Consilierii locali Ionuț Zidaru și Daniel Florea, vicepreședinții ALDE Pitești Aurelian Mondiru și NicolaeMaziliu și consilierul deputatului Andrei Gerea, Dan Olărescu au fost joi în cartierul Tudor Vladimirescu în cadrul campaniei Consilierul de pe strada ta.
În urma sesizărilor cetățenilor, consilierii locali vor încerca să identifice care este situația celebrului bloc fantomă care aparține Ministerului de Interne și ce se poate face pentru ca în zonă să fie amenajat ceva util, poate chiar un alt bloc de locuințe.
"Până atunci însă, vom încerca să rezolvăm alte aspecte la fel de importante pentru cetățeni, dar mai ușor de realizat, precum igienizarea și reamenajarea locurilor de joacă de la blocul P29, pentru că reprezintă un adevărat pericol pentru copiii care vin la joacă. Avem în vedere, la sesizarea cetățenilor, și reparațiile la grilajul gardului de la lacul de acumulare Prundu, dar și reabilitarea pasarelei peste calea ferată, pentru siguranța cetățenilor. Avem o problemă de rezolvat și în privința parcării din fața grădiniței din cartier, care arată precum un drum de țară. În cartier oamenii s-au mai plâns și de lipsa locurilor de parcare. Cred că este important ca locurile de joacă să fie monitorizate de Poliția Locală, dar în același timp, considerăm că societățile din subordinea Consiliului Local să își facă treaba mult mai bine pentru că am văzut și în acest cartier deficiențe majore, cel puțin în întreținerea spațiilor verzi", a precizat consilierul local Ionuț Zidaru. Campania va continua pe viitor și în alte zone ale municipiului.

Municipiul Câmpulung este singurul dintre marile așezări urbane din Argeș care încă nu are reamenajată zona centrală. După eșecul proiectului Kretzulescu, autoritățile locale încearcă să amenajeze centrul orașului pe bucăți. Recent, a fost câștigată licitația pentru modernizarea Pieței Primăriei. Pentru aproape 5,4 milioane de lei, fără TVA, consorțiul de firme SC Ratelen Construct SRL și SC Grup Concif, ambele aparținând omului de afaceri muscelean Sorinel Răuțoiu, vor aduce o nouă față Pieței Primăriei. Astfel, vor fi amenajate piața Primăriei, cu noi fântâni, zonă verde și pavele, dar și zonele de la Muzeul Municipal, zona blocurilor de lângă Primăriei, zona Big and Small și Judecătorie, parcarea Primăriei. 

Un drum care a produs bătăi de cap în fiecare an este modernizat, în sfârșit. De fapt, este vorba despre drumul din comunca Corbi care duce către zona unde sunt organizate celebrele manifestări dedicate Rapsodiei Păstorești.

Acest eveniment a ajuns deja la cea de a 48-a ediție, iar duminică, 27 mai, sunt aștepte ansambluri din mai multe județe din țară, dar și din Moldova. De altfel, comuna Corbi este prima comună din Argeș și din țară care a semnat un act de unificare cu Republica Moldova. Și, pentru că suntem în anul în care sărbători 100 de ani de la data de 1 Decembrie 1918, ediția de anul acesta a Rapsodiei Păstorești va găzdui și ”Festivalul Național dedicat Centenarului Marii Uniri a României”. De altfel, sub primarul Virgil Baciu, Rapsodia Păstorească a început să beneficieze de o dezvoltare care permite deja identificarea și promovarea turistică a comunei.

Din acest motiv, la Corbi sunt așteptați zeci de mii de turiști și locuitori din zonele limitrofe, iar pregătirile sunt în toi. Sub monitorizarea personală a lui Virgil Baciu, drumul care duce către dealul ”La Chilli” este modernizat, iar zona unde va avea loc evenimentul este și ea amenajată.

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.