Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Mediaș (județul Sibiu), se afla într-un grup de 4 persoane pe traseul de creastă al Făgărașului (sub creasta Vârtopel-Arpășel), s-a rănit și a avut nevoie de salvamontiștii argeșenii. La un moment dat, a alunecat pe o limbă de zăpadă și și-a fracturat o gleznă. Salvamontiștii au ajuns la el după o oră și jumătate de la apel, odată cu elicopterul trimis în sprijin.
Bărbatul a fost ridicat cu troliul, după care a fost transportat la spital.

La începutul lunii, un bărbat a fost mușcat de urs în apropiere de Curtea de Argeș, în zona Dealul Pietrişului. Animalul l-a mușcat atât de rău încât i-a perforat gamba stângă. Chinuit de durere, însă conștient, a sunat la 112 și un echipaj de jandarmi aflat în apropiere a ajuns la el. Ursul l-a mușcat de picior și medicii au fost nevoiți să i-l taie pentru a-i salva viața. Fiul victimei susține însă că dacă tatăl său ar fi fost preluat de un elicopter SMURD, medicii ar fi putut evita amputarea piciorului.

Șeful Ambulanței Argeș, Marian Hiru a explicat că aducerea victimei la spital a durat mai mult pentru că cea mai mare parte a distanței bărbatul a fost cărat de salvatori, ambulanța neputând ajunge în zona cu teren foarte accidentat unde s-a produs incidentul. Și secretarul de stat Raed Arafat a explicat de ce elicopterul nu a putut ajunge la victimă, condițiile meteo nefavorabile: "Dacă pilot spune că vremea nu îi permite să ridice elicopterul în aer, atunci aparatul rămâne la sol, nu avem ce face". Familia victimei este hotărâtă să facă plângeri împotriva mai multor instituții.

Un bebeluș de 5 luni a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la un spital din Capitală. Preluarea bebelușului s-a făcut de pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitești. Este vorba despre o fetiță, de 5 luni, cu bronhopneumonie. Bebeluşul este dependent de oxigen pentru ca plămânii nu asigură o saturaţie corectă în organism

Copilul a avut probleme încă de la naștere. Luna trecută a fost transferat de la Pediatria din Pitești la București. În primele zile ale acestui an părinții l-au internat din nou la Pediatrie, la Pitești, însă după ce medicii au realizat că gravitatea cazurilor depăşeşte posibilităţile de tratament de la Piteşti, au luat deciza de a-l transfera la Budimex. Mamei copilului i s-a făcut rău după ce și-a văzut copilul luat cu elicopterul pentru a fi dus din nou la București.

 

Clubul Leicester City a confirmat, duminică seara, decesul patronului grupării, Vichai Srivaddhanaprabha, şi al altor patru persoane aflate la bordul elicopterului care s-a prăbuşit lângă King Power Stadium.
 
"Cu cel mai adânc regret şi cu inima sfâşiată confirmăm că preşedintele nostru, Vichai Srivaddhanaprabha, se află printre cei care şi-au pierdut viaţa în mod tragic, sâmbătă seară, când elicopterul care îl transporta pe el şi pe alte patru persoane s-a prăbuşit lângă King Power Stadium. Niciuna dintre cele cinci persoane aflate la bord nu a supravieţuit", se arată într-un comunicat al clubului englez.

Meciul pe care Leicester urma să-l joace cu Southampton, programat, marţi, în Cupa Ligii, a fost amânat.
Sâmbătă seară, elicopterul a părăsit arena în jurul orei 20.30, după meciul Leicester - West Ham United, scor 1-1, din Premier League. Aparatul de zbor s-a ridicat chiar de pe terenul Stadionului King Power, dar s-a prăbuşit după scurt timp, într-o parcare situată la aproximativ 200 de metri de arenă şi a luat foc.

 
Un martor a declarat pentru BBC că a observat faptul că elicea de la coada aparatului nu funcţiona, ceea cea a făcut ca elicopterul să se rotească în spirală înaintea prăbuşirii. Un alt martor a afirmat că motorul elicopterului s-ar fi oprit şi din acest motiv aparatul s-ar fi prăbuşit.

Vichai Srivaddhanaprabha avea 60 de ani şi era tatăl a patru copii. El şi-a început afacerile în 1989 şi a făcut avere în Thailanda din activităţi de tip duty-free. Averea lui este estimată la peste patru miliarde de euro, fiind al cincilea cel mai bogat om din Thailanda.

Srivaddhanaprabha a cumpărat clubul Leicester în 2010, cu 39 de milioane de lire sterline, când evolua în liga a doua. Sub patronajul său, echipa Leicester a produs una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului englez, câştigând campioantul în sezonul 2015/2016.

 
 
 

Salvamontistii au fost solicitați sa intervină azi pentru salvarea unui turist roman, în vârstă de 40 de ani, care a suferit multiple traumatisme dupa o cadere de la aproximativ 40 m intr-o zona abrupta din muntii Fagarasului, la sud de cabana Negoiu. In sprijinul victimei a plecat patrula Salvamont Negoiu.

Turistul român rănit după ce a căzut circa 40 de metri într-o zonă abruptă din munţii Făgăraşului a fost transportat marţi seara la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din municipiul Sibiu, a informat şeful Salvamont Sibiu, Adrian David.

turistul a fost preluat de un elicopter SMURD de pe munte, transportat la aeroportul din Sibiu, unde a fost predat unei ambulanţe SMURD şi dus mai departe la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din municipiul Sibiu, pentru investigaţii medicale suplimentare.
 

Turistul, în vârstă de 40 de ani, a suferit mai multe traume la membre după ce a căzut circa 40 de metri într-o zonă abruptă la sud de cabana Negoiu.

Pagina 1 din 3

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.