturală au cunoscut o adevărată explozie. De curând, Mioveniul a implementat un sistem cu tehnologie Smart-City, de monitorizare și de iluminat public stradal cu o companie din China.  Și aceasta nu este singura investiție. Probabil că cel mai important rezultat imediat care va reieși din acest parteneriat îl va reprezenta secția de medicină tradițională care va funcționa în noul spital de la Mioveni ce va fi dat în folosință în cursul acestui an.
De asemenea, zeci de copii din Mioveni învață gratuit limba chineză. De altfel, astăzi, Ambasada a oferit burse de merit unor cursanți care studiază limba chineză la nivelul județului, inclusiv în orașul Mioveni, iar pentru a marca prietenia dintre copiii români și cei chinezi, în mod simbolic, a fost sădit un copac al prieteniei.

 Vezi Galeria Foto în josul paginii

De luni, jandarmii argeșeni intră în acțiune și în autobuzele Publitrans. Pentru că s-a dovedit ca acele camere montate în autobuze sunt insuficiente pentru că nimeni nu se uită pe ele, pentru că polițiștii locali sunt și ei ineficienți, primăria Pitești a luat măsuri de urgență împotriva hoților de buzunare. Așa se face că șeful Jandarmeriei Argeș, colonelul Gheorghe Lupescu, a anunțat că miercuri a fost semnat parteneriatul prin care jandarmii în civil și cei îmbrăcați militar vor merge prin autobuze pentru a-i prinde pe cei care au gânduri rele. Nu puține au fost cazurile în care mobilierul a fost afectat sau în care hoții de buzunare au atacat pe față și violent pasageri ai autobuzelor.
De remarcat că acest parteneriat a fost semnat în mandatul de primar interimar deținut de viceprimarul Sorin Apostoliceanu. Tot în acea perioadă, Apostoliceanu a semnat aprobarea pentru parteneriatul dintre Poliția Locală Pitești și Jandarmerie, prin care Jandarmeria primea acces la monitorizarea live a imaginilor surprinse de camerele video din oraș. Deocamdată însă, protocolul nu a fost semnat, șeful Poliției Locale așteptând probabil un semn de aprobare și de la Cornel Ionică.

Pagina 1 din 5

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.