Stareţul Ioasaf Boiciuc, de la Mănăstirea Cotmeana, judeţul Argeş, care a fost înregistrat ameninţând enoriaşii, a fost oprit de la slujire, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului declanşând, vineri, o anchetă.

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, părintele Stareţ Ioasaf Boiciuc a fost oprit de la slujire.

„Ca urmare a unui material video, care face referire la limbajul necuviincios folosit de către Părintele Ioasaf Boiciuc, stareţul Mănăstirii Cotmeana, în cadrul unui serviciu religios săvârşit în biserica aşezământului monahal (... pentru pacea în Biserică şi bunul mers al rânduielilor monahale, pe întreaga perioadă a cercetărilor, s-a dispus oprirea Părintelui Stareţ Ioasaf Boiciuc de la săvârşirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii şi a celorlalte slujbe bisericeşti, în conformitate cu prevederile Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române şi ale Statutului pentru organziarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române”, se arată în comunicatul citat. După finalizarea anchetei, reprezentanţii Bisericii vor lua măsurile pastorale şi administrative care se impun.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei arată că Părintele Stareţ Ioasaf Boiciuc „se află de mai mult timp sub tratament medicamentos”, din cauza unor suferinţe mai vechi.

O înregistrare în care un preot ameninţă cu bătaia enoriaşii şi îl jigneşte pe preşedintele Klaus Iohannis a fost postată pe Facebook, vineri, şi a devenit virală, aceasta fiind realizată la Mănăstirea Cotmeana, din judeţul Argeş.

„Un preot călugăr din Mănăstirea argeşeană Cotmeana îşi ameninţă cu bătaia enoriaşii, dacă mai vorbesc în timpul slujbei. Vajnicul slujitor al Domnului nu uită nici de preşedintele României, pe care îl înjură şi jigneşte”, este comentariul pus pe Facebook, alături de înregistrarea realizată în interiorul lăcaşului de cult.

Pe înregistrare, preotul se aude cum ţipă la enoriaşi, le spune “dobitoci” şi îi ameninţă că “ vă dau peste bot şi vă scot dinţii”.

“Dobitoci. Mergeţi, fraţilor, în pădure şi puneţi-vă ştreangul şi la revedere. Că, oricum, vă aşteaptă iadul. LaCotmeana nu se vorbeşte în biserică! Fiţi atenţi că vă dau peste bot şi vă scot dinţii. (…)Nu vă place ce vă învăţ, vă rog să nu veniţi aici", se aude vocea preotului.

Omul bisericii îl jigneşte şi pe preşedintele României, Klaus Iohannis.

„Cui nu îi convine, spuneţi-i lui Iohannis (...) Jucaţi-vă cu mine. Nu aveţi un preot de doamne-ajută, toţi sunt nişte nenorociţi, foarte rar câte unul găseşti de doamne-ajută. Nu vă place ce vă învăţ, nu mai veniţi aici, eu ştiu să slujesc şi singur”, mai spune preotul.

Momente istorice la Curtea de Argeş. Rămăşiţele Regelui Carol al II-lea au fost înhumate în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, la 66 de ani de la moartea sa. Ceremonia militară şi religioasă a avut loc în prezenţa membrilor Familiei Regale. A lipsit însă Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei. A respectat astfel decizia Regelui Mihai, care a refuzat să fie prezent, acum 16 ani, la repatrierea osemintelor tatălui său. Din 2003 şi până acum, rămăşiţele pământeşti ale lui Carol al II-lea au fost depuse într-o capelă a Mănăstirii Curtea de Argeş. Regele Mihai nu a fost prezent la înmormântarea tatălui în Lisabona şi nici în 2003, când osemintele lui Carol al II-lea au fost repatriate. Și-a dat însă acordul să fie înhumat în noua catedrală ce urma să fie construită.La Curtea de Argeș, în cele 3 necropole regale, își dorm somnul de veci domnii Basarabi ai Țării Românești și cei patru regi ai dinastiei române.
În aceiaşi necoprolă sunt înmormântaţi regina Ana şi regele Mihai I al României.
TVR a transmis în direct şi în exclusivitate ceremoniile de reînhumare.
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a fost reprezentată la ceremonia funerară, de Alteţa Sa Regală Principele Radu. La ceremonie au fost prezente principesele Sofia şi Maria. Printre cei care au mai fost prezenţi s-au numărat principele Nicolae şi soţia sa Alina Binder, secretarul de stat pentru Culte Victor Opaschi, academicianul Răzvan Theodorescu, Toni Greblă, secretar general al Guvernului, Paul Lambrino şi soţia sa Lia. Au fost prezenți și prefectul de Argeș Emilian Dragnea, subprefectul Adrian Bughiu, conducerea CJ Argeș, primarul din Curtea de Argeș Constantin Panțurescu și directorul Muzeului Municipal Curtea de Argeș Ștefan Dumitrache.

Ceremoniile au început de vineri, 8 martie, când 11 militari ai Batalionului Vânători de Munte 33 „Posada” din Curtea de Argeş au scos sicriul Regelui Carol al II-lea din capela din curte şi l-au dus în Vechea Catedrală, unde a fost așezat aşezat pe catafalc. Stindardul Regelui, cel original, repatriat din Portugalia în 2003, şi o coroană albă de flori au fost aşezate deasupra.

Ceremonia funerară a început cu un serviciu religios oficiat în Vechea Catedrală de un sobor de preoţi conduşi de Calinic Argeșeanul, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, IPS Nifon, mitropolitul Târgoviştei, şi Varsanufie, arhiepiscopul Râmnicului.
La ieşirea din Vechea Catedrală spre Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea au fost purtate pe umeri de militari ai Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul".
În anul 2003, după o jumătate de secol de la trecerea la cele veşnice a Regelui Carol al II-lea, în Portugalia, rămăşiţele sale pământeşti au revenit în România, fiind depuse într-o capelă a Mânăstirii Curtea de Argeş. La repatrierea rămășițelor, un rol deosebit l-a avut fostul ministru al Culturii Răzvan Theodorescu.
Paul Lambrino a încercat să blocheze înhumarea lui Carol al Il-ea în Necropola Regală. Sicriul Regelui Carol a fost scos sâmbătă din cripta în care a stat timp de 16 ani şi urmează să fie mutat alături de mormintele Regelui Mihai şi Reginei Ana.
Paul Lambrino s-a arătat supărat că nu a fost consultat şi a făcut chiar şi o cerere la Patriarhie pentru anularea avizului de reînhumare.
În ciuda opoziției acestuia,  sicriul cu rămășițele pământești ale Regelui Carol al II-lea a fost înhumat în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. Paza și ordinea a fost asigurată de Jandarmeria Argeș. Câteva sute de oameni s-au adunat pentru a urmări ceremonia.

Sursa Foto: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Sărbătoarea închinată Botezului Domnului Iisus Hristos a fost cinstită în Eparhia Argesului și Muscelului prin Sfânta Liturghie Arhierească oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreuna cu un sobor de preoți și diaconi, în noua Catedrală Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș.

Slujba de sfințire a apei a fost oficiată de Chiriarhul Eparhiei pe esplanada din fața Catedralei Arhiepiscopale, fiind rostite rugăciunile de invocare a Duhului Sfânt.

După ce au fost binecuvântați prin stropirea cu Aghiazma Mare, cei prezenți au luat apă sfințită pentru casele lor.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul Argeșean a vorbit credincioșilor despre importanța praznicului cinstit astăzi, dar și despre folosul pe care îl aduce Aghiazma Mare. La rândul său, Arhimandritul Caliopie Ichim a vorbit despre simbolistica botezului Domnului și a semnificației botezului pentru creștini.

Sute de credincioși l-au însoțit pe ultimul drum pe preotul Marius Popescu, cel care a fost găsit mort în altar, în Ajun de Crăciun. Un sobor de aproximativ 30 de preoți, conduși de Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului Calinic Argeșeanul, a ținut slujba în biserica "Maica Precista" din Pitești, unde Marius Popescu a slujit 24 de ani, adică o jumătate din scurta sa viață.
Lângă sicriu, zeci de lumânări aprinse, familia înlăcrimată. Mama sa, învățătoare, încerca să reziste durerii. Tatăl său, cunoscutul preot Mihai Popescu, care a slujit în aceeași biserică cu fiul său, a stat în rând cu preoții, zdrobit de mâhnire și rugându-se pentru mântuirea sufletului lui. A fost însă cel care i-a dus crucea fiului său către locul de veci, cu grijă și cu ochii ațintiți către Dumnezeu.

În predica sa, părintele Arhimandrit Caliopie Ichim a vorbit despre smerenia preotului Marius Popescu și despre dăruirea sa în a propovădui și respecta cuvântul lui Dumnezeu. Faptul că a a trecut la cele veșnice în altar reprezintă, conform Arhimandritului Caliopie, mărturisirea dragostei pe care Dumnezeu i-a purtat-o lui Marius Popescu, îngăduindu-i să plece de pe pământ lângă Sfânta Masă, privind către crucea pe care era răstignit Iisus Hristos întru mântuirea noastră.

Plecarea prematură a lui Marius Popescu dintre noi a fost plânsă de o mulțime de credincioși, mare parte din ei tineri, care au venit să îi aducă un ultim omagiu în perioada în care sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus în biserica Maica Precistă, dar și astăzi, la slujba de înmormântare. Medical, Marius Popescu a murit de stop cardiorespirator. Avea probleme cu inima. Doar fizice. Atâta timp cât a bătut, i-a dat putere să ofere alinare enoriașilor, să facă fapte filantropice și să îl slujească pe Dumnezeu în smerenie.

Credincioșii parohiei argeșene Micești au îmbrăcat duminică haine de sărbătoare. După patru ani de lucrări executate la biserica satului, enoriașii s-au bucurat de slujba de resfințire oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului. Evenimentul a adus împreună fii ai satului veniți din toate colțurile țării, enoriașii parohiei, precum și preoții din parohiile aflate în vecinătate. De asemenea au fost de față reprezentanți ai Primăriei Locale în frunte cu primarul Dumitru Voicu, și persoanele implicate financiar în realizarea acestui amplu proiect de restaurare.

În cuvântul rostit, Ierarhul Argeșean a apreciat în mod deosebit arhitectura bisericii, precum și modul în care s-a realizat restaurarea acestei, biserica fiind construită în 1844.

Pentru implicarea financiară în realizarea acestui proiect a domnului Păcioianu Florin, epitropul bisericii și om de afaceri argeșean, biserica a primit astăzi cel de-al doilea hram închinat Intrării în Ierusalim a Domnului. De asemenea, ctitorul principal a primit din partea Chiriarhului distincția eparhială ,, Sf. Neagoe Vodă Basarab”. Celelate persoane implicate au primit diplome de vrednicie și cărți de rugăciuni.

Pentru buna gospodărire și coordonare a lucrărilor de restaurare, preotul paroh Stan Robert a primit distincția de iconom stavrofor.

Biserica parohiei Micești cu hramul Adormirea Maicii Domnului a fost construită în anul 1844 cu osteneala și cheltuiala credincioșilor din localitate și a preotului Barbu Bîrzotescu.

În perioada 1928-1986 au fost executate diferite lucrări de restaurare.

Începând cu anul 2013, cu stăruința și implicarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului și prin osteneala directă a Domnului Epitrop Păcioianu Florin, a soției sale Gabriela și a copiilor: Ștefania, Alexandru și Maria, precum și a bunilor creștini din parohie, în timpul păstoririi preotui paroh Robert Stan, biserica și incinta parohială, au beneficiat de ample lucrări de renovare și înfrumusețare.

În semn de respect față de toți înaintașii care au contribuit la ridicarea și restaurarea bisericii, a fost săvârșită și o slujbă de pomenire.

Pagina 1 din 4

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.