Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea continuă acțiunea de curățare a deșeurilor aduse de viituri în lacurile de acumulare. Într-o singură zi, angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Argeș au adunat din lacul de acumulare Pitești, 12 metri cubi de pet-uri, mare parte a acestora provenind de pe cursul pârâului Păuleasca.
Acțiunea de colectare este anevoioasă deoarece se face manual, pet cu pet, din bărci. Pet-urile au fost aduse apoi la mal în saci, preluate de către alte persoane și încărcate în autoutilitare pentru a fi transportate la depozitul ecologic de deșeuri. Activitatea de igienizare continuă și astăzi, 9 mai. Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Argeș desfășoară o acține similară și pe lacul de acumulare Budeasa, de asemenea afectat de acest fenomen. Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea  a efectuat acțiunea de colectare a deșeurilor din lacul de acumulare Pitești și în perioada 17-19 aprilie 2019. La acea dată au fost extrase din apă și de pe mal o cantitate de o tonă și jumătate de deșeuri.
Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea continuă și acțiunea de decolmatare și protecție a malurilor pârâului Păuleasca în zona localității Micești. SGA Argeș intervine cu trei utilaje (un excavator cu braț scurt și două buldozere) pentru asigurarea secțiunii de scurgere a apei și stabilizarea malurilor.   


O delegație a Ministerului Apelor și Pădurilor, condusă de ministrul Ioan Deneș, a efectuat, miercuri, o vizită de lucru în județul Argeș. Demnitarul a fost însoțit de  directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Victor Sandu, consilierul Costică Sofronie și directorul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Argeș – Vedea, Bogdan Gorunescu. Din partea autorităților locale, delegația a fost însoțită de președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea, senatorul Șerban Constantin Valeca și eurodeputatul Maria Gabriela Zoană.  Pe parcursul zilei, ministrul apelor și pădurilor s-a deplasat în mai multe localități din județ unde au fost prezentate o parte din lucrările de investiții ale MAP, întâlniri la care au fost prezenți și primarii localităilor pe raza cărora au loc investițiile.  
Primul punct vizitat a fost Barajul Prundu, obiectivul „Reparație pod baraj Prundu”, lucrare realizată cu surse proprii ale ABA Argeș – Vedea, pentru care în 2019 a fost alocată suma de 300.000 de lei.
În continuare, în localitatea Căteasca, directorul ABA Argeș – Vedea a prezentat obiectivul de investiții „Amenajarea râului Argeș pe sectorul baraj Golești – baraj Ogrezeni, în vederea stabilizării albiei, județele Argeș, Dâmbovița, Giurgiu”, ale cărui lucrări vor începe în 2019, din fonduri alocate de la bugetul de stat.

Investiții de urgență după viiturile din Micești

Deși nu se afla în programul vizitei de lucru, ministrul Ioan Deneș s-a deplasat în comuna Micești pentru a analiza la fața locului situația creată de viitura din seara zilei de 6 mai. La fața locului, delegația a fost întâmpinată de primarul comunei, Dumitru Voicu. În acest context, ministrul a spus că îl va informa pe premierul Viorica Dăncilă cu privire la problemele existente în această zonă și îi va propune alocarea unor fonduri în regim de urgență pentru regularizarea acestui curs de apă, astfel încât locuitorii zonei să nu mai fie expuși riscului la inundație. ABA Argeș-Vedea a intervenit în zona afectată cu mai multe utilaje, resursă umană și materiale (anrocamente) pentru realizarea, în regim de urgență, a unor lucrări de protecție a malurilor la confluența celor două pâraie: Păuleasca și Valea Troislav. Lucrările continuă pentru stabilizarea malurilor în aval. Tot la Micești, în acest timp, Regia Județeană de Drumuri Argeș desfășoară lucrări de intervenție pentru aducerea la starea inițială a două poduri aflate pe DJ 740, la km. 3+200 și km. 6+150, poduri ce au fost afectate de aceste viituri.

Comandat de Partidul Social Democrat – PSD; executat de SC Macazin Muntenia SRL; CUI mandatar financiar coordonator: 41190008

Cu acest prilej, ministrul Ioan Deneș a făcut și un apel la cetățeni și la agenții economici să nu mai depoziteze deșeuri pe malurile apelor pentru că acestea, în cazul unor viituri, cum a fost cea de la Micești, pot deveni reale baraje în calea apei, motiv pentru care case, gospodării și terenuri agricole pot fi inundate. De asemenea, demnitarul a precizat că acumulările în care acestea ajung sunt, totodată, sursa de aprovizionare cu apă brută, sursă din care se alimentează serviciile municipale responsabile cu furnizarea apei potabile pentru cetățeni. Concret, poluarea cursurilor de apă pune în pericol atât siguranța locuitorilor cât și sănătatea acestora. Viiturile care au umflat cele două pâraie au blocat două echipaje de ambulanță timp de aproape 24 de ore. Tot la Micești au apărut și imaginile care au devenit virale, cu viiturile care duceau în aval tone de PET-uri.


Inspecții și în Băbana și Bascov
Următorul obiectiv inspectat a fost „Regularizare râu Cotmeana la Lunca Corbului și Pârâu Vârtej, afluent al râului Cotmeana în localitatea Băbana”, care are o valoare totală de 5,9 milioane de lei. Lucrările care constau în amenajarea albiei pe o lungime de 6,18 km, sprijiniri și consolidări de mal pe o lungime de 1, 533 km, vor fi finalizare în acest an.

Apoi, delegația s-a deplasat în localitatea Bascov, unde este în derulare obiectivul de investiții „Regularizare pârâu Bascov, amonte confluența cu râul Argeș”, o lucrare în valoare totală de 7,05 milioane de lei. Termenul de finalizare este 2019 și este prevăzută amenajarea a 25,5 km de albie și execuția a 2,13 km de protecție de  mal. Tot în aceeași zonă, la Barajul Bascov - Budeasa, ministrul a avut o discuție referitoare la pregătirea lacului Bascov pentru desfășurarea Campionatului mondial de tineret și juniori de kaiac – kanoe, astfel încât, la 1 august, data începerii Campionatului, lacul Bascov să se prezinte în cele mai bune condiții. Delegația s-a deplasat, ulterior, în comuna Budeasa, la obiectivul „Regularizare pârâu Budeasa, comuna Budeasa – zona de debușare în rigola mal drept, acumulare Mărăcineni”.  Valoarea totală a investiției este 3,7 milioane de lei, și va fi realizată de ABA Argeș-Vedea, din surse proprii, în cursul aceastui an. Lucrările constau în amenajarea a 3,66 km de albie și realizarea a 1,2 km de protecție de mal.

Delegația a fost și în Mihăești, unde a inspectat lucrările de la obiectivul de investiții „Extindere și reparație Regularizare Valea Drăghici”, cu o valoare de 4 milioane de lei, bani de la bugetul de stat. Lucrarea, care se va finaliza în acest an, prevede realizarea a 12 m de consolidare de mal, a 10 metri  de subzidire zid de sprijin, a două praguri de fund și amenajarea albiei pe o lungime de 10 km.

Ministerul Apelor și Pădurilor, pe lângă proiectele enumerate, mai derulează în județul Argeș și obiectivele „Regularizare și consolidare maluri râu Vedița în localitatea Vedea”, cu o valoare totală de 2,6 milioane de lei și „Punerea în siguranță  baraj Golești”, cu o valoare totală de 8,5 milioane de lei, ambele lucrări cu termen de finalizare în anul 2019.

Fonduri pentru regenerarea pădurilor
În ceea ce privește domeniul păduri, pentru anul acesta au fost alocate fonduri pentru: regenerarea pădurilor (1,76 milioane de lei) și drumuri forestiere (6,39 milioane de lei).

Astfel, suma totală alocată în 2019 pentru județul Argeș este de 32,96 milioane de lei, din care în domeniul ape 23,62 milioane de lei, iar în domeniul păduri  8,15 milioane de lei.

 În ceea ce privește Controlul Poluării cu Nutrienți a fost aprobat la finanțare cu 1,45 milioane de lei obiectivul „Platformă de colectare și managementul gunoiului de grajd în comuna Rociu, satele: Șerbănești, Gliganu de Sus, Gliganu de Jos și Rociu”.

 Capacitatea de stocare a platformei este de 2.116 mc/an gunoi de grajd, iar termenul prevăzut pentru finalizare a lucrărilor de construcție și livrarea echipamentelor necesare este anul 2020.

 

În urma viiturilor produse pe pârâul Păuleasca și Valea Troislav de pe raza localitații Păuleasca – județul Argeș, din seara zilei de 6 mai 2019, reprezentanții Comitetului Local pentru Situații de Urgență Micești, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Argeș și Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea au acționat pentru limitarea pagubelor. Acolo, două ambulanțe au rămas blocate luni de viitură în satul Păuleasca pentru o persoană în stop cardio-respirator. Echipajele de pe ambulanță au fost nevoite să rămână cazate la localnici până ce utilajele au intervenit.
ABA Argeș- Vedea a intervenit în zona afectată cu un trailer și un excavator cu braț scurt pentru realizarea, în regim de urgență, a unor lucrări de protecție a malurilor celor două pâraie: Păuleasca și Valea Troislav (la confluența celor două). Lucrările continuă pentru stabilizarea malurilor în aval.
Atentionarea hidrologică COD GALBEN referitoare la scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe unele râuri mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale COTELOR DE atenție, pe unele râuri din bazinele hidrografice Olt ,Vedea și Arges, este valabilă până în această seară la ora 24.00.
Referitor la situația gunoaielor pr cursul de apă în zona Păuleasca vă informăm că Pârâul Păuleasca – Miceasca, traversează satul Păulesca în comunele Mălureni și Micești. Toate aceste gunoaie, în special pet-uri, sunt aduse de viitura care a spălat malurile pârâului. Este imaginea dezolantă a unui fenomen care rezultă din obiceiul neschimbat al unora, de a arunca gunoiului la “gârlă”. Ca administrator al resurselor de apă ne confruntăm cu această problemă pe aproape toate cursurile de apă și facem eforturi mari pentru a o gestinona, dar nu vom putea înlăura efectul  dacă nu va fi înlăturată cauza. Aceste gunoaie la vom găsi acum în lacurile de acumulare, incusiv în lacul Pitești care a fost ecologizat  la sfârșitul lunii aprilie. A fost o intervenție anevoioasă, care a necesitat mult efort din partea angajaților Administrației Bazinale de Apă Argeș – Vedea, strângerea gunoiului făcădu-se cu  ajutorul bărcilor. A fost colectată atunci peste o tona jumătate de deșeuri. Tot în luna aprilie, am răspuns solicitarii primăriei Ștefănești, de a coloabora pentru ecologizarea unui văi în zona Șipot Enculești în localitatea Valea Mare. Am tras semnale de alarmă cu fiecare ocazie asupra pericolului pe care îl reprezintă depozitarea deșeurilor pe malurile apelor, am organizat acțiuni de ecologizare, am desfășurat acțiuni preventive și chiar o campanie pentru sensibilizarea opiniei publice pentru păstrare apelor curate, intitulată “Păstrați apele curate”.  Din păcate problema rămâne.

 


În afara faptului că dacă folosești naveta (cu mici excepții greu de înțeles, dacă tot e regulă pentru toată lumea) ești un fel de paria al societății, pentru că așa au decis cei din conducerea Primăriei Pitești (în speță Cornel Ionică și Sorin Apostoliceanu) și ești obligat să cheltui bani suplimentar și să ajungi cu alt mijloc de transport de la marginea orașului unde ai treabă, acum se dovedește clar că trăiești foarte periculos.

O dovedește cât se poate de evident și cazul de la Mărăcineni, acolo unde poliţiştii Serviciului Rutier Argeş au identificat un bărbat de 53 de ani, din comună, care conducea un microbuz de transport persoane pe DJ 730 Miceşti în timp ce se afla sub influenţa alcoolului.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu 1305 lei, totodată fiind luată măsura reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Duminică, în ziua în care creștinii ortodiocși o sărbătoresc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, un eveniment cu totul deosebit s-a consumat la Micești. În comună a fost aprinsă Flacăra Centenarului Marii Uniri. Evenimentul organizat la Monumentul Eroilor a fost unul solemn, fiind evocați eroii care s-au jertifit pentru Marea Unire. La ceremonie au fost prezente și oficialitățile județene, parlamentari, consilieri județeni, primari din localitățile limitrofe și președintele CJ Argeș Dan Manu și prefectul Emilian Dragnea. Urmașii eroilor din comună care au luptat în cele două Războiae Mondiale au primit diplome de recunoștință. Elevii din comună au susținut un scurt program artistic.

Pagina 1 din 4

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.