Vizita Papei Francisc este un moment spectaculos și profund, plin de însemnătate. Chiar dacă nu este un punct din vizita Suveranului Pontif, județul Argeș s-a făcut remarcat în mai multe ocazii. Deja se știe că Suveranul Pontif are la dispoziție un papamobil Duster fabricat la Mioveni, dar preparat din sursele noastre la Romturingia, o companie deja celebră în țară pentru modificările aduse mașinilor de serie, modificări făcute inclusiv la modele folosite de anumite instituții cu nivel ridicat de dotări și securitate. Chiar dacă nu a fost folosit în prima zi a vizitei sale, este de așteptat ca Suveranul Pontif să meargă cu el în zilele următoare.
Interesant este că, după ce a fost întâmpinat pe Aeroportul Otopeni, Papa Francisc a fost preluat de un Logan de culoare albastră și dus către Palatul Prezidențial Cotroceni. Ca un amănunt interesant, președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen au fost preluați de un Mercedes.

Gerea și Constantinescu, la ceremonia de la Catedrala Națională

La ceremonia de la Catedrala Națională, acolo unde Suveranul Pontif și Patriarhul Daniel au vorbit despre unitatea creștinilor și au rostit Tatăl Nostru în limbile latină și română, au asistat mai multe oficialități. Printre ele s=au numărat și chestorul Camerei Deputaților, deputatul de Argeș Andrei Gerea, dar și fostul președinte Emil Constantinescu, originar din Argeș. Am avut deosebita onoare să asist, cu emoție, la discursurile și la rugăciunea rostită de Sanctitatea Sa Papa Francisc și Patriarhul Daniel, în Catedrala Națională.
Suntem martorii, în cursul acestor zile, la un moment istoric, consumat la 20 de ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea. Și, poate, mult mai puternic acum, pentru că au fost făcute gesturi care sunt menite să îi aducă laolaltă pe toți creștinii, ortodocși și catolici.
Nu știu dacă sunt prea multe de comentat.
Aș vrea doar să subliniez un comentariu pe care Sanctitatea Sa l-a făcut înainte de a rosti "Tatăl Nostru", un comentariu care, alături de îndemnurile la împăcare, la comuniune și la construcție mi s-a părut foarte puternic și profund: "Evoluţia lumii e dictată de logica banului, a intereselor şi a puterii. Cufundaţi în consumerismul din ce în ce mai sălbatic care ne amăgeşte cu strălucirea sa scânteietoare, dar efemeră, ajută-ne, Tată, să credem în ceea ce ne rugăm: să renunţăm la avantajele comode ale puterii, la ispitirile înşelătoare ale mondenităţii, la aroganţa goală a autosuficienţei, la ipocrizia preocupării pentru aparenţe", a scris, ulterior, Andrei Gerea pe pagina sa de Facebook.



Argeșul mai are o legătură deosebită cu vizita Papei Francisc. Din păcate, una deloc ericită, pentru că mai mulți episcopi greco-catolici, inclusiv cei care vor fi beatificați pe 2 iunie, au fost închiși în lagărul organizat de Securitate în vila patriarhului ortodox din comuna Dragoslavele, Argeș, de aici urmând să fie mutați către alte închisori comuniste. Unii dintrei ei au mai fost închiși și la Curtea de Argeș și la Închisoarea Pitești.
Citește mai multe despre Argeșul, județul unde securitatea i-a închis pe episcopii beatificați de Papa Francisc AICI

 La două decenii de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea la București, Sancitatea Sa Papa Francisc a revenit în România, într-o vizită desfășurată sub genericul Să mergem împreună! Papa Francisc nu numai că merge pe urmele predecesorului său, dar și-a și existins traseul, urmând să ajungă, după prima zi din București, la Iaşi şi Blaj, precum şi în sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc.
Deja, la București, Papa Francisc, care a devenit celebru în lume pentru modestia sa, deși eruditul Suveran Pontif are o combinație de calități între iezuit și franciscan, a uimit asistența printr-o serie de gesturi deosebit de profunde. În primul rând,
La Otopeni, papa Francisc s-a aplecat în fața Patriarhului Daniel și i-a sărutat engolpionul arhieresc (n.r. un medalion cu o icoană în care este reprezentată Maica Domnului). Apoi, la Palatul Cotroceni, papa a repetat s[rutul. În plus, un alt gest care a arătat aprecierea papei față de întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a fost folosirea apelativului ”dragă frate Daniel”, în discursul rostit la Palatul Cotroceni, apelativ repetat și la ceremonia de la Catedrala Națională, unde Papa și Patriarhul României au rostit Tatăl Nostru..
Însă, primul căruia i-a sărutat papa engolpionul a fost episcopul Nifon, chiar pe pista aeroportului Otopeni, arhiepiscop al Târgoviștei și episcop vicar patriarhal.
Un alt gest deosebit a fost faptul că Papa a ales să meargă într-o mașină produsă la Mioveni. El chiar s-a urcat într-o Dacie, stând în dreapta șoferului, lucru aproape de neconceput pentru un șef de stat.
Și, chiar dacă prima plimbare în Papamobil a fost făcută într-un model Isuzu, este de așteptat ca Papa să folosească și papamobilul fabricat de Dacia Renault și preparat la Romturingia, în Câmpulung.
Ceea ce urmează însă în zilele următoare va fi cu adevărat spectaculos. Va fi o recunoaștere a martiriului reprezentanții Bisericii Catolice din România. Beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri reprezintă primul pas spre sanctificarea acestora, pe 2 iunie, pe Câmpia Libertății de la Blaj.
În plus, Papa va avea și o întâlnire cu comunitatea rome în doar trei zile foarte intense, în care putem contabiliza și trei Sfinte Liturghii și opt discursuri în fața autorităților politice și religioase.
În mănăstirea franciscană de la Şumuleu Ciuc se va oficia, în cursul serii, sfânta liturghie, după care va începe o noapte de rugăciune. Tot acolo, Papa va dărui un trandafir de aur, care este un simbol al recunoașterii zonelor celor mai importante de pelerinaj din lumea catolică.

Sursa video: TVR, furnizor oficial de imagini al evenimentului

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.