Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România Filiala Argeș a dat startul Conferinței ”Zilele Asistentului Medical Argeșean”, ediția a VII-a, cu tema ”Asistenții medicali, fundația sistemului de îngrijiri medicale”.
Conferința, care se va desfășura în perioada 13 – 17 Mai, a debutat la Mioveni în prezența invitaților speciali care împreună cu cei peste două sute de asistenți medicali au celebrat aniversarea a 18 ani de la înființarea organizației profesionale, precum și profesioniștii din sistemul medical argeșean care, anul acesta, vor ieși la pensie.
Evenimentul s-a bucurat de prezența vicepreședintelui Senatului, Șerban Valeca, primarului orașului Mioveni, Ion Georgescu, directorului Spitalului Orășenesc ,,Sfântul Spiridon” Mioveni, Constantin Iorgu, directorului Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Mioveni, Marius Lupu.
Aceștia au felicitat asistenții medicali pentru activitatea pe care o desfășoară în beneficiul pacienților și au felicitat conducearea OAMGMAMR Argeș pentru modul în care a știut să acționeze, de-a lungul celor 18 ani, pentru a consolida profesia pe care o reprezintă.
De altfel, echipa de conducere a instituției a fost protagonista unuia dintre cele două momente încărcate de emoție care au avut loc pe parcursul conferinței.
Sub titlul ”18 ANI DE ORDIN – 18 ANI DE PROVOCĂRI ȘI ÎMPLINIRI SPRE EXCELENȚĂ” președintele OAMGMAMAR Arges, Estera Stămoiu,  împreună cu directorul departamentului dezvoltare organizațională, Clelia Florea, și cei doi vicepreședinți, Neli Homeghiu și Ioan Dumitrașcu, au prezentat cele optsprezece trepte ale principiilor și valorilor pe care le-au urmat pentru a conduce instituția către recunoașterea și succesul de care se bucură acum.
După această prezentare, președintele Estera Stămoiu, a înmânat primarului orașului Mioveni, Ion Georgescu, Trofeul ,,Împreună pentru sănătate” în semn de mulțumiri pentru susținerea acordată și pentru demersurile făcute în beneficiul asistenților medicali și al pacienților argeșeni.
       De asemenea, un moment care a emoționat sala și a răscolit suflete a fost cel în care conducerea OAMGMAMR a acordat trofeul ”ASISTENTUL MEDICAL, EROUL DIN UMBRĂ” lui Constantin Popa, asistent medical în cadrul Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Orășenesc ,,Sfântul Spiridon” din Mioveni, răsplătit în acest mod pentru o viață dedicată profesiei. Și primarul Ion Georgescu l-a răsplătit pe Constantin Popa cu o distincție în semn de apreciere pentru întreaga activitate.
         Trofeul acordat celor aflați în prag de pensionare reprezintă noutatea acestui eveniment care, cu siguranță, va deveni tradiție, după cum a afirmat liderul asistenților argeșeni, Estera Stămoiu.
În finalul evenimentul, asistenții medicali din Mioveni s-au bucurat de momentele artistice oferite de organizatori semn că acestă aniversare este una așteptată și apreciată.



 

Marți, chestorul Camerei Deputaților, Andrei Gerea, a avut o întâlnire de lucru împreună cu președintele sindicatului Pro Lex, Vasile Lincu, și conducerea sindicatului Poliției Locale București. În cadrul discuțiilor au fost abordate teme care vizează activitatea polițiștilor locali, atât în privința unor drepturi pe care aceștia le solicită, cât și pentru îmbunătățirea acțiunii acestora pe teren. O parte dintre acestea ar putea fi concretizate prin modificări legislative. "Am avut o primă rundă de discuții interesantă, eficientă, pentru că am primit informații complete despre activitatea polițiștilor locali, dar și despre cum ar putea fi îmbunătățită această activitate. Spre exemplu am discutat despre inițiativa legislativă de modificare a ordonanței privind circulația pe drumurile publice, care ajunge în Camera Deputaților. Ar fi nevoie aici de o limpezire a atribuțiilor polițiștilor locali în relația cu conducătorii auto. De asemenea, reprezentanții polițiștilor locali mi-au transmis și o solicitare cu privire la reglementarea unor drepturi la pensie, prin necesitatea stabilirii condițiilor speciale și deosebite a locurilor de muncă. Am stabilit să contiuăm să ținem legătura și să colaborăm pentru îmbunătățirea cadrului legislativ. Le-am propus să vină cu modele de bună practică din alte state europene care ar putea fi implementate în legislația națională. Cred că experiența și activitatea polițiștilor locali din Capitală sunt extrem de importante prentru îmbunătățirea cadrului legislativ astfel încât să putem crește gradul de siguranță a cetățeanului nu doar în București, ci și în restul țării", a precizat Andrei Gerea, chestor al Camerei Deputaților.

Imaginea folosită este una demonstrativă, nu este cea reală, pentru că de fapt nu ar fi vorba despre doar câteva hârtii, ci despre un adevărat morman, vorba lui Băsescu, fratele mai mic, din discuțiile cu Băsică. Pensia celui mai bine plătit pensionar din țară a crescut uluitor în mai puțin de un an. În urma solicitării făcute de Bugetul.ro, Ministerul Muncii, condus de Lia Olguța Vasilescu, a explicat cum s-a ajuns în această situație.

În luna august a anului 2017, Gheorghe Bălășoiu, fost procuror-şef în judeţul Argeş şi fost comandant al Penitenciarului Colibaşi, încasa o pensie netă de 34.700 de lei.

„Dacă aşa spune Casa de Pensii, înseamnă că e adevărat, dar nu ştiu dacă sunt şi alte pensii mai mari. Nu fac eu statistica pensiilor din România”, a declarat Bălășoiu, pentru Click!, când a fost întrebat dacă este adevărat că are o pensie de 34.700 de lei.

La un an distanţă, Capital anunţa că fostul comandant de penitenciar rămâne cel mai bine plătit pensionar din România. Potrivit unor informaţii primite de Bugetul.ro, la începutul lunii august 2018, de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), cel mai bine plătit pensionar avea o pensie specială brută de 56.816 lei. În mână, norocosul pensionar încasează lunar 51.334 de lei.

Cum cifrele transmise de CNPP erau din luna iunie, pensia lui Bălășoiu a crescut de la 34.700 de lei la 51.334 de lei în zece luni. Asta înseamnă că pensia lui Gheorghe Bălășoiu s-a mărit cu 16.634 de lei în DOAR ZECE LUNI – 1.663,4 lei pe lună.

Din totalul de 56.816 lei – pensia brută -, 3.609 lei provin din contribuția obligatorie pentru pensie pe care a achitat-o fostul magistrat de-a lungul carierei sale, adică din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat (BASS).

Restul de 53.207 de lei sunt suportați din Bugetul de Stat (BS), adică din banii contribuabililor.

Bugetul.ro i-a solicitat Ministerului Muncii un punct de vedere cu privire la acest caz. Instituția aflată sub conducerea Liei Olguța Vasilescu precizează că potrivit „prevederilor art.85 din Legea nr.303/2004 cu modificările și completările ulterioare, pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime”.

Mai jos vă redăm răspunsul complet primit de la Ministerul Muncii:

„În urma solicitării dumneavoastră, înregistrată la MMJS cu nr. 223/SCMM/5.09.2018, facem următoarele precizări:

Potrivit prevederilor art.15 alin (1) din Legea nr.263/2010, în sistemul public de pensii evidenţa drepturilor şi obligaţiilor de asigurări sociale se realizează pe baza codului numeric personal al asiguratului.

Pentru a verifica dacă o persoană se află în evidențele unei case teritoriale de pensii sunt necesare câteva elemente (codul numeric personal, adresa, număr dosar), în lipsa acestora identificarea nu poate avea loc.

Totodată, vă informăm că nu putem să vă precizăm numele și prenumele persoanei căreia i se achită respectiva pensie de serviciu, stabilită în temeiul Legii nr.303/2004, deoarece instituția noastră asigură standarde de confidențialitate adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal ale titularilor de drepturi sociale, care se regăsesc în evidențele propriilor baze de date, ținând cont de dispozițiile, art.184 alin (1) din Legea nr.263/2010, care prevăd că :

”Baza de date privind asigurații sistemului public de pensii este proprietatea CNPP și are caracter confidențial.”

În ceea ce privește cuantumul pensiei de serviciu la care faceți referire, facem precizarea că, în decursul unei perioade de timp, acesta se poate modifica.

Conform prevederilor art.85 din Legea nr.303/2004 cu modificările și completările ulterioare, pensiile de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, precum şi pensiile de urmaş prevăzute la art. 84 se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a unui judecător şi procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum şi a sporului de vechime.

Dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul îşi poate păstra pensia aflată în plată.

Totodată, menționăm că plata pensiilor de serviciu se suportă atât din Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS), cât și din Bugetul de stat (BS), astfel: pentru partea din pensie aferentă sistemului contributiv (calculată pe baza punctajului mediu anual) plata se realizează din Bugetul asigurărilor sociale de stat, iar diferența dintre pensia de serviciu (stabilită în conformitate cu legea specială) și pensia aferentă din sistemul public de pensii se realizează din Bugetul de stat”.

 

Executivul va aloca fonduri mult mai mari decât cele stabilite iniţial pentru a stimula reducerea șomajului și inserția pe piața muncii a tinerilor absolvenți sau a şomerilor care îşi găsesc greu un loc de muncă. Anunțul a fost făcut de șeful Guvernului, prim-ministrul Viorica Dăncilă.
”Vom crește de la de la 900 de lei la 2250 stimulentul pentru antreprenorii care angajează tineri absolvenți ai unor instituții de învățământ,  șomeri în vârstă de peste 45 de ani, șomeri de lungă durată, șomeri unici întreținători de familie, persoane aflate în pragul pensionării, care își găsesc cu greu un loc de muncă.
Cuantumul primei de activare pentru șomerii care se reîncadrează, fără a fi beneficiat anterior de ajutor de șomaj, va crește de la 500 de lei la 1000 de lei.
Venim în sprijinul angajatorilor care vor încheia contracte de ucenicie sau de stagiu”, a declarat Viorica Dăncilă.
Deputatul PSD de Argeș Mircea Drăghici, secretar al Camerei Deputaților, a afirmat că măsurile pe care le ia guvernul Dăncilă se înscriu în eforturile pe care PSD le face pentru a -și îndeplini programul de guvernare și promisiunile făcute la alegeri. “Ne-am angajat în programul de guvernare, să creștem veniturile românilor. Tot prin programul de guvernare ne-am angajat să luăm măsurile care se impun pentru reducerea șomajului și reinserție pe piața muncii. Inclusiv în cea mai recentă ședință de guvern, Executivul a stabilit modul în care se vor încheia contractele de ucenicie și a emis un act normativ de stimulare a reducerii șomajului.
Guvernul Dăncilă vine cu măsuri de stimulare fără precedent pentru angajarea celor care își găsesc greu un loc de muncă”, a afirmat Mircea Drāghici.

Cetățenii care n-au ajuns încă la vârsta de pensionare pot să-și plătească retroactiv contribuția la pensii pentru cinci ani, dacă au perioade în care n-au fost asigurați în niciun sistem autohton. Astfel, persoanele interesate pot să încheie contracte cu casele teritoriale de pensii până pe 27 aprilie 2017, însă termenul-limită va fi prelungit curând de Guvern, prin ordonanță de urgență, până la finele anului curent.

Cei interesaţi trebuie să îndeplinească însă anumite condiţii. Actul normativ dă posibilitatea asigurării pentru cel mult 5 ani anteriori datei la care se încheie contractul de asigurare socială. Nu pot încheia un astfel de contract pensionarii şi nici nu se pot plăti suplimentar sume de bani pentru perioade în care persoana a fost asigurată deja în sistemul public.
Cât costă şi cum se plăteşte vechimea în muncă
Cine doreşte asigurarea pentru perioada maximă, adică 5 ani, va trebui să achite, la venitul minim pentru care se pot plăti aceste asigurări, aproximativ 15.500 de lei. Valoarea maximă care se poate lua în calcul pentru plata asigurării este de cinci ori valoarea salariului mediu brut în vigoare pentru respectiva perioadă. În cazul în care persoana interesată solicită asigurarea în sistemul public de pensii pentru o fracţiune de lună, contractul de asigurare socială se încheie pentru o lună întreagă, iar dacă se semnează contractul de asigurare în ultima zi în care actul normativ poate fi aplicat, 27 aprilie 2017, în aceeaşi zi se va face şi plata.
Concret, la încheierea contractului de asigurare socială, solicitantul va completa o declaraţie din care să reiasă perioada pentru care solicită asigurarea, că nu a avut calitatea de asigurat pentru pensii în perioada respectivă şi nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii, dar şi că nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului.
La ghişeul Casei de Pensii mai trebuie prezentat actul de identitate, în original şi copie. Plata contribuţiei de asigurări sociale se poate face prin mandat poştal sau prin orice alt mijloc de plată prevăzut de lege, inclusiv în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii în raza căreia se află domiciliul persoanei interesate.

 

Pagina 1 din 2

Meteo

Cannot get Pitesti location id in module mod_sp_weather. Please also make sure that you have inserted city name.